Anul școlar trecut 2024-2025 ar fi fost alimentate 666.373 de vouchere educaționale în valoare de 500 de lei prin programul cu fonduri europene, potrivit datelor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), furnizate într-un răspuns în Parlament la solicitarea deputatei AUR Cristina-Emanuela Dascălu, în data de 1 octombrie 2025. Sunt însă neconcordanțe între numărul beneficiarilor dat de ministerului Educației și cel dat de MIPE, instituții care ar trebui să se coordoneze în acest program pentru ca elevii defavorizați să poată primi cei 500 de lei pentru rechizite și haine.
- Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, a spus că există bani pentru a continua programul de sprijin financiar de 500 de lei. El a precizat că ar fi vizați aproximativ 660.000 de mii de elevi în anul școlar actual 2025-2026 și vor fi încărcate în septembrie – octombrie
Pentru anul școlar 2024-2025, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au acordat suma de 333.186.500 lei, destinaţi unui număr de 666.373 beneficiari, anunță MIPE în răspunsul oficial dat deputatei Cristina-Emanuela Dascălu.
De precizat, informările ministerelor vorbesc fie despre numărul de carduri emise, fie despre numărul beneficiarilor care au primit cardurile, fie despre cei cărora le-au fost încărcate. Unele carduri rămâne neîncărcate din motive pe care autoritățile nu le explică.
Numărul beneficiarilor, într-o constantă creștere de la an la an, nu este cunoscut în realitate cu exactitate în niciun an, pentru că mulți elevi primesc cardurile dar nu sunt alimentate, sau părinții depun actele la școală însă nu primesc cardurile, fără să primească vreun motiv și sunt puși pe drumuri între instituții. Datele elevilor sunt la ministerul Educației, iar banii sunt transmiși prin MIPE.
Însă coordonarea dintre cele două ministere nu este în avantajul elevilor care au nevoie de aceste carduri pentru rechizite și haine înainte de începerea anului școlar. În fiecare an, elevii beneficiari au primit abia la final de an școlar, în vară, banii, iar cardurile pot fi folosite până pe 31 august. Anul acesta s-a creat o excepție iar termenul s-a prelungit până pe 31 octombrie din cauza faptului că la începutul anului școlar existau „vreo 8.900 de cazuri în care cardurile cu vouchere educaționale au ajuns şi nu au bani pe ele”, spunea ministrul fondurilor europene, Dragoș Pâslaru.
Răspunsul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

Revenind la răspunsul din Parlament pentru deputata Cristina-Emanuela Dascălu, aceasta a cerut și date privind județul Iași atât de la Ministerul Educației și Cercetării cât și de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Datele însă nu coincid în acest județ:
MIPE spune că în județul Iași au fost alimentate 33.933 de tichete educaționale din cele 34.418 emise, în timp ce Ministerul Educației precizează că în anul școlar 2024-2025 au fost eligibili mai mulți elevi, 34.573.
Răspuns MIPE pe județul Iași:
- 33.933 de tichete educaționale încărcate
- 34.418 elevi elegibili (care ar trebui să fi primit cardurile)

Răspuns Ministerul Educației și Cercetării pe județul Iași
- 34.573 de elevi eligibili (care ar trebui să fi primit cardurile)
- 34.089 încărcate

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale
Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.
- Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
- Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
- Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
- Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
- Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Informații de context
În luna august 2025 au fost încărcate 18.228 de carduri, a anunțat Ministerul Educației, vineri, 29 august. Aceasta era inițial ultima lună în care mai puteau fi cheltuiți cei 500 de lei de pe cardurile educaționale pentru rechizite și haine pentru elevi, înainte să înceapă școala.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că doar în luna august au fost încărcate peste 18 mii de carduri educaționale cu care părinții pot cumpăra rechizite și haine pentru copii înainte de începerea anului școlar 2025. De precizat, inițial 31 august era termenul limită până la care mai puteau folosi acești bani. Cu trei zile înainte de expirarea termenului, MIPE a anunțat că banii pot fi cheltuiți până pe 31 octombrie, iar părinții trebuie să contacteze școala dacă nu au primit încă cardul sau nu au fost încărcate cardurile.
Anul acesta copiii din familii vulnerabile vor primi banii pe cardurile educaționale 2025-2026 în perioada septembrie – octombrie 2025.
De precizat, în luna august, Edupedu.ro a primit mesaje de la părinți în care spuneau că nu primiseră banii pe carduri.
De remarcat că în fiecare an, banii care sunt necesari pentru cumpărarea rechizitelor pentru școală au ajuns la elevi după ce a început școala. Și anul acesta ultima tranșă era estimată pentru luna mai, cu o lună înainte de a se încheia anul școlar, după ce ministerul a rămas fără bani.