Resurse pentru școala online: planificare, sfaturi și recomandări pentru profesori și părinți, de la Education Endowment Foundation

15.545 de vizualizări
Resurse pentru scoli si parinti / Sursa: Educationendowmentfoundation.org.uk/
Școlile, profesorii și părinții care, în lipsa unei pregătiri dedicate, se pregătesc să abordeze „după ureche” școala online în perioada următoare pot găsi o serie de sfaturi utile – de la strategii și planificare, la tips&tricks – într-un pachet de resurse publicate pe parcursul ultimei săptămâni de unul dintre cele mai influente ONG-uri britanice din domeniu. The Education Endowment Foundation, al cărei scop este să susțină educația copiilor din medii dezavantajate, a pus la dispoziție aceste instrumente pentru a servi școlilor britanice, dar nu numai, închise în urma crizei Covid-19.

Documentele, accesibile în limba engleză, sunt consistente ca volum și conținut. Ele abordează detaliat tematicile alese, de la structura actului pedagogic ce poate fi aplicat la distanță, la sfaturi-cheie precum:

  • efortul de a implica părinții în procesul educațional, inclusiv în timpul cursurilor la distanță, în anumite cazuri, mai ales când, în zone defavorizate, părinții înșiși se poate să fi avut experiențe negative personale la școală
  • încercarea de a limita tipurile de instrumente tehnologice folosite (tablete, laptopuri, telefoane), ținând cont de resursele medii ale comunității
  • când și cum este bine să aplici diverse metode de abordare a predării – activarea elevilor, explicare, exerciții, reflectarea la cele învățate, revizuirea materiei
  • cum sunt îndemnate școlile să îi abordeze pe părinții copiilor mici, respectiv pe părinții adolescenților pentru a-i sprijini pe aceștia în actul de învățare
  • cum să fie susținuți părinții să stabilească o rutină pentru învățarea online

Potrivit Education Endowment Foundation, punctele esențiale de luat în considerare când școlile pregătesc strategii de predare la distanță sunt:

  • calitatea predării este mai importantă decât modul de livrare a lecțiilor
  • accesul la tehnologie este un element-cheie, mai ales pentru elevii din zone dezavantajate
  • interacțiunile între colegi oferă motivație și îmbunătățesc învățarea
  • copiii să fie sprijiniți pentru studiul pe cont propriu, care duce la rezultate mai bune
  • pentru diversele categorii de elevi și diversele tipuri de conținut ce trebuie predat, sunt necesare abordări diferite ale actului de predare
Principalele resurse publicate de fundația citată (în engleză):
Citește și:


1 comment
  1. wow

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Suntem în mare cacao cu educația românească. Avem grădinițe în care se pun semințele învinovățirii copiilor pe viață, gimnazii unde cresc ca brazii complexele de inferioritate, agresivitatea și bullying-ul între copii, profesori și părinți

Ca să te vindeci sau să ieși din propriul rahat – toate formele de terapie spun – trebuie mai întâi să îl vezi foarte bine, scrie Oana Moraru într-o postare…
Vezi articolul

Orientare școlară la sfârșitul clasei a VIII-a, obligatorie pentru școală și opțională pentru elevi, vrea ministrul Educației / Opinia consilierului școlar în alegerea unui liceu, ultima pe care au luat-o în considerare elevii – raport CMBRAE

La conferința de presă în care s-au anunțat rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2022, Sorin Cîmpeanu a vorbit din nou, în principiu, despre consilierea școlară de la sfârșitul clasei…
Vezi articolul

Înscrieri Future Ready 6.0, pentru elevii de 10-14 ani din rural și orașe mici / Primele cursuri gratuite luna aceasta: securitate cibernetică, gândire critică și analiză a informației (P)

Simplon România anunță lansarea celei de-a șasea ediții a programului Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare, dedicat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani din mediul rural și…
Vezi articolul

Șase doctoranzi români în Regatul Unit au fost premiați de Ambasada României în UK pentru cercetările lor și pentru prezentările făcute în cadrul competiției Premiile Sir George Iacobescu pentru Excelență Academică 2025

Șase dintre cei cincisprezece finaliști ai competiției Premiile Sir George Iacobescu pentru Excelență Academică 2025, dedicată doctoranzilor români din Regatul Unit, au primit premii în bani pentru prezentarea cercetărilor realizate,…
Vezi articolul