Schimbare de poziție a ministrului Educației în privința vaccinării și testării anti-COVID: Nu am susținut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar / În decembrie 2021: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

1.867 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Silviu Matei – Agerpres Foto
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la PrimaTV că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante ale SARS-CoV-2, potrivit G4Media.ro: „Nu am susţinut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar. Vaccinarea, pe de o parte, este o problemă de sănătate individuală, pe de altă parte este o problemă de sănătate publică”. Amintim că Edupedu.ro a scris, la sfârșitul lunii decembrie 2021, că Sorin Cîmpeanu spunea următoarele: „Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică”.

Declarația de ieri a ministrului vine după ce au fost stabilite noi reguli de funcționare a școlilor, începând de astăzi, 17 ianuarie 2022. A fost eliminat pragul de vaccinare de 60% stabilit pentru personalul unităților de învățământ și s-a decis ca activitatea didactică să fie cu prezență fizică dacă rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID e cel mult 75%. În situația în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 este peste 75%, atunci orele se fac online. Astfel, declarația ministrului Educației vine în momente de stabilitate politică, în care cadrul legislativ a fost deja fixat.

Când a fost întrebat în luna decembrie a anului trecut dacă este de acord cu introducerea certificatului COVID obligatoriu pentru angajații din școli, ministrul Educației a punctat că este „de acord cu orice fel de măsuri”. Și atunci, față de pozițiile de până acum, în care ministrul nu susținea măsurile obligatorii, fie vorba despre vaccinare sau testare, declarația arăta o schimbare majoră de poziție. De amintit este că la acea vreme, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirma că speră „ca legea pentru certificatul covid să fie aprobată în decembrie”, conform G4Media.ro.

Același lucru se remarcă și în ceea ce a precizat Cîmpeanu, ieri, la PrimaTV. Și de această dată, el și-a schimbat poziția, spunând că vaccinarea și testarea trebuie să rămână o decizie individuală: „Am pledat şi o să pledez pentru importanţa şi necesitatea vaccinării. Trebuie să ne adaptăm din mers. Asta, sigur, afectează predictibilitatea atât de necesară şi de importantă în sistemul de învăţământ. Vaccinarea trebuie să rămână o decizie individuală, luată cu responsabilitate. La fel şi testarea”. Săptămâna trecută, Alexandru Rafila puncta că „Nu mai văd urgența certificatului verde, pentru că presupune un timp până la implementare și eu sper că acest val cinci să se încheie”, informează G4Media.ro.

Amintim că Sorin Cîmpeanu preciza la începutul lunii ianuarie că „poate se găsește o posibilitate legală prin care testarea copiilor să fie obligatorie”: „Poate se găsește o posibilitate legală, nu ordin de ministru, nu hotărâre de Guvern, nu hotărâre CNSU, ci lege prin care, așa cum învățământul e obligatoriu, dacă se găsește prin lege și o astfel de posibilitate, se poate rezolva situația”.

În 17 septembrie, ministrul Cîmpeanu declara că “vaccinarea obligatorie a profesorilor nu a fost niciodată susținută de mine și nu e susținută nici acum“.

Autoritățile voiau să impună certificatul COVID. Proiectul de lege privind instituirea Certificatului Electronic Covid prevede că acest document poate fi eliberat persoanelor vaccinate, celor testate negativ sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, potrivit documentului agreat de coaliție, au declarat pentru G4Media surse politice, pe 22 decembrie 2021.

Proiectul prevede că angajatorii vor fi obligați să le ceară angajaților acest document imediat ce guvernul va adopta obligativitatea lui prin hotărâre. Dacă un angajat nu prezintă certificatul, contractul lui de muncă va fi suspendat imediat, potrivit proiectului citat.


2 comments
  1. Dar cine a introdus si sustinut pragul de vaccinare pentru profesori?

  2. Campeanu si Rafila care in 2 zile cu 2 declaratii au reusit sa macelareasca toata campania de vaccinare uita probabil ca societatea se bazeaza pe niste legi comune si ca nu traim fiecare in pustnicie ca sa faca fiecare cum vrea muschiul lui. Ei sunt mai destepti ca alte 5 miliarde. Si ne mai intrebam de ce suntem in urma cu 100 de ani fata de Vest. Pentru ca suntem niste salbatici inapoiati retrograzi la medicina si beneficiile ei. Daca aparea unul ca Rafila in Australia sa zica ca oricum nu mai baga certificat ca oricum ne imunizam natural pana trece valul, il scalpau aia, il linsau. Halal ministru al sanatatii. Singurul care in opozitie fiind striga ca vrea lockdown si certificat. Asa se vede valoarea omului politic. Un politician cu ideologie nu-si schimba parerile dupa cum vrea politica si presedintele tarii. Si nu-si tradeaza doctrina, iar in cazul lui Rafila meseria si juramantul depus. Despre Campeanu nici nu are rost vreo discutie, asta e marioneta din varful firului de par din cap pana in varful degetului mare de la picior. O papusa manevrata, un nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Presiuni la adresa angajaților ARACIP făcute de președinta consiliului Agenției care acreditează școlile și grădinițele, Mariana Dogaru, ca aceștia să divulge sursa unui articol jurnalistic – document

Operațiune abuzivă, de intimidare de presiune la adresa angajaților Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), a președintei consiliului instituției, Mariana Dogaru. Potrivit surselor Edupedu.ro, aceasta le-a transmis…
Vezi articolul

Copiii din grupa mare, cu dificultăți de învățare menționate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, repetă anul și educatorul trebuie să lucreze la un program de învățare personalizat împreună cu CJRAE, potrivit ROFUIP 2024

Copiii din grupa mare care pe parcursul anului școlar au avut dificultăți de învățare, menționate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, rămân la grupa înscrisă, potrivit ROFUIP 2024. În…
Vezi articolul

100.000 de elevi nu vor mai primi tichete educaționale în acest an. Programul nu e gata nici acum, deși fostul ministru al Fondurilor europene, Marcel Boloș, promitea un mecanism mai simplu din timp, pentru vouchere la începutul anului școlar

Pentru anul școlar 2023-2024, tichetele educaționale de 500 de lei vor fi acordate pentru 300.000 de copii de grădiniță și elevi din medii vulnerabile, după cum se arată într-un răspuns…
Vezi articolul

OFICIAL Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, a fost modificat la o zi după ce s-a încheiat perioada de depunere a cererilor. Listele finale vor fi afișate pe 29 iunie, cu 19 zile mai târziu decât termenul inițial

Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, pentru anul școlar 2022-2023 a fost modificat, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Astfel, validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea…
Vezi articolul

Sarcinile de învățare nu vor viza doar reproducerea de către elevi a cunoștințelor, copierea unor scheme elaborate de învățător la tablă sau a unor definiții și clasificări – recomandare pentru învățători

Sarcinile de învățare nu se vor axa doar reproducerea de către elevi a cunoștințelor, copierea unor scheme elaborate de învățător la tablă sau a unor definiții și clasificări, potrivit unui document publicat…
Vezi articolul