Reducerea timpului de notare cu 74% pentru profesori, dezvoltată într-un software produs de o companie din Marea Britanie ce vizează o rundă de investiții pentru dezvoltare

265 de vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
O companie de tehnologie specializată în dezvoltarea de software pentru optimizarea procesului de acordare a notelor vizează o rundă de investiții de 835.000 de euro pentru startup-urile tech, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Această soluție reduce volumul de muncă al profesorilor pentru evaluări și pentru feedback.

Aceeași companie a dezvoltat Graide, o platformă care utilizează Inteligența Artificială pentru a simplifica munca profesorilor în procesul de notare. Graide este o soluție care utilizează inteligența artificială pentru a elimina repetiția din procesul de notare, pentru a calcula notele, pentru a se sincroniza cu sistemele de management ale universității și pentru a genera rapoarte, economisind timpul profesorilor. 

  • Pe termen lung, 6 Bit Education are în plan să intre pe segmentul gimnazial și liceal, unde volumul de muncă al profesorilor este extrem de mare.

Un test pilot realizat la Universitatea din Birmingham a arătat că Graide reduce timpul mediu de notare cu 74% și oferă de 7,2 mai mult feedback față de evaluarea tradițională. În urma acestei testări, 6 Bit Education a vândut programul pentru utilizarea timp de un an la Colegiul de Inginerie și Științe ale Fizicii din cadrul Universității din Birmingham.

Una dintre cele mai importante părți în procesul de educație este obținerea de feedback și modul în care reacționăm când îl primim astfel încât să ne dezvoltăm de-a lungul timpului. Oferirea de feedback este o muncă extrem de costisitoare. Universitățile cheltuiesc 2,3 miliarde de lire sterline (2,74 mld. euro) pe an pentru munca ocazională pe oră pentru a oferi feedback, iar profesorii petrec până la 11 ore săptămânal din timpul personal pentru a nota și a oferi feedback. Notarea se îndepărtează de activitățile didactice valoroase precum interacțiunea față în față și este principala cauză pentru care profesorii demisionează„, a declarat Manjinder Kainth, CEO al 6 Bit Education.

__________

Despre 6 Bit Education

6 Bit Education este o companie din Marea Britanie lansată în 2019 care dezvoltă soluții software de inteligență artificială pentru a ajuta profesorii să ofere feedback la teme și examene. Compania a atras investiții din surse externe de 165.000 de lire sterline (196.000 euro), iar în următorii ani vrea să atragă investiții de tip seria A.

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare. Ministrul Educaţiei anunţă că va participa la videoconferinţe cu directorii din fiecare judeţ

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei primit de Edupedu.ro, după videoconferința cu…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, a refuzat să aloce 10 milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinarea copiilor anti-rujeolă și anti-poliomielită pe motiv că nu a fost explicată urgența situației

O adresă trimisă de la Ministerul Finanțelor în 6 august către Ministerul Sănătății, consultată de G4Media.ro, arată că Finanțele – minister condus atunci interimar de Florin Cîțu – au refuzat…
Vezi articolul

Salariile profesorilor nu vor crește pentru toți la fel, spune Anton Hadăr, Alma Mater: A fost o sumă fixă dată anul trecut, care nu nu mai permite acum să le dai la toți același procentaj. Dacă a primit 1.700 lei astă-vară, vă dați seama că nu mai poți să-i dai 20%, îi dai 16, îi dai 17, îi dai 14, poate ca să fie și mai puțin / Trebuie să finalizăm în câteva ore grilele

Salariile angajaților din Învățământ nu vor crește cu același procent, „pentru toți la fel”, a declarat de la Palatul Victoria liderul Federației „Alma Mater”, Anton Hadăr. Acesta a spus că…
Vezi articolul

BAC 2025. Profesoara Florina Rogalski: Subiectul al III-lea, chiar dacă este la alegere, are un grad de dificultate mare, prin complexitatea autorilor. Candidații trebuie să pună în dinamică relaţia dintre două personaje, e mai greu decât să caracterizezi un sigur personaj

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, referitor la proba de Limba română din cadrul examenului național de bacalaureat 2025, că „subiectul al III-lea, chiar…
Vezi articolul