Rezultatele la BAC 2026, sesiunea august, vor fi publicate pe 18 august, până la ora 12. Contestațiile se depun în perioada 18-20 august – model de cerere / Cele 3 condiții pentru a promova examenul

39 de vizualizări
Foto: Agerpres – Liviu Sova
Absolvenții de liceu care au susținut probele scrise ale examenului național de BAC 2026 (sesiunea august) vor afla marți, 18 august, rezultatele inițiale. Candidații nemulțumiți de note vor putea face contestații în perioada 18-20 august, potrivit calendarului oficial. Probele scrise ale examenului s-au desfășurat în zilele de 10, 11, 12 și 13 august.

Peste 33.000 de candidați s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului național, cu aproape 10% mai mulți decât anul trecut. Dintre cei peste 33.000 de candidați înscriși, peste 22.000 provin din promoția 2026, iar peste 11.000 sunt absolvenți ai promoțiilor anterioare, conform ministerului Educației.

Candidații au susținut toate probele sau doar probele nepromovate ori nerecunoscute din sesiunile anterioare.

Contestațiile la Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, se depun în perioada 18-20 august. Model de cerere – document

Ministerul subliniază că:

  • depunerea contestației nu este condiționată de vizualizarea lucrării;
  • vizualizarea lucrării nu obligă candidatul să depună contestație;
  • vizualizarea are caracter strict informativ și nu presupune recorectarea lucrării.

Candidații care depun contestații trebuie să completeze și să semneze o declarație prin care confirmă că au luat cunoștință că nota poate fi modificată atât prin creștere, cât și prin scădere.

În cazul candidaților minori, vizualizarea lucrărilor se face în prezența obligatorie a unui părinte sau reprezentant legal.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 24 august.

Condițiile de promovare pentru examenul de Bacalaureat

Ministerul reamintește că un candidat promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinește simultan următoarele condiții:

  • a susținut probele de evaluare a competențelor;
  • a susţinut toate probele scrise (fiind notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea)
  • a obținut media minimum 6 la probele scrise.

Amintim, la începutul lunii iulie, ministrul Mihai Dimian le-a transmis un mesaj elevilor care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie: „Celor care nu reușesc să promoveze le transmit un mesaj simplu: NU RENUNȚAȚI! Nu vă aflați la un capăt de drum. Bacalaureatul are și o sesiune de toamnă și veți avea o nouă șansă. Folosiți săptămânile care urmează pentru a vă pregăti, înscrieți-vă la sesiunea de toamnă și reveniți cu încredere. Un rezultat nu vă definește, însă perseverența vă poate defini viitorul!”.

Calendar BAC 2026 – sesiunea august
Informații despre rezultatele de la Bacalaureat 2026

La sesiunea iulie 2026, la nivel național, rata de promovare la Bacalaureat 2026 a fost de 74,8% pentru toți candidații, înainte de contestații.

Rata de promovare a ajuns la 79,6% la Bacalaureat 2026, după contestații, în creștere cu 2,1 puncte procentuale. Este a treia cea mai mare rată din ultimi 15 ani.

Peste 55.000 de contestații au fost la Bacalaureat 2026, sesiunea din vară, cel mai mare număr din ultimii 5 ani, a scris Edupedu.ro. Limba română a fost proba cu cele mai multe cereri de reevaluare, iar peste 96% dintre notele inițiale au fost modificate.

Citește și:
BAC 2026 Sesiunea august. Subiectele la Limba maternă și baremele de corectare la maghiară, germană, ucraineană, croată și sârbă maternă – descarcă
ULTIMA ORĂ Subiecte Anatomie, Biologie vegetală și animală, Chimie și Fizică BAC 2026 – sesiunea de toamnă. Descarcă cerințele primite de candidați și baremele de corectare
ULTIMA ORĂ Subiecte și bareme de corectare Informatică – Bacalaureat de toamnă 2026. Cerințele pentru limbajele de programare C/C++ și Pascal, Mate-Info și Științe ale naturii
ULTIMA ORĂ Subiecte Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie BAC 2026 – sesiunea de toamnă. Descarcă cerințele primite de candidați și răspunsurile corecte
ULTIMA ORĂ Subiectele la Geografie și Economie au fost publicate de Ministerul Educației – Bacalaureat august 2026 / Descarcă răspunsurile corecte
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Subiecte și bareme de corectare la Matematică pentru elevii de la mate-info, pedagogic, tehnologic și științele naturii, publicate de Ministerul Educației
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Subiectele și baremul de corectare la Istorie, publicate de Ministerul Educației / Eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea la subiectul al III-lea
Bacalaureat 2026 – sesiunea de toamnă. Subiectele la Limba română, real și baremul de evaluare, publicate de Ministerul Educației
Subiectele la Limba română, uman, de la Bacalaureat 2026 – sesiunea de toamnă și baremul de notare au fost publicate de Ministerul Educației: La subiectul III, elevii au avut de scris un eseu pornind de la particularitățile unui personaj dintr-un text de Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *