România are nevoie de „un sistem de educație pregătit pentru era AI”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, unul dintre cei luați în calcul pentru postul de ministru al Educației / E al patrulea mesaj de politici educaționale al lui Pirtea în doar două săptămâni, față de niciunul în perioada ianuarie-septembrie 2025

„România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”, apreciază Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), într-un comentariu pe tema unui recent raport al Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind folosirea inteligenței artificiale în educație. Este al patrulea comentariu pe teme de politici educaționale transmis de Pirtea prin intermediul unor comunicate UVT doar în ultimele două săptămâni, în condițiile în care, de la finalul anului trecut, numele lui a fost unul dintre cele vehiculate pentru postul de ministru al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David.

Potrivit rectorului Marilen Pirtea, care este și parlamentar PNL, „pentru România, cea mai bună strategie în 2026 nu este graba de a adopta AI în educație, ci de a avea disciplina de a adopta AI în educație cu un scop clar formulat, cu precauție, cu echitate și cu profesori pregătiți. AI va intra oricum în educație; diferența va fi dacă intră ca o strategie sau ca un accident. România nu are nevoie doar de implementarea „AI în școli”, ci de „educație pregătită pentru era AI”.

• El comentează, astfel, pe marginea raportului OCDE „Adopția AI în sistemul educațional”, despre care Edupedu.ro a scris pe larg în ultima săptămână (plus: o listă a ghidurilor pentru AI adoptate de țările membre OCDE).

Marilen Pirtea comentează în condițiile în care, în România, pregătirea unui ghid privind AI în educație a fost anunțată în noiembrie anul trecut de Cătălin Vișan, consilier al ministrului Educației de atunci, Daniel David. Vișan spunea, atunci, că „cel târziu într-o lună” urma să fie pus în consultare un cadru cu „instrucțiuni de bază… nu i-aș spune totuși ghid”. După ce Daniel David și-a anunțat demisia din funcția de ministru, pe 22 decembrie, acesta a anunțat într-un „program ministerial” publicat pe propriul blog că „au rămas în draft (lucru) avansat” 3 documente, inclusiv un „Ghid de utilizare a inteligenței artificiale în educație”.

Rectorul UVT a fost, din informațiile Edupedu.ro, principala opțiune pentru portofoliul Educației după demisia lui Daniel David, dar discuțiile s-au complicat ulterior. La începutul lunii ianuarie, premierul Ilie Bolojan declara că propunerea Marilen Pirtea nu era bătută în cuie. Pe 13 ianuarie, tot premierul Bolojan a decis că preia interimatul la Ministerul Educației și Cercetării.  

Comentariul lui Marilen Pirtea este transmis de UVT la o zi după decizia lui Bolojan privind interimatul la conducerea MEC. Conform unei monitorizări Edupedu.ro, este a patra luare de poziție a rectorului de la Timișoara pe teme educaționale în primele două săptămâni ale acestui an. Aceste patru intervenții, făcute publice prin intermediul Universității, vin după alte opt în perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2025 și după zero astfel de comunicate în primele nouă luni și jumătate ale anului.

Marilen Pirtea despre AI în educație, conform comunicatului de miercuri:

• „În primul rând, observăm că lecția majoră este aceea că identificăm problema înaintea alegerii instrumentului de AI. OECD recomandă ca deciziile despre implementarea AI în educație să înceapă cu identificarea problemele pe care instrumentele de AI sunt menite să le rezolve, apoi să fie evaluate beneficiile vs. riscurile implicate, respectiv măsurile de protecție (date, bias, achiziții transparente, formare continuă). De ce contează acest principiu pentru România? Pentru că în practica noastră anterioară, proiectele digitale au fost frecvent conduse de achiziții și infrastructură, presiuni legate de calendarul de implementare și finanțare, respectiv de pilotări fără o evaluare riguroasă a rezultatelor. Dacă România importă AI în educație în același stil ca demersurile anterioare, va obține „AI ca ornament”, adică platforme folosite superficial, fără efect sistemic asupra rezultatelor de învățare și fără garanții privind echitatea utilizării AI.”
• „AI poate fi un instrument de reducere a inegalităților, dar și un accelerator al lor. Raportul OCDE mizează pe AI ca instrument pentru a aborda disparități persistente în sistemul educațional (de ex. monitorizarea abandonului școlar, diferențe de performanță între școli, integrarea elevilor cu vulnerabilități). Însă insistă pe un punct critic, și anume inegalitatea de acces la instrumente de AI (inclusiv acces la funcții „premium” ale instrumentelor de AI, dispozitive performante, conectivitate și suport uman), care poate amplifica decalajele existente. În România, unde inegalitățile educaționale sunt o temă structurală, regula practică este simplă – dacă instrumentele AI sunt implementate „în medie”, ele vor fi folosite cu precădere de școlile performante și de familiile cu resurse materiale peste medie. Astfel, fără politici de echitate explicite, AI devine un mecanism de stratificare a elevilor, nu de incluziune a acestora”.
• „Alfabetizarea digitală nu este opțională, pentru că fără ea elevii devin consumatori pasivi. OECD (2025) argumentează că sistemele educaționale trebuie să construiască o bază de alfabetizare digitală pentru toți elevii, pentru ca aceștia să înțeleagă capabilitățile și limitele instrumentelor de AI, să aibe o interacțiune eficientă și responsabilă cu acestea, plus să cunoască dimensiunea etică și socială a utilizării lor. De asemenea, raportul subliniază că alfabetizarea digitală nu presupune doar cunoștințe tehnice, ci include gândire critică, conștientizarea biasului și integrarea transversală în curriculum, nefiind o materie de studiu izolată. Pentru România, o strategie serioasă de implementare a AI în educație nu înseamnă „să introducem AI la informatică”, ci presupune dezvoltarea alfabetizării digitale ca și competență generală, formarea profesorilor pentru a o preda și evalua, precum și stabilirea unor standarde de integritate academică (în era GenAI).”
• „Avem nevoie de precauție și de un design pedagogic în implementarea AI. Raportul propune un principiu de lucru esențial: este nevoie de precauție în implementarea AI în educație. De exemplu, dacă o tehnologie mai simplă atinge același obiectiv cu riscuri mai mici, ea trebuie preferată, mai ales pentru utilizatorii minori și date sensibile. Astfel, se recomandă implementarea graduală, cu stabilirea unor limite clare de utilizare și să se realizeze evaluări independente înainte de reînnoirea licențelor. Pentru România, unde presiunea pentru rezultate rapide este mare, această idee este critică pentru că AI nu trebuie să devină o mașină de „ușurare” a învățării, ci un instrument care susține efortul inteligent și feedback-ul de calitate”.
• „Nu în ultimul rând, merită să observăm că factorul uman este infrastructura reală pentru implementarea AI în educație. Raportul afirmă direct că profesorii rămân centrali în implentarea AI în educație deoarece ei interpretează datele analitice, integrează instrumentele AI în activități educaționale și de învățare, modelează comportamentele elevilor. De aceea, bugetele de formare a profesorilor trebuie să crească în concordanță cu cheltuielile pentru instrumentele de AI. Este îngrijorător, notează OECD (2025), că în multe țări profesorii nu sunt implicați adecvat în astfel de decizii. În România, unde formarea continuă este adesea formală și fragmentată, riscul este acela provenit din adoptarea tehnologiei fără formarea competențelor pedagogice asociate cu utilizarea instrumentelor de AI, în paralel cu creșterea stresului profesorilor și rezistența pasivă ori utilizarea superficială a noii tehnologii”.