Reprezentanții studenților cer ca transferul patrimoniului tinerilor la Ministerul Familiei condus de Gabriela Firea să nu fie „pierdut” în procesul de reorganizare sau „uitat” în beneficiul Ministerului Sportului

319 vizualizări
Horia Onița, ANOSR / Foto: INQUAM Photos – George Călin
Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Fundația Națională pentru Tineret au anunțat că vor monitoriza atent tranziția corespunzătoare a patrimoniului și activității din sfera tineretului ale fostului Minister al Tineretului și Sportului, potrivit unei adrese transmise Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care cuprinde un număr de 8 solicitări. Organizațiile cer ca patrimoniul dedicat tinerilor să nu fie „pierdut” în procesul de reorganizare sau „uitat” în beneficiul Ministerului Sportului. 

„Patrimoniul/baza materială de tineret din România este una dintre cele mai ample, fiind administrată până în prezent direct de către MTS sau prin DJST/DSTMB și CCS/CCSS „Tei”. Dar acest patrimoniu generează și o serie de provocări, multe imobile neavând nr. MFP (cca 45 ha de teren și multe clădiri), iar procedurile de intabulare nefiind definitivate pentru întreaga bază materială. Această realitate va genera dificultăți administrative în divizarea patrimoniului între domeniile sport și tineret la nivel național și local, fiind crucial ca acest proces să nu ducă la menținerea imobilelor afectate domeniului de tineret în administrarea Ministerului Sportului”, se arată într-un comunicat de presă comun al celor trei organizații.

De asemenea, aceștia mai spun că au constat că prin OUG 121/2021 „s-a omis modificarea și clarificarea autorității publice centrale în subordinea căreia se află Casele de Cultură ale Studenților (CCS) și Complexul Cultural-Sportiv Studențesc „Tei” (CCSS Tei)”. Studenții și tinerii cer astfel emiterea actului normativ care „să clarifice că CCS și CCSS Tei nu rămân în subordinea Ministerului Sportului (domeniu în subordinea căruia niciuna dintre aceste instituții nu s-a aflat vreodată)”.

„Tineretul, după un proces de subfinanțare susținut, a mai fost vitregit, în favoarea sportului de performanță, de multe alte baze”

„Casele de Cultură ar trebui în continuare să găzduiască, să formeze, să promoveze şi afirme talentele studenţilor, iar acest aspect nu poate fi garantat sub coordonarea Ministerului Sportului, instituție ce prezintă în mod inerent total alte obiective și nu ar prioritiza în niciun fel activitatea CCS-urilor. Deși după Revoluție (prin HG nr. 539/1990), organizațiile studențești primeau în proprietate Casele de Cultură ale Studenților și CCSS Tei, dispoziție legală niciodată aplicată (dar nici expres abrogată), din acel moment s-a încercat pentru mulți ani ca rolul studenților în gestionarea patrimoniului dedicat lor să fie cât mai diminuat.

Care va fi acest rol dacă patrimoniul rămâne la Ministerul Sportului?
Cunoaștem multiplele tentative de a transfera la sport mai ales bogatul patrimoniu al CCSS Tei, așa cum tineretul, după un proces de subfinanțare susținut, a mai fost vitregit, în favoarea sportului de performanță, de multe alte baze (ex.: Centrul de Tineret al Mării Negre, Complexul de agrement Izvoru Mureșului, Baza Turistică STIBINA – Maramureș, Baza Turistică SIESTA, Baza Turistică FIESTA I – Cluj-Napoca). Subliniem clar că CCSS Tei trebuie să susțină ample manifestări culturale ale celor 175.000 de studenți din București, să le faciliteze practicarea sportului de agrement și să găzduiască schimburi culturale internaționale studențești. Drept urmare, ne manifestăm așteptarea ca lipsa menționării Caselor de Cultură ale Studenților și CCSS „Tei” în rândul instituțiilor care se despart de Ministerul Sportului să fie o simplă inadvertență, care trebuie corectată urgent.

Deși Ministerul Tineretului și Sportului nu are publicată o listă completă, corectă și actualizată a bazei materiale de tineret, pe baza datelor publice, coroborate cu acte normative deja adoptate sau propuneri de acte normative inițiate de Ministerul Tineretului și Sportului, precum și pe baza unor rapoarte mai vechi întocmite de subordonatele MTS de tineret, noi am alcătuit inventarul pe care l-am transmis Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, astfel încât să nu existe niciun motiv pentru care să nu acționeze.

În același timp, am solicitat: înființarea unei autorități dedicate tineretului în subordinea MFTES, continuarea negocierilor privind Programul Operațional Educație și Ocupare, astfel încât solicitările tinerilor să fie integrate și MFTES să coordoneze implementarea axei dedicate tinerilor, adoptarea cu celeritate a Strategiei Naționale pentru Tineret, preluarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă pentru tineret de la Ministerul Sportului și construirea unui buget realist și corelat cu nevoile din sector pentru domeniul tineretului.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creșele rămase la primării sunt unități de învățământ cu personalitate juridică. După un an, Ministerul Muncii propune Guvernului eliminarea creșelor din lista serviciilor sociale, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021

Creșele care au rămas în administrarea autorităților locale și nu au fost preluate de Ministerul Educației sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit unui răspuns al Ministerului Muncii transmis…
Vezi articolul

Ligia Deca: Guvernele trebuie să investească în profesori prin salarii competitive și stimulente, programe de formare, asigurarea unor condiții decente la locul de muncă – recomandările ONU pentru întărirea educației, prezentate în avanpremieră de ministrul român la UNESCO

Guvernele trebuie să investească în “salarii competitive și stimulente pentru profesori”, în “programe accesibile de formare” pentru cadrele didactice și în asigurarea unor “condiții decente la locul de muncă”, drept…
Vezi articolul

Elevii din Dâmbovița vor avea lucrările corectate digitalizat la Evaluarea Națională, iar cei din Călărași, la Bacalaureat. Sorin Ion: Vom folosi platforma privată Intuitext, pe bază de parteneriat / Dacă va fi diferență de peste un punct între primii doi profesori evaluatori, lucrarea merge automat la alți doi corectori

„Din momentul în care copilul predă lucrarea, circuitul se schimbă față de ce era până acum. Fiecare lucrare se va duce automat în același timp la doi profesori. În niciun…
Vezi articolul

VIDEO Limbajul științific românesc din prezent „este pestriț”, cu termeni neadaptați din limbi străine, pentru că ultimul vocabular specific este din 1960, atrage atenția vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh: Răspunzători suntem și noi specialiștii. De atunci știința a evoluat

Limbajul științific romanesc este unul „pestriț”, cu termeni din limbi străine, cei mai mulți neadaptați, pentru că ultimele norme și reglementări ale termenilor care să se folosească în diverse domenii…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie, unul dintre autorii moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, reclamă limbajul de pe Facebook al Ioanei Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Sunteți într-o poziție de demnitate publică, dar pe care o coborâți undeva foarte jos prin acest comportament public

Senatorul Ștefan Pălărie, aflat printre inițiatatori moțiunii simple împotriva ministrului Educației, a reclamat limbajul Ioanei Lazăr, secretar general din Ministerul Educației, dintr-o postare de pagina sa de Facebook: „Rolul dumneavoastră…
Vezi articolul