Mircea Miclea: Este foarte greu să ne dăm seama ce fel de profesii vor fi în viitor. Cele patru competențe de care avem nevoie, pe care şcoala şi familia ar trebui să le fomeze

Foarte multe dintre profesiile “algoritmizabile” ar putea dispărea în viitor, dar “este foarte greu să ne dăm seama ce fel de profesii vor fi în viitor” pentru că “mintea umană este foarte slabă când vine vorba despre predicţii”, spune profesorul Mircea Miclea, citat de timponline.ro. Acesta a vorbit într-o conferinţă la Bistriţa despre meseriile viitorului şi despre cele patru metacompetenţe pe care un om ar trebui să le aibă pentru a fi pregătit pentru ceea ce urmează.

Cercetător şi fost ministru al Educației, profesorul Mircea Miclea a explicat la o conferință organizată de Ziua Mondială a Educației că “nu putem anticipa inovațiile tehnologice. Ele sunt lucruri rare și nu pot fi prezise. (…) Nu putem prezice nici crizele economice, nici războaiele”, dar oamenii stau foarte bine atunci când vine vorba de a explica evenimentele trecute, adică se pricep să facă “postdicţii”.

”Este foarte greu să ne dăm seama ce fel de profesii vor fi în viitor și cum vor evolua ele pentru că mintea noastră umană este foarte bună la postdicții și foarte slabă la predicții. După ce s-a întâmplat un eveniment ne pricepem foarte bine să explicăm de ce s-a întâmplat acel eveniment. Asta este o postdicție, dar nu suntem capabili să anticipăm ce evenimente vor avea loc”, a spus Mircea Miclea.

El a sugerat celor interesați să citească volumul ”Ledăba Neagră” a lui Nassim Nicholas Taleb care arată că orice predicție mai mare de 10 ani începe să fie extrem de problematică pentru că ”apar tot felul de lebede negre, spune el”.

”Atunci când se face o predicție despre ce va urma în viitor, noi ne uităm la ce se întâmplă în prezent și ce s-a întâmplat în trecutul imediat și încercăm să extragem un trend, o tendință. Altfel spus, dacă ne uităm la distribuția gausiană a rezultatelor, când facem o predicție, economică, politică, etc., ne uităm la medie și la plus minus o sigma sau 1,5 sigma și după aceea translatăm media și abaterea de la medie spre viitor. Numai că adesea ceea ce se întâmplă în viitor nu este determinat de medie și abaterea de la medie, adică de trendul actual, ci ceea ce e la plus 2 sigma, 2,5 sigma, adică de evenimentele rare. Acestea sunt lebedele negre: evenimente rare cu consecințe majore.”

Mircea Miclea a spus că sunt două lucruri care se vor întâmpla în viitor și vor avea impact masiv asupra modului în care oamenii vor practica meseriile: digitalizarea și globalizarea.

”Unul este digitalizarea care va continua din ce în ce mai mult și tot mai multe ocupații vor fi preluate de sistemele de inteligență artificială. Dacă mă uit la ultimele cercetări făcute de cei mai îndreptățiți – Pricewaterhouse Coopers și Mckinsey Global Institute, cele mai reprezentative instituții care fac cercetări despre evoluția economică și ocupațiilor – ei spun că, datorită digitalizării, între 30 și 45% dintre ocupațiile actuale vor fi preluate de inteligența artificială în următorii 25 de ani. Deci o să avem 30-45% din ocupații care nu vor mai fi ocupate de oameni. Pe ce se bazează acestă predicție? Este o teză lansată în anii 50 Church–Turing care spune că, dacă avem o activitate care poate fi descompusă într-un număr finit de pași, atunci e o chestiune de timp până când vom avea un soft care să execute activitatea respectivă. Orice activitate care e decompozabilă într-un număr finit de pași este algoritmizabilă și orice algoritmizabilitate înseamnă că, la un moment dat, va fi o mașină care va face acea activitate. E o teză care până acum s-a dovedit viabilă și ne putem aștepta ca, într-adevăr, toate ocupațiile, indiferent dacă sunt manuale sau sofisticate, dacă sunt agloritmizabile, vor fi preluate de mașini”, a spus el.

Mircea Miclea s-a referit și la meseriile care nu vor dispărea: cele care nu pot fi algloritmizabile, care sunt foarte versatile: ”Indiferent că sunt sofisticate cognitiv sau simple cognitiv. De exemplu meserii de grădinar, îngrijitor de persoane în vârstă, activități de reparații auto, instalator. E foarte greu să transformi în soft meseria de instalator pentru că uneori o țeavă e așa, alteori așa și nu poate veni un sistem de inteligență artificială care să descopere toate posibilitățile în care se rezolvă o problemă la o țeavă, indiferent cum e ea făcută. E foarte greu. Și atunci, aceste meserii, indiferent că sunt manuale sau cognitive – meseria de manager, de litere – , iar, vor fi făcute de oameni”.

Fostul ministru a vorbit despre cele patru metacompetenţe pe care familia şi şcoala trebuie să le formeze copiilor şi care în viitor vor produce la rândul lor alte competenţe “ad-hoc” pentru a se adapta. potrivit timponline.ro.

  1. Disciplina sau autodisciplina

”Dacă ne uităm la studiile de specialitate, vedem că s-a comparat în ce măsură inteligența prezice reușita la final de colegiu, gen testele finale. Și s-a constatat că, între inteligență și reușita la final de colegiu, corelația este 0.32, dar între disciplina autoimpusă și reușita la final de colegiu, corelația este de 0.67. Adică este de două ori mai importantă disciplina decât inteligența. De la un nivel de inteligență mediu în sus nu inteligența este principalul predictor al reușitei, ci disciplina care înseamnă capacitatea ta de a-ți stabili scopuri și de a persevera în atingerea scopurilor respective, de a duce o treabă de la început până la sfârșit, de a avea planuri, de a nu-ți trăi viața profesională în funcție de conjuncturi, ci de a avea un plan al tău, un proiect al tău. Autodisciplină înseamnă când tu îți stabilești propria agendă: îți spui: de la 3 la 6 fac cutare, de la 6 la 7 fac cutare și mă țin de chestia asta. Dar autodisciplina vine din afară. Un copil nu e autodisciplinat, creierul lui e hedonist, al fiecăruia e hedonist, vrea să-și maximizeze plăcerea. Numai că trebuie să facem diferența între ce îi este plăcut și ce îi este util unui copil. Adesea, părinții confundă plăcerea și utilitatea. Copiilor le place să se joace cât mai mult pe mijloacele digitale, dar nu le este util lucrul acesta. La un moment dat, trebuie să spui: stop. Ai voie să te joci după ce ți-ai făcut temele, ora de masă e fix la 2 și ora de culcare fix la 9. Nu la 11, nu la 8, nu când vrei tu. Pentru că, în felul acesta, îi dai niște reguli care încep să devină reguli ale lui și el începe să le reproducă. Astfel îl faci adaptat pentru lumea care îl așteaptă, o lume plină de reguli. La școală se întâlnește cu reguli, dar și după aceea. Orice angajat are o fișă a postului care spune ce trebuie să facă dacă vrea salariu. Sunt o grămadă de părinți care spun: să-i lăsăm pe copii să se bucure, lasă regulile, o să fie mai târziu! Nu o să fie. Trebuie să-i dai regulile din timp ca să înceapă să le internalizeze pentru ca apoi ei să înceapă să-și dea singuri reguli. (…) De la 120 în sus IQ, diferența între oameni nu e făcută de cât de deștepți sunt ei, ci de cât de disciplinați, de cum își impun ei singuri disciplina de a duce ceva la bun sfârșit, de a avea agendă, de a trăi nu în funcție de context, ci de planul tău. E ca și cum ai fi un râu care și-a găsit albia, față de o baltă care se duce într-o direcție când bate vântul și în altă direcție când bate vântul altfel. Nu se știe cum va fi viitorul, dar un om disciplinat va învăța, la nevoie, o nouă tehnologie. Autodisciplina îl ajută să-și producă competențele de care el are nevoie atunci când are nevoie de ele. (…) Ideologia că îi lăsăm pe copii să facă ce vor că astfel le dezvoltăm creativitatea e falimentară din punct de vedere științific și din punctul de vedere a ceea ce îi va ajuta pe ei într-un viitor incert, care nu îi va întreba cât de mult le place, ci cât de performanți sunt. Autodisciplina este una din metacompetențele cele mai eficiente pentru viitor”.

2. Mentalitatea de antreprenor

”Stilul de a gândi ca un antreprenor, care nu e un mare rezolvitor de probleme, e un descoperitor de oportunități. Toate școlile sunt setate să formeze rezolvitori de probleme. Școala îți dă probleme, de matematică, de chimie, etc. Dacă rezolvi problemele respective, îți dă notă mare. Ce e recompensat în școală? Capacitatea ta de a rezolva probleme date, formulate, problema nr. 4 de la pagina 7. Toate probleme sunt formulate. Tu ai de făcut, fă! În funcție de cât de bine faci, îți dau nota și ai o poziție în clasament. Problemele sunt formulate, iar dacă tu rezolvi problema, ai notă mare și ești premiant. Ce facem noi prin școală? Rezolvitori de probleme! Antreprenorii nu sunt așa. În viață, dimineața, realitatea nu este așa să iasă în față cu o tablă pe care să fie scris: iată problemele pe care le ai de rezolvat azi, se dă cutare, se cere cutare! Realitatea își vede de treaba ei. Dacă tu descoperi problema ta din cuplu, cu vecinii, cu autoritățile, o rezolvi, dacă nu se agravează și ai încurcat-o. Dacă tu descoperi o oportunitate, începi să gândești cum să valorifici, dar dacă nu, nu se întâmplă nimic. Poți fi oricât de deștept dacă nu vezi oportunitatea: fii atent, în locul ăla, terenul ăla aș putea să-l cumpăr că e foarte ieftin și să fac un teatru în aer liber să dezvolt activități de loisir, hai să-l cumpăr! Realitatea e aceeași pentru toți. Unii văd în ea oportunități, alții nu văd. E aceeași realitate. Asta înseamnă mentalitate antreprenorială și prin asta diferă un om cu mentalitate antreprenorială de un rezolvitor de probleme. Acesta din urmă rezolvă problemele date. E un om deștept, dar nu e antreprenor, om care descoperă probleme și oportunități unde alții nu văd. După ce vede oportunitatea îi angajează pe cei deștepți să-i rezolve problema. A avut abilitatea de a descoperi oportunități. Nu înseamnă că nu trebuie să-i învățăm pe copii să rezolve probleme. Avem nevoie de oameni deștepți, dar în același timp avem nevoie de antreprenori, de oameni care să se uite la realitate și să descopere problemele înainte să se acutizeze. După ce le-a descoperit – școala nu te învață să descoperi probleme, ci să le rezolvi – omul cu mentalitate antreprenorială e cel care câștigă fiindcă el va descoperi oportunități acolo unde alții nu le văd. În felul acesta, el va merge în față. Un rezolvitor de probleme va cere să-i dați problema că el o rezolvă. Dacă nu i s-a dat problema, el merge liniștit acasă. Școlile fac oameni deștepți, care rezolvă foarte bine, dar care sunt antrenați pe probleme explicit formulate. Cineva le-a formulat, iar ei se antrenează să rezolve probleme formulate. Antreprenorii sunt cei care descoperă probleme neformulate. Descoperă probleme pe care alții nu le văd și apoi le rezolvă. Atunci merg înainte pentru că au abilitatea antreprenorială. La fiecare materie ar trebui formată mintea antreprenorială: uite, vezi, cunoștințele astea de chimie te-ar putea ajuta pe tine să faci cu ele uite ce chestie! Îți dau o idee despre cum ai putea valorifica cunoștințele alea dincolo de faptul că trebuie să înveți ca să iei 5 la extemporal. Îți dau idei despre oportunitățile pe care cunoașterea ți le poate oferi. Altfel, îți dau doar cunoaștere și îți spun că, dacă nu înveți. Ai încurcat-o, dar nu îți dau oportunități pe care posesia acelei cunoștințe ți le oferă: de a face o sculă. de a crea un proces, o instituție. Îți spun: uite, înveți la istorie despre dreptul roman, uite cum ai putea utiliza aceste cunoștințe să creezi un proiect de lege sau un regulament. Și te ajut. Îți dau cunoașterea, dar îți spun cum ai putea-o valorifica. Așa se dezvoltă antreprenoriatul și se mai poate dezvolta prin contactul cu antreprenori, oameni reali care nu stau să se întâmple ceva, ci care creează viitorul. Aceasta este o competență care îi va ajuta pe oameni ca, peste 30 de ani, trăind într-un viitor greu de anticipat, cu mintea antreprenorială vor putea spune: uite, aia se poate valorifica în felul acesta, de aici am putea face altceva. E extrem de interesant să gândești așa: îți creezi loc de muncă și pentru tine, și pentru alții, împingi lucrurile. Tu creezi realitatea, nu aștepți ca cineva să o creeze și să-ți dea ție loc de muncă unde ești foarte bun, dar trebuie să facă cineva chestia aia. Nu, o faci tu!”

3. Autonomia

”Uitați-vă la ce se întâmplă și cu noi, dar mai ales cu generațiile care vin! Sunt tot mai multe instrumente cu care oamenii își vor rezolva problemele, adică tot mai mult începi să te gândești nu la cum să rezolvi o problemă, ci care-i tool-ul, scula cu care tu vei rezolva problema pentru că tot mai multe probleme sunt rezolvate de instrumente, nu de mine. Dacă vreau să mă orientez, deschid Google Maps. Am un tool care-mi spune: la dreapta, la stânga, înainte! Tot mai mult ne gândim ce tool-uri sunt pentru traducere, mereu avem instrumente de calcularea bugetului, de project management, tot mai multe vor fi, iar oamenii se vor gândi unde să găsesc eu tool-ul care să rezolve problema cutare, undeva pe net trebuie să fie o aplicație care să-mi rezolve problema, nu eu cu capul meu, găsesc o sculă și ea face.

Numai că apare apare aici și un efect secundar foarte ciudat. Devenim tot mai dependenți de instrumentele astea. Sunt oameni care nu mai pot șofa dacă nu au Google Maps, care nu mai pot să se orienteze prin oraș și nu mai pot face un calcul simplu dacă nu utilizează o aplicație de undeva de pe telefon și apare o dependență din ce în ce mai mare. Orice instrument ne abilitează pe ceva și ne debilizează de pe altceva. Nu există o sculă care să aducă numai câștiguri. Ne ajută la ceva, dar ne face să fim contraperformanți pe altceva fiindcă creierul nu mai dezvoltă acea abilitate, acea funcție pentru că nu are rost dacă am tool-ul.

Autonomia înseamnă să știu care sunt limitele instrumentului pe care îl utilizez, că altfel încep să devin cu mintea mea o anexă la instrumentul meu, iar mintea mea începe să semene tot mai mult cu instrumentele pe care le utilizez și, în loc să se dezvolte și să devină creativă, devine tot mai mult o anexă la instrumentul tehnologic pe care îl am, la telefonul meu mobil, la computer.

Deja încep să apară date că utilizarea acestor tool-uri care sunt foarte eficiente pe anumite dimensiuni reduc semnificativ din abilitatea de creativitate și imaginație. (…) Autonomia înseamnă a gândi critic despre valoarea și limitele instrumentelor pe care le utilizezi, a nu fi anexa lor, a utiliza tu instrumentul, nu a lăsa instrumentul să te utilizeze pe tine.

Uitați-vă la Google! Trebuie să-ți dai seama de valoarea lui, dar și de limitele lui. Toate motoarele de căutare sau rețele de socializare creează un filter bubble, o bulă pentru că Google și Facebook urmărește care sunt interesele și părerile tale, care sunt părerile pe care le agreezi pentru că tot dai like-uri acolo. După aceea, din mulțimea de informații care apare, aplicația îți face un traseu. Tu crezi că te uiți la Google în general? Nu! Te uiți la Google al tău, la ce a aflat el despre tine și după aceea începe să-ți dea informații în funcție de ce ai căutat, de interesele tale și de like-urile tale. Și atunci tu trăiești într-o bulă. De exemplu, ești împotriva UE și cauți informații despre asta, ai tot mai mulți prieteni în bula aia și tu crezi că aia e realitatea. Nu e! E ceea ce a filtrat rețeaua uitându-se la comportamentul tău anterior. Tu crezi că acelea sunt știrile? Nu! Nu, e ceea ce mașina a văzut că tu cauți și ți-a creat realitatea în funcție de comportamentul tău anterior. Asta este filter bubble, o bulă în care trăiești și te afunzi din ce în ce mai mult. Asta înseamnă că ești manipulabil, iar dacă cineva vrea să te manipuleze pe tine, o face fără probleme. Se uită și vede că eu mi-am cumpărat bocanci de munte și cort și că am postat o poză cu mine la munte. Ok! Și atunci îmi dă un candidat la Președinție care e îmbrăcat de munte, stă în fața unui cort și-mi spune: părerea mea este următoarea. Iar eu spun: mă, interesant omul ăla pentru că seamănă cu mine, iar ceea ce seamănă cu noi e mai ușor de acceptat decât ce nu seamănă cu noi. Sunt studii despre cum se promovează muzica nouă. Dacă ai o melodie nouă, iei două-trei acorduri dintr-un hit vechi pe care toți îl acceptă, iar lumea zice: uite, e foarte bună și asta! Deci asimilezi noul prin similitudinea lui cu vechiul. La fel putem fi noi foarte ușor influențați de aceste filtre care ne creează bule. Asta înseamnă lipsa autonomiei noastre, ne pierdem libertatea. Suntem tot mai puțin autonomi și asta nu e bine. Autonomia este o modalitate de a gândi critic asupra limitelor și valorilor instrumentelor pe care le utilizezi.

O să fie tot mai multe și le vom utiliza, dar trebuie să formăm gândirea la ce e bun, la ce nu e bun. Fii independent de instrument și utilizează-l tu, nu te lăsa influențat de el. Dacă nu ai autonomia asta, rețeaua de socializare și motorul de căutare pe care le utilizezi, ele te utilizează pe tine creându-ți iluzia că tu le utilizezi. Nu! Cu cât motoarele acestea vor fi mai sofisticate – și vor fi – cu atât o să fim tot mai puțin autonomi dacă nu începem să ne formăm deliberat autonomia asta.

De exemplu, Google Maps mă ajută foarte tare, dar, din când în când vreau să iau o hartă pentru că Google Maps mi-arată numai pe unde trec și eu nu mai văd, nu mai știu că la 500 de metri mai încolo e un monument interesant, un drum care poate nu e cel mai scurt, dar e mai pitoresc și îmi trebuie și o hartă statică. Deci dacă vreau să văd și altceva, îmi trebuie o altă hartă. Sau îmi trebuie o hartă statică pentru ca să visez: waw ce mișto ar fi dacă aș lua-o pe acolo, oare ce e pe acolo? Ia să mă duc acolo! Îmi dă idei, am nevoie de așa ceva, dar pentru asta trebuie să fiu conștient de limitele și valorile instrumentului pe care îl utilizez.

A dezvolta autonomia e o supracompetență fiindcă, într-un viitor supradigitalizat, îți va da această independență față de tool-uri, altfel devii sclavul lor și mintea ta va semăna tot mai mult cu instrumentele pe care le vei utiliza. E greu de făcut lucrul acesta fiindcă oamenii nu au chef să fie liberi și autonomi. Oamenii au mai degrabă nevoie de sentimentul de siguranță, de protecție și de comoditate și mai puțin de libertate. Nu vor să fie liberi. Doar au iluzia că vor să fie liberi. Când le dai libertatea nu știu ce să facă cu ea. Dacă vine un guvern și zice că nu mai există curriculum doar vă spune ce trebuie să știe elevii la finalul clasei a VIII-a – faceți ce vreți voi, vă spunem doar punctul de sosire – o să fie o revoltă. Eu am încercat. Am avut o discuție cu sindicaliștii și le-am spus să încercăm un model finlandez măcar la grădiniță fără să structurăm programa. Au venit și au spus că se duce dracu tot. O minoritate a vrut, dar restul au preferat să se plângă de programă, dar majoritatea a spus că nu știe ce să facă. Oamenii cer libertatea, dar o suportă foarte greu fiindcă atunci când ești liber trebuie să ai responsabilitatea deciziilor. Atunci ea apasă pe capul tău. Așa ceri o directivă, un ordin, te plângi de ele, dar nu ești responsabil. Nu eu! (…) Să înțelegem la ce ne abilitează și debilitează tehnologia. Ne sporește cantitatea de informații, dar ne reduce profunzimea relațiilor. Dacă nu înțelegem, devenim niște păpuși, iar păpușarii sunt niște sisteme artificiale, iar în spatele sistemelor artificiale, adevărații păpușari, dar dacă noi nu vrem să gândim autonom, o să ne lase ei? De-asta trebuie să dezvoltăm autonomia, nu?”

4. Gândirea de tip designer

”Un designer este o persoană care utilizează cunoștințele existente să producă cu ele ceva nou. Cunoștințele pot fi semănate cu piese lego. Ele se pot combina în diverse feluri. Poți face un pod, un elefant, un bloc din aceleași bucăți de lego. Diferența e dată de designer, nu de cunoștințe. O să fie tot mai multe cunoștințe și tot mai ușor accesibile. Dai două click-uri și ai cunoștințele de la Oxford, de la MIT. Problema nu mai e accesul la cunoștințe, ci exploatarea lor. E ca și cu resursele naturale. Problema nu mai e accesul la ele, ci cum le valorifici. Din siliciu faci un cip, un calculator sau un ciocan că numai atât te-a dus capul să faci din resursa pe care o ai, iar pe altul l-a dus de 13 ori mai mult și-ți vinde resursa de 13 ori mai scumpă fiindcă a știut ce să facă cu ea. La fel și cu cunoștințele la care avem acces, diferențele vor fi făcute de cei care gândesc ca designeri: cum putem valorifica cunoștințele ca să facem ceva nou, un alt tip de telefon mobil, de produs la care nimeni nu a visat, alte tipuri de instituții, alte felul de democrații? Acești oameni vor fi câștigători, care gândesc ca designerii, care își dezvoltă abilitatea de a exploata cunoștințe pentru că simpla lor posesie nu înseamnă mare lucru. România are multe resurse naturale, dar nu le știe exploata sau le dă de-a moaca la alții. Japonia are puține resurse, dar știe ce să facă cu ele. Țara asta are multe resurse de turism și nu le exploatează, Ungaria are mult mai puține, dar acolo sunt mult mai mulți turiști fiindcă știu să exploateze ce au. La fel e și cu cunoașterea. E important ce ai, dar și ce faci cu ce ai. Design thinking înseamnă să exploatăm cunoașterea, să facem ceva cu ea. Trebuie să exploatezi cunoașterea ca să schimbi realitatea”.

NOTĂ: Acest material a fost preluat cu acordul redacţiei Timp Online.

FOTO: Prefectura judeţului Bistriţa-Năsăud

Total
705
Shares
4 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate
Dragos Iliescu / Foto: Facebook

Psihologul Dragoș Iliescu, despre transformarea profesorilor în funcționari publici: Profesorii sunt supuși unor riscuri psihosociale masive. Dar noile generații au arme teribile pentru a lupta împotriva oricărui lucru care li se impune

“Profesorii sunt o categorie de angajați care este supusă unor riscuri psihosociale masive”, iar agresivitatea exprimată față de ei este doar cel mai vizibil risc cu care se confruntă, avertizează…
Vezi articolul