Reformă majoră a Evaluării Naționale cu testare din mai multe discipline, iar în 5-10 ani renunțarea la examen și înlocuirea cu portofoliul educațional – este propunerea oficială a ministrului Daniel David: Are o funcție foarte mare pentru selecție, oricum l-am gândi, totuși, este un test punctual

7.420 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Evaluare Națională standardizată formată din sub-teste din mai multe discipline, pe model francez – care are matematică, limbă franceză, istorie, geografie, științe – este propunerea oficială înaintată de ministrul Educației, Daniel David, viitorului Executiv, pentru a fi aplicată chiar de anul următor „dacă ne punem de acord”. Această nouă examinare, dublată și de un examen de admitere la liceu, ar urma să dispară într-un orizont de 5-10 ani când notarea de la clasă ar putea întruni condițiile pentru ca Evaluarea Națională să fie înlocuită cu portofoliul educațional, pe modelul din Finlanda. Deci, modelul francez de anul viitor și modelul finlandez pe termen lung sunt cele două schimbări majore pentru evaluarea elevilor de clasa a VIII-a anunțate de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul unei conferințe de presă organizate miercuri, 21 mai 2025, în care le-a răspuns jurnaliștilor la întrebări legate de Raportul QX.

Primul pas: Evaluare standardizată cu sub-teste din mai multe discipline

„O să facem probabil cum fac francezii, de exemplu, care au și matematică, limbă franceză, au și istorie, geografie și științe. Dacă ne propunem să formăm mai multe competențe, nu ar fi bine să vedem standardizat cum le-am format?” a declarat Daniel David.

Pasul al doilea: Înlocuirea examenului de Evaluare Națională cu portofoliul educațional

Problema mea cu examinarea națională, chiar dacă nuanțăm competențe, nu rămânem la cele două, în logica pe care o avem acum, este tot una punctuală”, a spus ministrul Educației și Cercetării. 

Portofoliul educațional vine și spune nu numai ce ai făcut în a VIII-a, ne uităm și în a VII-a și în a VI-a și în a V-a și este mai relevant”, a argumentat Daniel David.

O altă problemă a examenului este ca îl folosim pentru selecția elevilor, a susținut Daniel David.

„În Franța, ai o evaluare națională din mai multe discipline, în Italia ai la fel. Problema este că niciunde acel test pe care îl dai, nici în Franța, nici în Italia, n-are forța pe care o are testarea din clasa a VIII-a la noi

Noi am rămas în logica asta în care Evaluarea Națională în clasa a VIII-a are o funcție foarte mare pentru selecție. Acesta e motivul pentru care am vrut să o relativizez”, a susținut Daniel David. 

De ce nu se poate înlocui examenul de Evaluare Națională cu portofoliul educațional în acest moment

„Care e problema în țară în acest moment? Este o discrepanță foarte mare între școli și o discrepanță foarte mare în modul în care profesorii dau note. Acesta este motivul pentru care suntem forțați oarecum să dăm acest test atât de important, care după aceea grevează viața copilului în funcție de rezultatul la el”, a declarat Daniel David. 

Declarațiile ministrului Daniel David despre examenul de Evaluare Națională

„Vă rog să vă uitați și voi la examenul care există în Italia sau în Franța. Au și ei un examen național, care nu contează în aceeași logică pe care o folosim noi, dar nu se reduce la matematică și română, deși acestea sunt abilități fundamentale. Cred că domnul Mihai Peticilă m-a întrebat pe ce date vă bazați și i-am spus că sunt și date, dar mă uit și n-am văzut niciunde în spațiul european un examen de acest tip pe cele două materii. Încă o dată, mă întreb, dacă noi ne propunem să formăm prin educație mai multe competențe, nu ar fi bine să vedem standardizat cum le-am format?

Vă rog să vă uitați la modelul din Franța și din Italia. Poți să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul și disciplina, pentru că în momentul acela am complicat lucrurile. Dacă se poate în alte țări, eu cred că se poate și în România. Dacă nu o să fim mai creativi, o să facem probabil cum fac francezii, de exemplu, care au și matematică, și limbă franceză, au și istorie, geografie, au și științe. Așa o să facem și noi.

Sper ca peste 10 ani să putem face și noi ceva similar sau cum se întâmplă în Finlanda. Adică, într-adevăr, sunt mai multe modele când treci din clasa a VIII-a în clasa a IX-a. Un model merge pe ideea că faci o evaluare și evaluarea o faci cu un test standardizat, cam ce avem noi la Evaluarea Națională, în care am spus că totuși o să avem mai multe competențe. Sunt alte țări care vin și spun „da, ne trebuie o măsurare, o evaluare, dar o facem pe portofoliu educațional, ne uităm la notele de pe parcursul gimnaziului, alte activități, dacă dorim, extracurriculare”.

Eu, de exemplu, aș prefera portofoliul educațional, fiindcă oricum gândim acest test, chiar dacă îi dăm mai multe competențe să-l facem mai relevant, totuși este un test punctual. Portofoliul educațional vine și spune nu numai ce ai făcut în a VIII-a, ne uităm și în a VII-a și în a VI-a și în a V-a și este mai relevant.

Care e problema în țară în acest moment? Este o discrepanță foarte mare între școli și o discrepanță foarte mare în modul în care profesorii dau note. Acesta este motivul pentru care suntem forțați oarecum să dăm acest test atât de important, care după aceea grevează viața copilului în funcție de rezultatul la el.

Eu sper că dacă începem să avem școli mai performante și modernizăm sistemul educațional, dăm mai multe competențe, lăsăm școlile să pondereze rezultatele la diverse teste, lăsăm și o competiție la nivelul unor școli, poate peste 5 ani, peste 10 ani, când o să vedem că reducem discrepanțele atât de mari între școli și între modul în care profesorii dau note, poate că ministrul care va fi atunci va veni și va spune „da, portofoliul educațional este mai relevant și nu creează atâta birocrație”, dar în acest moment nu cred că este relevant. De aceea am spus că dincolo de date ne uităm și la analiza contextului nostru și nu-i chiar atât de rău în contextul în care ai totuși și în alte țări o testare de acest tip. Nu multe, dar ai.

Putem pilota și după aceea generalizăm, dar nu este o chestie complet nouă, de neîntâlnit niciunde. Problema mea cu examinarea națională, chiar dacă nuanțăm competențe, nu rămânem la cele două, în logica pe care o avem acum, este tot una punctuală. 

În Franța, ai o evaluare națională din mai multe discipline, în Italia ai la fel. Problema este că niciunde acel test pe care îl dai, nici în Franța, nici în Italia, n-are forța pe care o are testarea din clasa a VIII-a la noi. 

În Franța, de fapt, ca să vorbim cinstit, după ce ai testul respectiv, este mai mult folosit pentru informare, nu pentru a te selecta pentru clasa a IX-a, fiindcă în Franța, de foarte multe ori, în foarte multe zone, tu mergi pe baza adresei pe care o ai și ești alocat la liceele respective. În Italia iarăși ai testul respectiv informativ, fiindcă spre liceu nu se folosește automat nota de la testul respectiv, ci profesorul pe care l-ai avut, dirigintele pe care l-ai avut la gimnaziu îți face recomandări pe baza rezultatelor pe care le-ai făcut. Deci, tot informativ mai degrabă, decât pentru selecție.

Noi am rămas în logica asta în care Evaluarea Națională în clasa a VIII-a are o funcție foarte mare pentru selecție. Acesta e motivul pentru care am vrut să o relativizez. Eu cred ca este un echilibru între calitate și echitate în acest fel.”

Prevederile despre portofoliul educațional, obligatoriu din anul școlar 2024-2025 pentru copiii care intră în grupa mijlocie și elevii de clasa pregătitoare, din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023

Articolul 98 – „(1) Portofoliul educațional cuprinde documente relevante pentru rezultatele învățării elevilor: certificări care prezintă rezultate la disciplinele de studiu, pe ani de studiu/niveluri de școlarizare, rezultate la evaluările naționale și recomandări de recuperare a pierderilor de învățare, produse sau rezultate ale activităților desfășurate, diplome, certificate sau alte înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite în diferite contexte, formale, nonformale și informale.

(2) Portofoliul educațional se utilizează începând cu debutul învățământului obligatoriu și este utilizat pe tot parcursul învățământului preuniversitar. Informații din portofoliul educațional pot fi utilizate pentru identificarea decalajelor educaționale și fundamentarea intervențiilor de sprijin.

(3) La finalizarea învățământului gimnazial și liceal, profesorul consilier școlar și dirigintele au obligația să emită câte o recomandare de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, având caracter de orientare școlară pentru fiecare elev în parte. În cazul absolvenților de învățământ liceal se poate realiza și o recomandare sub forma unei orientări vocaționale de încadrare pe piața forței de muncă. Recomandările sunt consultative și sunt emise în baza metodologiei specifice și sunt incluse în portofoliul educațional.

(4) După finalizarea învățământului obligatoriu, portofoliul educațional poate fi completat cu rezultate ale activităților de învățare pe tot parcursul vieții.

(5) Portofoliul educațional este obligatoriu începând cu generația de preșcolari care intră în grupa mijlocie și generația de elevi din clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025. Formatul portofoliului educațional, modalitatea de înscriere a datelor și alte detalii sunt cuprinse în metodologia specifică aprobată prin ordin al ministrului educației în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(6) Rezultatele activităților desfășurate în cadrul unităților de educație extrașcolară sunt cuprinse în portofoliul educațional.

(7) În vederea aplicării prevederilor alin. (3), Ministerul Educației prin intermediul CNEI și CJRAE/CMBRAE va asigura resursele necesare achiziționării instrumentelor de evaluare, iar prin intermediul CNFDCD și centrelor pentru cariera didactică, denumite în continuare CCD, va asigura costurile licențierii de către consilierul școlar a utilizării instrumentelor, precum și costurile de formare pentru utilizarea instrumentelor licențiate, în conformitate cu metodologia prevăzută la alin. (3).

(8) Evaluările prevăzute la art. 105 alin. (9) sunt realizate în cadrul unei platforme naționale care include teste realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională, corelate cu profilul absolventului.

(9) Funcționarea și gestionarea platformei naționale de alfabetizare funcțională sunt realizate de CNCE.

(10) Datele colectate prin evaluările prevăzute la alin. (9) sunt cuprinse într-un raport care se dă publicității anual de către Ministerul Educației.”

Articolul 99 – „(5) Rezultatele evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și sunt trecute în portofoliul educațional al elevului.”

Prevederi din Metodologia privind portofoliul educațional al preșcolarului și al elevului din învățământul preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial pe 5 septembrie
Ce conține portofoliul educațional 

Portofoliul educațional cuprinde documente relevante pentru rezultatele învățării elevilor:

  • planul individualizat de învățare al elevului, inclusiv recomandări de recuperare a pierderilor de învățare;

Planul individual de învățare are următoarele caracteristici, conform Legii  învățământului preuniversitar:

a) pornește de la rezultatele evaluărilor elevului cu caracter formativ și sumativ;

b) ia în considerare nevoile de învățare ale fiecărui elev, care sunt diferite și, prin urmare, trebuie abordate diferit;

c) valorifică experiențele de învățare anterioare ale elevului;

d) stabilește obiectivele pe termen imediat și pe termen lung ale elevului;

e) proiectează noile experiențe de învățare în funcție de nevoile, interesele și ritmul elevului;

f) este dezvoltat în urma interacțiunii dintre profesor, elev și părinte.

Planul individualizat de învățare este parte componentă a portofoliului educațional al elevului.

  • planul educațional personalizat, în cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale;

Pentru beneficiarii primari identificați cu cerințe educaționale speciale se elaborează de către echipa multidisciplinară constituită de CJRAE/CMBRAE planul educațional personalizat, care va include și servicii pentru familie, servicii psihologice și servicii de asistență psihopedagogică, servicii de sprijin în învățare, terapii specifice, kinetoterapie și facilitare

Planul educațional personalizat este un instrument care face parte din portofoliul educațional al elevului. 

Modelul planului educațional personalizat, precum și modul de întocmire și de monitorizare a acestuia se aprobă prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse și al ministrului sănătății, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform Legii  învățământului preuniversitar.

  • rapoarte descriptive de evaluare de la finalul învățământului preșcolar, al clasei pregătitoare și al clasei I, rezultatele evaluărilor de la nivelul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a, aleevaluării naționale de la finalul clasei a VIII-a și ale examenului de bacalaureat;
  • diploma de absolvire și foaia matricolă, pentru absolvenții de gimnaziu și de liceu;
  • certificări care prezintă rezultate la disciplinele de studiu, pe ani de studiu/niveluri de școlarizare;
  • certificatul de calificare profesională de nivel 3 sau 4, pentru absolvenții de liceu;
  • diplome, certificate, alte înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite în diferite contexte formale, nonformale și informale;
  • recomandări de orientare școlară și profesională ori de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior sau pe piața forței de muncă etc.
Formatul portofoliului educațional

Portofoliul individual se realizează în format fizic sau în format digital.

Portofoliul educațional al elevului poate fi un biblioraft sau în format digital. Va conține foi matricole, diplome de absolvire, rezultate de la evaluări, recomandări de orientare și cel mult 10 diplome de la concursuri și certificate. 

Portofoliul educațional în format digital poate fi înregistrat pe platforma școlii/pe platforme de stocare bazate pe cloud până la momentul operaționalizării platformei digital integrate ca parte a Sistemului integrat de management al școlarității, administrat de Ministerul Educației, prin intermediul Unității Executive pentru Suport, Mentenanță și Asistență Tehnică pentru Digitalizare, conform Art. 6.

Structura a portofoliului educațional

Portofoliul educațional are două secțiuni:

  1. informații privind datele de identificare
  2. rezultate și produse ale activităților de învățare din educația formală și educația nonformală.

Rezultate și produse ale activităților de învățare, în funcție de nivelul de studii:

a) pentru învățământul preșcolar, între 2 și 4 produse relevante ale activității rezultate în urma derulării unor proiecte tematice/activități pe domenii experiențiale, selectate de copil împreună cu cadrul didactic și/sau părintele, care ilustrează nivelul de dezvoltare al preșcolarului;

b) pentru învățământul primar, între 2 și 4 produse relevante ale activității școlare rezultate în urma parcurgerii unor unități de învățare, selectate de elev împreună cu profesorul pentru învățământul primar și/sau părintele, pentru minimum două arii curriculare;

c) pentru învățământul gimnazial, între 4 și 6 produse relevante ale activității școlare rezultate în urma parcurgerii unor unități de învățare, selectate de elev împreună cu profesorii și/sau părintele, pentru minimum două arii curriculare;

d) pentru învățământul liceal, între 4 și 6 produse relevante ale activității școlare rezultate în urma parcurgerii unor unități de învățare, selectate de elev împreună cu profesorii, pentru ariile curriculare de interes.

Citește și:
BREAKING Ministrul Educației: Am putea schimba de anul viitor examenul de Evaluare Națională, care pentru mine e o problemă majoră, dacă ne punem de acord / Uitați-vă la examenul din Franța și apoi Finlanda, dacă nu vom fi creativi, așa vom face
Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-ar ar putea să dispară când vom reuși să eliminăm discrepanțele între școli și între profesori, modalitatea de notare, anunță Daniel David: Poate mergem pe portofoliu
Cristian Hatu, CEAE: La Matematică, mulți elevi memorează formule, memorează definiții, memorează reguli de calcul, după aceea le reproduc, este ca un ceai amar. Ei spun că „e examen de Evaluare Națională, învăț probleme tip, cum să le rezolv și să trec de hopul ăsta”, dar problema este în ce măsură ei își dezvoltă competențe relevante pe acest mod de predare – învățare
Dacă vrei să faci o evaluare corectă a copiilor, ar trebui să o faci din toate materiile, spune Tudorel Drăgoi, profesor pentru învățământ primar: Altfel, toată şcoala o să dea numai în profesorul de Română şi de Matematică
Claudia Puzdrea, profesoară de chimie: Oricât m-aș da peste cap și m-aș coborî la nivelul lor, elevii se canalizează strict pe română și matematică în clasa a VIII-a și atunci celelalte discipline suferă

14 comments
  1. poate că o să scoateți peste cinci ani evaluarea națională de clasa a VIII-a, dar problema este pentru cei care în timpul acelo cinci ani, mulți dintre ei vor fi compromiși. în același timp, nu este corect pentru cei care acum sunt clasa a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, dacă nu și clasele mai mici, care vor avea un efort extrem de depus și cu evaluarea pe mai multe materii, și admiterea separată la liceu, și nu vor mai avea timp să învețe alte lucruri utile, să facă activitate fizică și recreativă și să se descopere pe ei înșiși. Dar totuși nu totul este corect în viată, mai ales ce ține de lege, și tot ce se dorește este obținerea de oameni mai ușor de controlat și manipulat. sper măcar că a contat faptul că mi-am sustras din timpul meu pentru a atenționa ministerul învățământului în legătură cu problemele existente.

  2. Cata frustrare pe unii , auzi cica meditatii la greu fara fisc. De ce nu faceti si voi meditatii ? Apelez la meditatii de 3 ani de zile, dau un ban dar sunt linistit ca acel profesor face ceva pentru copilul meu.

    De ce suntem atat de ipocriti ? Ce fisc ? Ce anaf ? Voi sunteti normali cand spuneti asta ? Uitati-va la alte categorii care NU FAC NIMIC altceva decat meseria pentru care SUNT PLATITI si obtin niste sume COLOSALE de bani, IN EURO ( manele ? chirurgi ? mai dau exemple ? ) Amaratul de profesor daca castiga 80 lei pe o munca de DOUA ORE este tras la raspundere de toti frustratii. DOUA ORE DE MUNCA , nu de stat si tastat pe internet. Domnilor, haideti sa acceptam realitatea, invatamantul NU ESTE , NU A FOST , NU VA FI NICIODATA roz. Cu bune si cu rele. In cazul copilului meu….. a avut noroc de profesor foarte bun la matematica si nu apelam la pregatire. Nu pot spune la fel in cazul celuilalt examen, la romana si atunci am apelat la un meditator de care suntem foarte multumiti.

    Sa lasam ura, rautatea, frustrarea si sa aceptam realitatea : am facut un copil de care TREBUIE sa ne ocupam cu prioritate NOI , SI DUPA SI ALTII !!!!!

  3. Domnule ministru, va apreciez și sunt convinsa ca vet8 lua cea mai buna decizie pentru copiii noștri din gimnaziu. Efortul elevilor în clasa a VIII – este imens, chiar dacă sunt examene doar la doua materii. De ce? Fiindcă de când anul e structurat pe module, nefiind teze, materia școlară din clasele 5,6,7 se repeta doar în clasa a 8- a,, adică nu se mai repeta deloc. Doar în privat și nici acolo nu se mai poate repeta intr- o ora pe săptămână. Dacă mai introduceți discipline, părinții vor fi nevoiți sa plătească alte ore suplimentare , iar elevii vor fi doar superstresati, însă tot nu vor reuși sa învețe mai mult.
    Trebuie simplificata programa și regândit evaluarea. În prezent, a supune elevii doar la evaluări la fiecare d8sciplina la început și sfârșit de modul la fiecare 15 -16 materii înseamnă 15×10= 150 evaluări în 32-33 de saptamani, ca cele 2 ,,altfel,, și verde, le exclud. Fiecare suntem și parinti și ne vedem copiii stresați încă din clasa a 5- a. Cum vor ieși teferi din acest sistem,încă atâția ani?
    Va rog cu respect sa consultați si profesorii, elevii și pari ții de la nivelul gimnazial.
    2. Dacă peste 5 ani veți renunță la Evaluarea Nationala și veți introduce portofoliul educational, atunci înseamnă că viitoarele 5 generații vor fi de sacrificiu, de ce sa le mai introduceti mai multe materii?
    Cu stima și încredere,
    Profesor și părinte din Cluj (în numele multor parinti ce si- au exprimat nelinistea)

  4. Mediul urban are la primarie si un serviciu de protectie sociala pt copii care nu isi fac treaba. In familiile sarace copii, pot primii vouchere pt rechizite, transport scolar,etc. Daca ajutoarele se dau parintilor acestia fac ce vor cu banii alocati copiilor. Apoi comunele mai dezvoltate cu scoli bune pot construi internate pt acesti copii. Dar primarii nu se dau in branci sa faca proiecte pt internate. inainte de 1990 a face un stagiu de 3 ani in o comuna era bun ca scolile mai slabe aveau profesori si invatatori. Acum toti vor la oras.

  5. Daniel David va distruge sistemul de învățământ! Problema învățământului în România ține în primul rând de economie, și nu neapărat de „sistem“: normal că avem analfabetism funcțional, dacă: abandonul școlar e mare, mai ales în mediul rural. Normal, dacă: nu sunt profesori suficienți sau buni; și normal ca nu sunt, ca cine vrea să locuiască într-un sat, fără condiții, să facă naveta , să lucreze într-o școală dărăpănată, și să fie și prost plătit? Avem profesori buni care își dau interesul când condițiile de muncă pt ei devin atractive. Ar fi atractive doar când economia țării ar fi foarte bună, când locuitul în mediul rural ar fi atractiv, când salariul ar fi bun, când școlile ar fi peste tot cel puțin decente. Dar noi avem oameni care nu își trimit copiii la școală pt ca nu au bani! Nu au bani de haine, de rechizite, de transport, de pachețel pt copii! Deci, totul tine de creșterea economică. Nu are legătură cu “hai să schimbăm din temelii sistemul de învățământ”, pt ca cea mai mare problema in România este în mediul rural, nu în mediul urban!
    În mediul urban sunt cu totul alte probleme: droguri, anturaje proaste etc. Deci nici acolo nu prea are legătură cu curicula. Mai trebuie poate schimbat pe ici, pe colo, dar nu din temelii și complet, cum vrea acest om. În plus, nu trebuie totul schimbat după cum consideră un singur om!

  6. Încă un stres în plus pentru elevi. Nu e destul că, din cauza profesorilor, nu fac mare lucru la clasă, dar în schimb, acasă, au extrem de multe teme, s-a gândit DD, să îi încarce și mai mult pe copii și profesorii să înceapă campania de meditații pe sume mari și nedeclarate la fisc

  7. susțin această idee, chiar mi se pare genială și cred ca va dispărea această presiune asupra cadrelor,elevilor și va da celor care nu excelează la materiile din evaluarea națională, o șansă dar totodată se vor simți apreciați pentru ceea ce sunt și pasiunile lor nu dezavantajați și forțați într-un fel de rezultatul la evaluare să aleagă un liceu în funcție de notă și atât.

  8. Ideile astea sunt moderne, generoase însă vagi. În termeni practici dacă bagi și istoria , fizica și alte alte materii la Evaluare, părinții vor trebui să facă meditații și la aceste materii deoarece rolul Evaluării de a influența elevii care intră la liceele dorite nu se va schimba.

    Dacă e vorba să mă apuc acum să fac și meditatii la fizică, istorie și altele eu ca părinte cred ca înnebunesc și falimentez!!!

  9. e clar , urmează admiterea la facultate pe baza de eseu .

    Italia are școală slabă ,
    Franța a reintrodus matematica și examenele aferente pt s a luat după SUA și a făcut varza educația în ultimii ani
    portofoliu e pt copiii cu ces .
    pt restul sânt examenele naționale
    uitati va la China Taiwan Coreea de Sud . cum se studiază la ei și ce progres tehnologic au . nu vă luați după repetenți .

    1. Tot acolo, rata de depresie si suicid a copiiilor e si mai mare. Ca și elev in a 8-a, va spun sincer ca nu ne trebuie acest stres, nu avem nevoie sa ajungem in punctul de a face un subiect pe zi la mate si altul la romana următoarea zi (cazul meu actual) nu avem nevoie nici sa avem si mai mult materii. În opinia mea, repartizarea ar trebui sa se facă pe baza notelor din gimnaziu (am avut media 10 in toți ani dina a 5-a pana in a 8-a si nu ajuta la nimic) si tot odată pe baza pasiunilor si a personalității, dar sigur ca asta nu poate fi standardizat.

  10. La romana, matematica mai adaugam “toceala” de la alte materii “de baza”- Adica care se uita mai tarziu. Iar pentru aceste materii ar trebui sa platim meditatii extra ( costul meditatiilor la romana si matematica ridindu-se la peste 1,000 ron) caci la ore profesorii isi predau programa si nu ii invata pe elevi nimic.
    Propun in schimb sa ii invatatm pe copii cum sa fie antrepenori de mici si sa faca mai mult sport ( in Romania 1 din 4 copii sunt obezi).
    Sunt deja materii inutile in programa scolara.
    Dar de ce ne mai miram? Sistemul n-a fost niciodata gandit sa scoata “ganditori”. Vrea muncitori care executa, nu care intreaba ‘de ce?” Iar acum copiem sistemul scolar din Franta sau Finlanda…. Trist.

  11. Orice “reforma majora” se face de la început de ciclu educațional, nu poți sa schimbi regulile în timpul jocului. Sa faci o reforma majora în 5ani (sa luam limita de jos) ar însemna sa ai reforma vreo 2ani și apoi sa o anulezi cu totul.
    Sper totuși sa nu facă reforma începând de anul viitor, sa avem timp sa cunoaștem reglementările, legile, condițiile examenului.

  12. O reformare adecvata a invatamantului din preuniversitar. Ceea ce am avut pana acum nu a avut decat rezultate iluzorii si acumulare de analfabetism stiintific si functional. Vor exista f. multi contra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate Evaluare Națională 2022. Cu aproape 10 puncte a scăzut procentul elevilor din Dâmbovița cu note sub 5 la Matematică, față de anul trecut / În Dâmbovița s-a pilotat corectarea digitalizată a lucrărilor

Procentul elevilor din Dâmbovița, care au dat proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2022 și care au luat note sub 5, s-a redus cu aproape 10 puncte, potrivit unei…
Vezi articolul

Editura Booklet dă startul campaniei ”Educație prin distracție” / Util pentru învățători: pachete de premii gata pregătite pentru fiecare clasă din ciclul primar (P)

Ce frumoasă este copilăria atunci când personajele năzdrăvane își folosesc superputerile pentru a-i ajuta pe campionii la învățătură să obțină medalii și diplome! Editura Booklet dă startul campaniei ”Educație prin…
Vezi articolul

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate miercuri, 3 iulie, până la ora 14. Contestațiile pot fi depuse pe 3 și 4 iulie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14, potrivit calendarului oficial. Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de…
Vezi articolul