Salarizare luna decembrie 2025. Școlile vor putea trimite statele de personal din 17 decembrie, după ce aplicația EduSal a fost actualizată – document / Precizările trimise către școli

797 de vizualizări
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ
Foto: captura Edusal
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba despre salarizarea lunii decembrie 2025 și în document este menționat că „trimiterile statelor de personal va fi posibilă începând cu 17 decembrie 2025”. Vezi mai jos, în articol, precizările trimise către școli.

Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

„Pentru salarizarea lunii decembrie 2025, trimiterile statelor de personal va fi posibilă începând cu 17 decembrie 2025”, potrivit documentului.

Modificările aduse la versiunea 2.46.4 constau în:

  • Optimizare flux de preluare personal în baze de date noi (informații tab-uri Detalii persoană)
  • Pe forma de Încadrare în statul de personal pe câmpul ”Motiv alerta R/S” s-a implementat valoarea ”Înlocuire salariat cercetat disciplinar”
  • Pe forma de Încadrare în statul de personal pe câmpul ”Statut” s-a implementat  valoarea ”Angajat pe perioada viabilității postului”
  • Pe forma de Încadrare în statul de personal câmpul ”Statut” s-a implementat  valoarea     ”—” care este implicită la adăugarea de personal. 

Câmpul ”Statut” este obligatoriu și la salvare înregistrare trebuie să fie diferit de ” —”.  Trebuie să completați câmpul ”Statut” conform fișei de încadrare.

  • Pentru funcțiile de conducere Director (școală sau liceu) și Director adjunct s-a implementat validarea la trimiterea statelor de personal pentru Normă de bază = 1, aceste funcții fiind pe post.

!!!  Pentru salarizarea lunii decembrie 2025, trimiterile statelor de personal va fi posibilă începând cu 17 decembrie 2025”, se arată în informarea ISMB.

Aplicația de salarizare și sporul de suprasolicitare neuropsihică

La începutul lunii octombrie, președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a semnalat, pentru Edupedu.ro, că sporul de suprasolicitare neuropsihică este diminuat, după ce aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată săptămâna trecută. Sunt afectați cei care au dirigenție, gradație de merit, precum și cei din învățământul special, după cum a spus liderul sindical.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că ceea ce se întâmplă cu sporul de suprasolicitare neuropsihică este „un abuz”. „Ce s-a întâmplat în ultima vreme cu EduSalul? Au scăzut veniturile, nu salariile, într-adevăr, au scăzut veniturile. Sporul de uzură neuropsihică, chipurile, s-a calculat în mod eronat, s-au diminuat veniturile cu sume de la 50 lei până la 200 lei”, a spus acesta.

Amintim că reprezentanții sindicatelor au transmis pe 13 octombrie ministrului Educației o adresă comună în care cer explicarea temeiului legal al reducerilor salariale operate prin programul EduSal și au reclamat „numeroase sesizări din teritoriu” privind scăderea veniturilor profesorilor de predare și de conducere.

Marți, 14 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a susținut că nu a avut loc nicio diminuare a salariilor profesorilor în luna septembrie, ci doar o uniformizare a modului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică. Măsura a venit după ce, potrivit MEC, Curtea de Conturi a constatat că acest spor era acordat neunitar, în unele cazuri fiind aplicat „la sporuri”, cum ar fi gradația de merit sau dirigenția, ceea ce ducea la diferențe între angajați cu aceeași funcție și vechime.

SIPA Muntenia a cerut Ministerului Educației și Cercetării să revină asupra comunicatului referitor la scăderile de drepturi salariale și să corecteze „interpretarea eronată”. „Gradația de merit, dirigenția și majorarea pentru învățământul special nu constituie sporuri, ci majorări ale salariului de bază, fiind parte integrantă a acestuia”, se arată în comunicatul sindicatului.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au protestat joi, 16 octombrie, între orele 13:00 și 14:30, în fața Ministerului Educației și Cercetării. Acestea au acuzat zilele trecute ministerul pentru diminuarea veniturilor pentru cadrele didactice începând cu luna septembrie.

Citește și:
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată în privința concediului de îngrijitor, conform prevederilor din noul contract colectiv de muncă pentru Învățământ 2025


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admiterea la liceu 2023. Vor fi cu 3.400 de locuri mai multe, în clasa a IX-a, față de anul trecut, potrivit unui proiect de hotărâre / Scade numărul de locuri pentru clasa pregătitoare, după ce grupa mare a devenit obligatorie

Pentru anul școlar 2023-2024 vor fi alocate cu 3.400 de locuri mai multe la liceu, față de anul 2022-2023, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Documentul a fost avizat,…
Vezi articolul

Evaluarea Națională la cinci materii, propusă de sindicate, este respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților: „Primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților anunță, joi, că ”se opun cu fermitate” abordării propuse de sindicatele profesorilor, ca Evaluarea Națională să se desfășoare la cinci materii,…
Vezi articolul

PNL se mândrește cu un eveniment politic într-un colegiu național din Hunedoara, mascat sub aparența unui turneu sportiv și “aprobat” de conducerea liceului, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege

Colegiul Național Iancu de Hunedoara din municipiul Hunedoara a fost folosit, la începutul acestei luni, de Partidul Național Liberal, prin mișcarea sa de tineret, pentru propagandă de partid, deși legislația…
Vezi articolul