Rezultate Evaluarea Națională 2025. Cererile pentru vizualizarea lucrărilor se depun doar joi, 3 iulie, între orele 14 și 17 / DESCARCĂ Model cerere contestație

15.197 de vizualizări
Cerere tip de contestație la Evaluarea Națională 2025 / Foto: captură Procedura MEC
Rezultate inițiale Evaluarea Națională 2025 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) joi, 3 iulie, la ora 12. Pentru prima dată în România, elevii care susțin EN VIII își pot vizualiza lucrările scrise înainte de depunerea contestației. Prevederea apare în metodologia de examen și este detaliată de Procedura MEC Nr. 2526 din 26 mai 2025, obținută de Edupedu.ro.

Procedura include documentele necesare (Cerere tip de vizualizare, Declarație de confirmare a vizualizării lucrării, Cerere pentru contestație) și calendarul activității de vizualizare a lucrărilor scrise de la Evaluarea Națională 2025.

  • Cererile de vizualizare se depun doar în data de 3 iulie 2025, între orele 14.00 – 17.00
  • Vizualizarea lucrării/ lucrărilor nu obligă candidatul și la depunerea unei cereri de contestație a lucrării/ lucrărilor.
  • Depunerea unei cereri de contestație a lucrării/lucrărilor nu este condiționată de vizualizarea lucrării/ lucrărilor, potrivit procedurii.
Calendarul activității de vizualizare a lucrărilor de la Evaluarea Națională 2025 
  • 23 iunie 2025 – Afișarea la avizierul, respectiv pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ care au fost desemnate centre de examen, a perioadei, intervalului orar zilnic, locației în care se depun cererile, se vizualizează lucrările scrise și se depun contestațiile.
  • 3 iulie 2025 (14:00 – 18:00) – Depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor, vizualizarea lucrărilor scrise descărcate din platforma de evaluare digitalizată și depunerea contestațiilor la unitatea de învățământ care a fost centru de examen:
    • 14:00 – 17:00: depunerea cererilor de vizualizare;
    • 17:00 – 18:00: vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor.
  • 4-5 iulie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise descărcate din platforma de evaluare digitalizată și depunerea contestațiilor la unitatea de învățământ care a fost centru de examen (în intervalul orar 9.00 – 17.00, conform graficului afișat la fiecare școală/ centru de examen)
Cerere tip de vizualizare a lucrării scrise de la Evaluarea Națională 2025
Declarație de confirmare a vizualizării lucrării de la Evaluarea Națională 2025
Cerere pentru contestație Evaluarea Națională 2025
Procedura privind vizualizarea de către candidați a lucrărilor din cadrul examenului de Evaluare Națională 2025, pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025
  • Înregistrarea solicitărilor privind vizualizarea lucrărilor de la Evaluarea Națională 2025

„La avizierul unității de învățământ – centru de examen se afișează, conform calendarului examenului de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025, perioada, programul și adresa de e-mail în/la care se pot depune/transmite prin mijloace electronice cereri pentru vizualizarea lucrărilor, înaintea depunerii contestațiilor, respectiv programul în care se pot vizualiza lucrările scrise.

Cererile de vizualizare se depun în data de 3 iulie 2025, între orele 14.00 – 17.00.

Candidații/părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori, conform programului afișat, pot depune/transmite prin mijloace electronice la sediul unității de învățământ care a funcționat ca centru de examen/ pe adresa de e-mail afișată, o cerere prin care solicită vizualizarea lucrărilor, înaintea depunerii contestațiilor, conform modelului din anexă.

Comisia județeană de organizare a evaluării naționale din județul de origine afișează, la avizierul, respectiv pe site-ul inspectoratului școlar și pe site-ul unităților de învățământ care au fost desemnate centre de examen, perioada, intervalul orar zilnic, locația în care se vizualizează lucrările scrise, respectiv în care se depun contestații.

  • Vizualizarea lucrării scrise/lucrărilor scrise de la Evaluarea Națională 2025

Candidații vizualizează individual lucrarea/lucrările, în prezența unei persoane nominalizate de președintele comisiei din centrul de examen.

Candidatul minor trebuie să fie însoțit de un părinte/reprezentant legal.

Pentru a facilita vizualizarea lucrărilor, comisia din centrul de examen va pune la dispoziție echipamente precum videoproiectoare/table SMART sau alte dispozitive echivalente, în vederea proiectării lucrărilor solicitate. Se va asigura și garanta confidențialitatea procesului de vizualizare a lucrărilor.

Candidaților le este interzisă introducerea în sala de vizualizare a lucrărilor a oricărui mijloc de înregistrare audio/video.

Persoanelor nominalizate de către președintele comisiei din centrul de examen în prezența cărora se vizualizează lucrările, înaintea depunerii contestațiilor, li se interzice să facă aprecieri privind conținutul și evaluarea lucrărilor.

După vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidații și părinții/reprezentanții legali pentru candidații minori vor semna o declarație prin care confirmă că au vizualizat lucrarea solicitată/lucrările solicitate, conform modelului din anexă.

Vizualizarea lucrărilor are un caracter strict informativ și nu echivalează cu recorectarea acestora sau cu exprimarea unor aprecieri calitative ori cantitative din partea persoanelor implicate în procesul de vizualizare.

În situația în care elevul constată, la momentul vizualizării lucrării, că aceasta nu îi aparține, se procedează după cum urmează:

  1. Verificarea erorii de inversare a lucrărilor:

Comisia din unitatea de învățământ – centrul de examen verifică dacă lucrarea candidatului a fost încărcată eronat, prin inversarea lucrării sale cu lucrarea altui candidat.

În cazul confirmării acestei situații, comisia din unitatea de învățământ – centrul de examen informează comisia județeană de organizare a evaluării naționale, care va solicita Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale deblocarea aplicației EVNAT-2025, în vederea înregistrării corecte a rezultatelor inițiale pentru fiecare candidat.

Comisia din centrul de examen are obligația de a informa, în regim de urgență, ambii candidați implicați (precum și părinții/reprezentanții legali ai acestora, în cazul candidaților minori) cu privire la rezultatul corect, precum și la dreptul acestora de a vizualiza lucrarea și de a depune contestație, dacă se consideră necesar.

  1. Verificarea cazului de lipsă a lucrării reale:

În cazul în care se constată că lucrarea reală a candidatului nu a fost scanată și încărcată în platforma dedicată evaluării digitalizate (fiind încărcată, în schimb, lucrarea altui candidat de două ori), se informează comisia județeană de organizare a evaluării naționale care va scana lucrarea și o va încărca în platforma destinată evaluării digitalizate. Comisia județeană de organizare a evaluării naționale informează Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale, în vederea evaluării acesteia, conform prevederilor stabilite.

Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale distribuie spre evaluare lucrarea, utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate și dispune deblocarea aplicației EVNAT-2025 și încărcarea rezultatelor evaluării, în vederea comunicării acestora.

În urma comunicării evaluării lucrării reîncărcate în platforma dedicată evaluării digitalizate, candidatul poate solicita vizualizarea lucrării și/sau poate depune contestație.

Depunerea contestațiilor – Evaluare Națională 2025

După vizualizarea lucrării/ lucrărilor scrise de către candidat, acesta poate depune contestație. 

Contestația depusă/transmisă de către candidat se înregistrează la centrul de examen, conform prevederilor metodologice, în intervalul orar de depunere a contestațiilor prevăzut în calendarul examenului de evaluare națională

Candidații care depun/transmit contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere (conform prevederilor art. 11 alin. (4) din O.M.E. nr. 6479/2024 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025). 

Contestațiile transmise electronic nu vor fi luate în considerare în următoarele situații: în absența declarației prevăzute anterior, în lipsa copiei actului de identitate al candidatului și în cazul în care nu sunt transmise pe adresa de e-mail dedicată depunerii contestațiilor, comunicată candidaților în prima zi a probelor scrise.

Vizualizarea lucrării/ lucrărilor nu obligă candidatul și la depunerea unei cereri de contestație a lucrării/ lucrărilor.

Depunerea unei cereri de contestație a lucrării/lucărilor nu este condiționată de vizualizarea lucrării/lucărilor.”


1 comment
  1. ce inseamna mai exact vizualizarea lucrarilor? vedem lucrarea corectata sau necorectata? vedem notele fiecarui corector? La BAC s-a prezentat lucrarea necorectata, care este nonsens, deoarece compar cu simularea EN, unde la o materie notele corectorilor au fost mult diferite, iar media aritmetica nu a fost corecta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2025 să folosească tot timpul pe care îl au la dispoziție. Decât să lași un subiect nerezolvat în totalitate, mai bine încerci ceva, mai ales la subiectele cu răspuns deschis, spune Sorin Ion, secretar de stat și profesor de matematică

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, le-a dat câteva sfaturi elevilor de clasa a VIII-a care au început azi Evaluarea Națională 2025. Azi au proba de limba română…
Vezi articolul

INTERVIU Diana Ioaneș, consilier școlar, despre alegerea profilului la liceu: Una dintre prejudecățile greșite ale părinților este aceea că dacă elevului nu îi place să citească, automat e bun la mate-info. Își dau seama apoi că depun un efort foarte mare să facă față clasei și vor să se mute

Diana Ioaneș, consilier școlar la Colegiul Național „George Coșbuc”, atrage atenția că mulți părinți și elevi aleg greșit profilul liceului în clasa a IX-a. Ea spune că nu sunt luate…
Vezi articolul

Contestațiile la Evaluarea Națională și la Bacalaureat să fie depuse după ce elevii își văd lucrările deja evaluate și notele date de fiecare dintre cei doi sau patru profesori corectori – solicitări făcute de mai multe organizații către ministra Educației Ligia Deca

Mai multe măsuri menite să transparentizeze examenele naționale sunt solicitate printr-o scrisoare deschisă publicată de către vicepreședinta Federației Părinților și Aparținătorilior Legali (FEPAL) depusă la Ministerul Educației, adresată ministrei Ligia…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Elevii din clasele primare și gimnaziu, care au ”abateri de la program”, vor sta mai mult la școală din semestrul 2

Elevii din învățământul primar și gimnazial care au ”rămâneri în urmă de la nivelul clasei”, vor face ore suplimentare, în școală. Declarația a fost făcută miercuri, 2 ianuarie, la Antena 3 de…
Vezi articolul