Robert Negoiță: Creșele o să le deschidem în prima zi când vom avea voie legal / Paza școlilor trece în septembrie la poliția locală, edilul renunță la compania de pază înființată de primărie

4.641 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Robert Negoita
Robert Negoiță renunță la asigurarea pazei școlilor prin Compania Ordine și Protecție Sector 3, pe care a înființat-o în urmă cu 3 ani. Potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, edilul din sectorul 3 le-a cerut luni tuturor școlilor și grădinițelor să suspende începând cu data de 1 mai 2020 contractele de servicii de pază încheiate cu compania primăriei, invocând starea de urgență. „Să facem economii de bani. Nu am nevoie de pază în perioada asta”, a declarat Negoiță pentru Edupedu.ro, precizând că „oamenii intră în șomaj tehnic, iar după 1 iunie o să ofere iarăși serviciile, până o să ne organizăm cu poliția locală”.

Contactat de Edupedu.ro, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, a confirmat decizia și a declarat că paza va fi asigurată următorul an școlar de poliția locală, din rațiuni de eficiență a intervenției, dar și financiare.

Edilul a anunțat că va deschide creșele „în prima zi când vom avea voie legal”. „Am primit solicitări din partea părinților”, a precizat acesta, pentru Edupedu.ro. Amintim că majoritatea creșelor funcționează în subordinea primăriilor, nu a Ministerului Educației.

Declarațiile integrale acordate de Robert Negoiță pentru Edupedu.ro:

Rep: De ce ați luat decizia de a le cere școlilor să suspende contractele cu Societatea Ordine și Protecţie S3 SRL, companie tot a Primăriei Sectorului 3?

Robert Negoiță: Să facem economii de bani. Nu am nevoie de pază în perioada asta. Dacă școlile sunt închise, de ce sa pun pază? Am sisteme de supraveghere, sisteme de alarmă cu detecție de prezență și atunci când mi-a dat alarma, se duce echipa mobilă și vede despre ce e vorba.

Rep: Cine va asigura paza în școli și licee în perioada 2-12 iunie, când vin copiii să se pregătească pentru examene, și apoi în timpul examenelor?

Robert Negoiță: La examene reluăm paza. Întotdeauna va fi pază, la examene. Deci acum oamenii intră în șomaj tehnic, iar după 1 iunie o să ofere iarăși serviciile, până o să ne organizăm cu poliția locală. Avem și hotărâre de consiliu că le trecem sub paza poliției, de aici încolo. Dar urmează să facem angajări și până atunci paza va fi tot la Societatea Ordine și Protecție.

Rep: Deci Societatea Ordine și Protecție SRL se va mai ocupa de pază doar în iunie, la examene? Care este planul cu poliția locală, de când să înceapă supravegherea?

Robert Negoiță: Din septembrie, doar poliția locală se va ocupa de asta.

Rep: De ce ați luat decizia să treceți la poliția locală?

Robert Negoiță: Suntem mai eficienți și din punct de vedere al intervenției, și financiar.

Rep: Mai sunt alte decizii cu privire la școli, creșe pe care le aveți în vedere?

Robert Negoiță: La școli nu putem, dar la creșă – o să le deschidem în prima zi când vom avea voie legal. Am primit solicitări din partea părinților.

Documentul obținut de Edupedu.ro:

Decizia vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 27 aprilie 2020, că „grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”.

„Nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau despre o încetinire, din păcate, a acestei epidemii. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere – și toți care am fost la discuție au fost de acord -, două riscuri mari. Există riscul major ca elevii să ducă boala la școală și există un risc semnificativ să ducă boala de la școală acasă. Sunt două riscuri majore”, a argumentat liderul de la Cotroceni.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Agenția Spațială Europeană (ESA) a suspendat misiunea ruso-europeană pe Marte: Deși recunoaște impactul asupra explorării științifice a spațiului, ESA este pe deplin aliniată cu sancțiunile impuse Rusiei de statele sale membre

În timpul unei ședințe de la Paris, consiliul de conducere al Agenției Spațiale Europene ”a recunoscut imposibilitatea actuală de a desfășura cooperarea în curs cu agenția spațială a Rusiei, Roscosmos, în misiunea…
Vezi articolul

Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, despre interesul scăzut pentru Istorie: Reducerea dramatică a numărului de ore și înlocuirea unor profesori de istorie cu suplinitori au generat această reacție

Istoria nu mai este un domeniu atractiv pentru studenți. ”În ultimii ani, unele măsuri luate la nivelul Ministerului Educației, adică reducerea dramatică a numărului de ore de Istorie, înlocuirea unor…
Vezi articolul

Angajări de experți la Agenția care acordă acreditările școlilor și grădinițelor. Salarii de bază între 5.100 și 6.500 de lei, plus spor de condiții vătămătoare. Candidații trebuie să știe și Internet Explorer, un program folosit pe doar 0,5% din dispozitivele din România

Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a scos la concurs săptămâna trecută mai multe posturi vacante. Este vorba despre 3 posturi de expert IA în cadrul Departamentului…
Vezi articolul