UPDATE Rezultatele finale de la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a au fost publicate duminică, după ce au fost recorectate peste 20.000 de lucrări

6.054 de vizualizări
Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională au fost publicate duminică, după un număr foarte mare de contestații înregistrate. Calendarul oficial al Evaluării Naționale prevede că pe data de 4 iulie are loc afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Aceste rezultate vin după ce au fost depuse 20.268 de contestații, potrivit Ministerului Educației.

Statistica cererilor de recorectare, pe discipline, este următoarea:

  • Limba și literatura română – 11.302 contestații (9,15% din totalul lucrărilor notate)
  • Matematică – 8.803 contestații (7,14% din totalul lucrărilor notate)
  • Limba și literatura maternă – 163 de contestații (2,05% din totalul lucrărilor notate).

Distribuția pe județe (în partea superioară, în funcție de numărul contestațiilor depuse):

  • Municipiul București (3.513 contestații)
  • Iași (1.127 de contestații),
  • Constanța (1.070 de contestații),
  • Dolj (1.025 de contestații)
  • Argeș (867 de contestații)

Județele cu cele mai puține contestații:

  • Mehedinți (90),
  • Caraș-Severin (105)
  • Covasna (124).

Recorectarea a avut loc în contextul unui apel făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, către profesori, “în niciun caz să nu considere contestațiile drept o acțiune de frondă din partea elevilor”.

“Am transmis un mesaj către toate comisiile implicate în soluționarea contestațiilor, pentru a adresa o solicitare fermă de acțiune unitară care să privilegieze echilibrul și interesul elevilor și în niciun caz să nu considere contestațiile drept o acțiune de frondă din partea elevilor. Am făcut apel la înțelegere, profesionalism și empatie în analiza acestor contestații și în motivarea răspunsurilor”, a declara Cîmpeanu pentru EduPedu.ro.

În urma afișării primelor rezultate, 94.526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,80%, în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%).

120 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

La proba de Limba și literatura română, 103.684 de candidați (83,9%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 467 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 83.058 de candidați (67,4%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 1.439 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de Limbă şi literatură maternă, 7.619 candidaţi (95,9%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 123 de candidaţi au obţinut nota 10.

Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Comisia care a corectat lucrările acestor copii ,a fost alcătuită din profesori incompetenți.Sa se ia la corectat toate asa ar trebui,se vede după contestații ca nu au corectat cum trebuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională 2023. Înscrierile au început, iar elevii de clasa a VIII-a sunt înscriși automat de școli până pe 9 iunie / Surse: Mediile din gimnaziu ale elevilor încă figurează în aplicație, deși nu mai contează în nota de admitere la liceu

Înscrierile absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2023 au început marți, 6 iunie, și durează până vineri, 9 iunie, conform calendarului oficial al evaluării. Elevii sunt înscriși automat…
Vezi articolul

PROIECT Admitere la liceu 2024 fără Evaluare Națională pentru elevii olimpici. Premiile la olimpiadele naționale sau medaliile de la competițiile internaționale pot fi echivalate cu specializările de la liceu / Ce conține dosarul de înscriere

Elevii de clasa a VIII-a care se vor înscrie la liceu în vara anului 2024 și care au obținut premiul I la o olimpiadă națională ori medalii la competițiile școlare…
Vezi articolul

Ministerul Educaţiei, despre cei 3.456 de elevi din clasa a VIII-a apăruţi în “sistem” între Simulare şi Evaluarea Naţională: “Datele pe care le prezintă MEN sunt de la directorii şcolilor”

Aplicaţia informatică a Ministerului Educaţiei afişa pe 28 iunie 2019 un număr de elevi înscrişi în clasa a VIII-a cu 3.456 mai mare decât cel care figura în aceeaşi aplicaţie…
Vezi articolul