Rectorul Universității din București, Marian Preda, după moartea lui Ion Iliescu: „Despre morți, numai de bine” – de acord. Dar ce ziceți despre morții din decembrie 1989? Dar despre cei din 13-15 iunie 1990?

936 de vizualizări
Marian Preda / Foto: Facebook.com – Universitatea din București
„’Despre morți, numai de bine’”… De acord. Dar ce ziceți despre morții din decembrie 1989? Dar despre cei din 13-15 iunie 1990? Ei sunt mulți, mult mai mulți, au dreptul și ei la adevăr și la o memorie ”numai de bine”; mai ales pentru că au luptat și au murit pentru libertatea noastră, a tuturor”, scrie Marian Preda, rectorul Universității din București, într-un mesaj publicat pe Facebook miercuri, la o zi după moartea fostului președinte Ion Iliescu, inculpat în Dosarul Revoluției și în cel al Mineriadei.

Marian Preda apreciază că „funeraliile naționale sunt normale pentru un fost președinte al României, oricât de controversat ar fi fost”. Dar, scrie el, „apoi, după ce va fi îngropat Ion Iliescu, cred că este timpul să se «dezgroape», în sfârșit, dosarele și adevărul despre morții numeroși de la Revoluție sau din 13-15 iunie 1990”.

„Ca să avem grijă și de adevărul istoric dar și de dreptatea postumă necesară pentru odihna veșnică în pace a eroilor libertății noastre actuale”, completează rectorul UB.

Mesajul lui Marian Preda, integral:

Marian Preda conduce o instituție martor pentru evenimentele din 1989 și 1990. Despre Mineriadă, rectorul spunea în 2020, la 30 de ani de la evenimentele de atunci:

  • „Fenomenul Piata Universității, prima manifestație publică de amploare de după 1989 din România, în care elitele intelectuale ale României, tinerii, în majoritate studenți, participanții la Revoluția din decembrie 1989, au manifestat aici, aproape, în Piața și din Balconul Universității, militând pentru desprinderea definitivă de comunism și de practicile sale. Bâtele minerilor manipulați de regimul neocomunist au încercat să suprime, în 13-15 iunie 1990, dorința de libertate a manifestanților. Profesori, studenți, simpli cetățeni ai Bucureștiului, au fost grav agresați. Palatul Universității în care ne aflăm acum și colecțiile noastre de mare valoare au fost devastate. La fel ca atunci cu bâta, în multe perioade ale ultimelor 3 decenii, Universitatea a fost lovită cu pixul guvernanților pentru că și-a păstrat autonomia și principiile morale, pentru că nu a abdicat de la normele de integritate academică și pentru că nu s-a vasalizat politic; mediocritatea a luat locul excelenței prin tăieri de locuri și prin sub-finanțarea universităților tradiționale performante, prin decuplarea de rețelele și modelele academice internaționale.”
Citește și:
Ion Iliescu și educația din România: de la fenomenul Piața Universității la „mecanica fluidelor” ca fundament pentru mersul lucrurilor în învățământ


2 comments
  1. Rect ore, citeaza corect „Despre morți numai de bine pentru ca nu se pot apăra”. Adică taci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul studenților din România îi răspunde Marei Mareș, consilier în cancelaria lui Cîțu: „E cineva din Guvernul României care crede că învățământul superior românesc nu trebuie îmbunătățit pentru a încuraja tinerii să rămână la studii în România?”

„Nimeni nu a insinuat că învățământul trebuie îmbunătățit cu scopul de a împiedica tinerii să plece la studii afară. Învățământul superior românesc trebuie îmbunătățit cu scopul de a încuraja tinerii…
Vezi articolul

Cîmpeanu îi răspunde lui Arafat în saga testelor de salivă: Vom solicita clarificări suplimentare după ce IGSU a anunțat că nu se vor livra 7 milioane de teste pentru că două firme nu și-au îndeplinit obligațiile

Ministrul Educației îi răspunde lui Raed Arafat în legătură cu testele de salivă din școli și punctează că va solicita clarificări suplimentare, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro: „Referitor la…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție

La întâlnirea de luni de la sediul ministerului Muncii, sindicatele din Educație au propus din nou, ca salariul pentru un profesor debutant să pornească de la 3000 de lei. Ministrul…
Vezi articolul