Rețeaua Universităților de la Marea Neagră condamnă ferm agresiunea militară din Ucraina și își exprimă solidaritatea cu comunitatea academică din această țară

78 de vizualizări
Foto: 242241669 © Kontakt5956 | Dreamstime.com
Evoluția situației din Ucraina pune în pericol și viețile colegilor și studenților din universitățile ucrainene, atrag atenția membrii Rețelei Universităților de la Marea Neagră, care au semnat o scrisoare în acest sens.
  • În semn de solidaritate cu universitățile din Ucraina, cu comunitatea academică și studenții din această țară, care se confruntă cu consecințele dramatice ale unei agresiuni militare, a fost formulată o scrisoare de solidaritate semnată de membrii Troicii Prezidențiale a Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN), respectiv dna Prof. Karin Markides, Președinte în Exercițiu al RUMN, Prof. Pericles Mitkas, Președinte RUMN pentru mandatul 2018-2020 și Prof. Marian Preda, Președinte RUMN pentru mandatul 2022-2024.
  • Scrisoarea a fost distribuită către Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), Asociația Universităților Europene, Organizația Națiunilor Unite, UNESCO, misiunile diplomatice acreditate în țara noastră, Consiliul Europei și Parlamentul European.

În textul scrisorii, semnatarii își exprimă profunda preocupare cu privire la evoluția situației din Ucraina care pune în pericol și viețile colegilor și studenților din universități.

Redăm mai jos, textul scrisorii:

„Ne exprimăm solidaritatea cu comunitatea academică din Ucraina în aceste momente dificile, cu profesorii, studenții și personalul din universități și cu toți cetățenii acestei țări care se află în pericol.

Condamnăm ferm agresiunea militară și facem apel la încetarea imediată a ostilităților și întreprinderea tuturor acțiunilor necesare pentru a restaura un dialog pașnic în regiune.

În aceste zile, mai mult ca oricând, trebuie să identificăm ceea ce avem în comun și nu ceea ce ne desparte.

Dialogul, respectul reciproc și colaborarea reprezintă valorile esențiale pentru restabilirea păcii în regiunea noastră.”

Armata rusă a bombardat Universitatea Forțelor Aeriene Ivan Kozhedub din Harkov, orașul ucrainean care de la începutul săptămânii este ținta unor lovituri constante, potrivit platformei ucrainene Ukrinform, care citează Armata ucraineană.

Amintim, armata rusă a bombardat marți noapte Universitatea Forțelor Aeriene Ivan Kozhedub din Harkov, orașul ucrainean care de la începutul săptămânii este ținta unor lovituri constante, potrivit platformei ucrainene Ukrinform, care citează Armata ucraineană.

Foto: 242241669 © Kontakt5956 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a primit acreditarea World Federation of Medical Education (WFME), prin care diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă, transmite…
Vezi articolul

Profesorul Radu Vancu: toată expunerea legionară făcută de partidele extremiste are „același scop: normalizarea prezenței în viața publică a fascismului” / Nu s-a ajuns la asasinate, dar „celebrăm criminalii”

„Toată expunerea legionară făcută în ultimii ani de partidele extremiste e parte din strategia lor de normalizare a fascismului”, iar paralelismele dintre acțiunile politice ale liderilor acestor partide și cele…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Mai mulți parlamentari USR îi cer ministrului Sorin Cîmpeanu să să iasă public pentru a “opri legea plagiatorilor” și să “ceară prioritar analiza propriei teze de doctorat”, în contextul tentativelor parlamentare de amnistiere a plagiatorilor

Un grup de parlamentari USR îi cer ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să dea dovadă de “integritate” și “să iasă public și să delimiteze ferm sistemul de învățământ românesc de tentativele…
Vezi articolul