Rectorul Marian Preda cere Comisiei de Etică să analizeze cazul profesorului de la Facultatea de Jurnalism acuzat de studenți de comportament abuziv: Universitatea din București dezavuează orice comportament sau atitudine umilitoare

2.014 vizualizări
Marian Preda / Foto: Cristian Nistor – Agerpres Foto
Reacție a Universității din București, după ce 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism au semnalat într-o scrisoare deschisă „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică. „Rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, va solicita Comisiei de Etică o analiză riguroasă și lucidă a cazului, pentru a lua măsurile care se impun în situația de față”, a anunțat instituția.

„Universitatea din București dezavuează orice comportament sau atitudine umilitoare și care nu respectă demnitatea și integritatea unei persoane, indiferent de statutul sau poziția sa în cadrul comunității noastre academice. Instituția a luat act de reclamațiile unui grup de studenți din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, referitoare la limbajul și atitudinea unuia dintre profesorii FJSC”, informează instituția de învățământ superior.

„Rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, va solicita Comisiei de Etică o analiză riguroasă și lucidă a cazului, pentru a lua măsurile care se impun în situația de față. Universitatea din București rămâne o comunitate în care valorile și principiile umaniste se află la baza tuturor interacțiunilor și practicilor academice”, anunță instituția.

Poziția conducerii Universității din București vine după ce 56 de studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) de la Universitatea din București au trimis o scrisoare deschisă în care semnalează că profesorul Marian Petcu li s-ar fi adresat în repetate rânduri cu apelativul „proști”, iar după ce o studentă s-a ridicat pentru a părăsi amfiteatrul în semn de protest față de comportamentul său, Petcu ar fi replicat: „Puteți să îmi faceți plângere, oricum sunt vicepreședintele Comisiei de Etică”.

Contactat de Edupedu.ro, profesorul Marian Petcu a declarat că în scrisoarea studenților „sunt niște ipoteze calomnioase, că îi disprețuiesc. Dimpotrivă, nu îi disprețuiesc, sunt studenții mei și mă lupt cu ei să învețe, asta este misiunea noastră, adică să îi scoatem din indiferență, din contemplare”. Întrebat dacă și-a folosit puterea și influența funcției de membru al Comisiei de Etică pentru a-și intimida studenții, Petcu a răspuns: „Nu e adevărat. E un fals. Colegii din Comisia de Etică pot spune că nu am făcut niciun fel de presiune, de influență, în niciun context. Ei au trecut de o glumă”.

Decanul FJSC, Antonio Momoc, a anunțat pe Facebook că profesorul Marian Petcu „s-a autosuspendat din poziția sa din Comisia de etică a Universității pe durata desfășurării analizei sesizării studenților în facultate și Universitate”.

În cursul după-amiezii, președinta Comisiei de Etică a Universității din București declara pentru Edupedu.ro că știe despre caz, dar că până vineri la prânz nu ajunsese la ea scrisoarea. În cazul în care situația de la FJSC ajunge pe masa comisiei, profesorul vizat nu va lua parte la analiză, a spus aceasta.

Citește și:
Scrisoare deschisă a 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică. Marian Petcu: Nu am spus niciodată orfan și prost unui student, ăsta a fost un calificativ în glumă că vor rămâne ignoranți dacă nu învață


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură din București. Cazul profesorului Andrei Mitrea, ajuns la Comisia de Etică, după reclamații ale studenților că ar fi făcut referiri sexuale la cursuri

Noi acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Comisia de Etică a universității analizează situația profesorului Andrei Mitrea, acuzat de…
Vezi articolul

OFICIAL Studenții călătoresc cu reducere limitată în anul 2025, fondul de burse nu mai crește / Alianța Organizațiilor Studențești – ANOSR: Condamnăm decizia Guvernului de a ignora solicitările studenților

Studenții călătoresc cu reducere de 90% limitată de la 1 ianuarie și fondul de burse nu mai crește, prevede ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru 2025, publicată…
Vezi articolul

În fiecare universitate ar trebui înființat un birou responsabil de integrarea studenților cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, cere ANOSR – federația reprezentativă a studenților din România

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) lansează o propunere de Metodologie la nivel național privind serviciile universitare dedicate studenților cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, într-un comunicat de…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan, mesaj către studenți: Sunt foarte multe locuri în care statul român este de la neglijent până la capturat. Este nevoie de presiune din partea societății. Sunteți la vârsta potrivită ca să credeți că puteți schimba România / Avem un deficit de implicare civică și politică. Vă invit!

Președintele Nicușor Dan le-a transmis studenților un apel la implicare civică și politică. „Ce puteți face voi pentru societate? Cred că există un mare deficit în zona societății civile și…
Vezi articolul

Universitatea Politehnica București cumpără, de aproape 800.000 de euro, publicitate la metrou, pe mașinile STB, panouri stradale și prin SMS pentru postul de știri Euronews România, o direcție dintr-un departament al instituției de învățământ

Universitatea Politehnica București, condusă de rectorul Mihnea Costoiu, vrea să promoveze postul TV de știri Euronews România, pe care îl deține, printr-o campanie estimată la peste 3,8 milioane de lei.…
Vezi articolul