Schimbare de poziție a ministrului Educației privind obligativitatea vaccinării și testării anti-COVID pentru profesori și angajații școlilor: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

6.911 vizualizări
Foto: gov.ro
“Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică”, a declarat ministrul Educației la briefingul de după ședința de joi a Guvernului. Sorin Cîmpeanu a răspuns astfel unei întrebări din partea jurnaliștilor, dacă este de acord cu introducerea certificatului COVID obligatoriu pentru angajații din școli. Față de pozițiile de până acum, în care ministrul nu susținea măsurile obligatorii, fie vorba despre vaccinare sau testare, declarația arată o schimbare majoră de poziție.

Reporter:Aș vrea să știu care este părerea dumneavoastră vizavi de certificatul verde la locul de muncă. Cum credeți că vor reacționa profesorii dacă va fi introdus obligatoriu?

Sorin Cîmpeanu: Nu emit supoziții. Este decizia Guvernului, în funcție de decizia Guvernului vă voi anunță și care este impactul în sistemul de educație.

Reporter: Dar ați fi de acord cu introducerea certificatului verde în sistemul de educație?

Sorin Cîmpeanu: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poate derula cu prezență fizică pentru că digitalizarea este un obiectiv major pentru sistemul de educație din România, este un obiectiv major pentru sistemul de educație din orice stat al lumii, dar niciun stat al lumii în acest moment nu poate spune că sunt îndeplinite cele cinci condiții de bază. (…) Până le vom îndeplini e nevoie de prezența fizică, pentru prezență fizică e nevoie de siguranță sanitară în școli, pentru siguranță sanitară în școlile nevoie de vaccinare, testare și respectarea tuturor regulilor de protecție sanitară“.

În 17 septembrie, ministrul Cîmpeanu declara că “vaccinarea obligatorie a profesorilor nu a fost niciodată susținută de mine și nu e susținută nici acum“.

Ministrul nu a acceptat până acum nici testarea obligatorie a elevilor și profesorilor, făcând presiuni publice repetate pentru a fi introduse testele pe bază de salivă în școli, dar lăsând acest demers la alegerea părinților, rezultatele testelor fiind doar opțional transmise către școli.

Autoritățile vor să impună certificatul COVID. Proiectul de lege privind instituirea Certificatului Electronic Covid prevede că acest document poate fi eliberat persoanelor vaccinate, celor testate negativ sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, potrivit documentului agreat de coaliție, au declarat pentru G4Media surse politice.

Proiectul prevede că angajatorii vor fi obligați să le ceară angajaților acest document imediat ce guvernul va adopta obligativitatea lui prin hotărâre. Dacă un angajat nu prezintă certificatul, contractul lui de muncă va fi suspendat imediat, potrivit proiectului citat.

Când devine obligatoriu Certificatul Electronic Covid? La 72 de ore de la data îndeplinirii condiției de creștere a numărului de cazuri la nivel național cu un coeficient mediu de cel puţin 1,5 ori în ultimele trei săptămâni, potrivit articolului. De asemenea, obligația de a prezenta Certificatul încetează dacă sunt îndeplinite simultan două condiții:

  • să scadă timp de 3 săptămâni consecutive numărul de cazuri la nivel național;
  • incidența cumulată pe ultimele 14 zile la nivel național să fie mai mică de 1 la mie.

Articol în curs de actualizare


16 comments
  1. Vaccinarea are valoare? De persoane vaccinate care au luat virusul și l au transmis nu ai auzit? Sigur cele 4 mame au murit pentru că elevele au adus virusul acasă de la profesori. Este tare greu să depășim stadiul de îndobitocire și prostie care domnește la cote maxime. La școlile copiilor mei sunt foarte mulți profesori vaccinați care s au infectat și ce să vezi elevii nu au dus virusul acasă. Copii mei merg cu transportul în comun la școală sau pe jos.
    Testarea și respectarea regulilor de igienă ne pot feri cu succes de orice boală transmisibilă.

  2. Certificatul verde a functionat in alte tari???? Este evident ca nu! Si atunci????? Nu vedeti ca vaccinarea masiva duce la explozia de cazuri???Cei triplu vaccinati au dezvoltat omicronul! Sunteti cumva cu conturile pline si trebuie executat ordinul??? Va linseaza poporul!!!

  3. Pt cei care îndeamnă la atitudini extreme in educație…
    1. Până acum școlile au funcționat și fără certificatul verde chiar și cu indice de infectare de 15 la mie in localitate.
    2. Certificatul nu a rezolvat nimic in țările occidentale(Omicron face ravagii)
    3. Vaccinarea cu două doze va fi insuficienta in fața Omicron ( d-nul Arafat a declarat ca se gândește la anularea certificatului pt cei cu 2 doze si reactivarea acestuia pt cei cu 3 doze.
    4. Certificatul nu oprește nici infectarea, nici transmiterea ci doar ,, încurajează”( termen democratic pt obligație) vaccinarea.
    5. Pfizer a anunțat ca vaccinul pt varianta omicron va fi gata abia prin februarie-martie.
    6. Romania NU este țara cu cele mai multe certificate de vaccinare false ( Franța a depistat peste 100.000 de vaccinați fictiv)
    7. Ministrul ca de obicei se ocupă de altceva decât de educație ( după ce a schimbat aproape lunar ordine de ministru, apoi nu a fost in stare sa se asigure ca testele antigen ajung la timp la elevi, dar a mai adăugat o responsabilitate birocratică pe seama profesorilor, după ce nu a plătit nici acum orele remediale, după ce a stat ascuns pe timpul protestelor acum aruncă noi fumigene că să uite profesorii de ,,măririle de salarii” cu 50 de lei.

    Concluzia:
    In acest mandat( 2019-2021) Ministrul Câmpeanu poate fi numit ministru 0 (zero) ba chiar – (minus) reușind să încurce chiar si lucrurile care mergeau in educație.

    N.B.
    Profesorii sunt oameni cu libertate de alegere( încă), cu discernământ.
    Ideea de a găsi in profesori mereu țapi ispășitori nu mai poate funcționa.

    Deja s-au creat stereotipuri utile politic…

    _ sa lucreze pe bani putini pt binele copiilor
    _ dacă iubesc elevii nu pot face grevă
    _ profesorul e un exemplu…
    e obligat să se vaccineze, să rabde, să execute orice comandă, să nu ia atitudine, să nu se exprime public pe tema x, si lista poate continua.

    Așa nu se mai poate!

  4. Când ești ministru trebuie să-ți respecți cuvântul dat, însă după cum a afirmat acum ignoră ceea ce a spus că el nu este de acord cu obligativitatea, astefl cum poți avea încredere într-o persoană care nu-și respectă cuvântul ??? Dacă în acest moment este lipsă de cadre didactice calificate cum credeți că vor putea aduce un cadru didactic calificat ? Și acum sunt școli unde unele discipline sunt predate de necalificați. Domnule ministru ar trebui să vă duceți în rândul dascălilor și să-i întrebați cum se simt, cum pot să mai rabde această batjocură din toate punctele de vedere moral, financiar dar mai ales referitor la demnitatea umană care a fost călcată în picioare, mai ales acum. Cum poate sta demn un dascăl în fața copiilor când este batjocorit, amenințat că dacă nu se vaccinează poate să se poate să suporte diferite consecințe. De ce este așa important acest cod QR? De ce nu este suficient să fii sănătos acum, fără acest cod QR? Terminați cu aceste amenințări și nu mai învrăjbiți oamenii ! Soluția este simplă, nu știu de ce nu vreți să o vedeți : când un om este bolnav, stă acasă și se tratează !

  5. Nimic despre Ivermectină? Nimic despre Arbidol? Nimic despre promovarea întăririi imunității naturale a organismului, prin vitamine (în mod esențial vitamina D3, dar și vitamina C și zinc) și suplimente, printr-o alimentație cât mai bogată în fructe și legume proaspete (crude), prin mișcare și exerciții fizice regulate (zilnic), printr-o odihnă și un somn adecvat, prin dezinfecția când ajungem acasă cu gargară cu apă oxigenată în concentrație ușor sub 1,5%, etc? Doar exclusiv “VAXXXIN, VAXXXIN, VAXXXIN” și atât aveți în cap???!!!
    Parafrazând “Medice, cura te ipsum!” (“Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți!”): ar trebui ca înainte să îi educăm pe elevi să ne educăm și să ne informăm (“Ci cercetaţi toate lucrurile și păstraţi ce este bun”) pe noi înșine!
    Vai de biata omenire cu asemenea “guvernanți responsabili”…

  6. ”Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică”
    Nu ai fi de acord matale, domnule ministru, sa se respecte si legea in dumeniul educatiei? Alocarea bugetara sa fie cea stabilita ptin lege? Cresterile salariale sa respete graficul prevazut, nu prorogate la pastele cailor?
    ”Orice masuri” asa cum ati facut pana acum, cand ati limitat drepturi fundamentale prin hotarari de guvern? Nu sunteti decat o mana de oportunisti nepregatiti, incapabili sa dea legi rationale, acceptabile si care sa nu cada la un control de legalitate! Faceti, cu adevarat,totul ca sa va agatati de ciolanul carnos al puterii precum niste caini hamesiti!

  7. Vaccinarea obligatorie a profesorilor este un act logic si de bun simt. Nu poti fi profesor daca nu intelegi valoarea vaccinarii, mai ales intr-o astfel de situatie. Patru mame de-ale colegelor mele de cancelarie au murit de la virusul adus acasa de fiicele lor. Ele refuza in continuare atat vaccinarea cat si faptul ca mamele lor au murit de Covid. Sunt pur si simplu niste alienate mintal. Culmea e ca una preda biologia iar alta chimia, dar par mai degraba profesoare de fundamentalism ortodox.

    1. 1.Daca cei responsabili cu informarea dezinformează nu e vina lor.
      2.De ce fundamentalismul ortodox?Sunt religii care cu adevărat refuza medicina cum e cazul x…religie care prefera sa lase omul sa moara decât sa ii facă transfuzie.Prietenii știu care.Religia noastră,a poporului roman ,este o religie care a permis și medicinei și altor științe sa se dezvolte:nu suntem ca amish ,fără acces la modernitate,nu suntem ca musulmanii cu Sharia,nu suntem ca religia catolica cu arsul pe rug,nu suntem ca mormonii cu opritoarea femeilor,nu suntem ca evreii ca noi deținem adevărul suprem și Iisus e un impostor,nu suntem ca adventiștii o secta închisa ce respinge modernitatea etc.Stam bine.

    2. Sper ca dumneavoastra realizati faptul ca virusul se transmite indiferent daca persoana este vaccinata sau nu.
      Mamele lor erau cele ce trebuiau sa se vaccineze, nu profesorii in sine.
      Persoanele ce risca probleme grave din urma virusului sunt cele care trebuie sa se vaccineze.
      Din pacate, doamnele oricum ajungeau la fatalitatea lor atata vreme cat ele (presupun) ca nu erau vaccinate. Colegele dvs. de cancelarie nu puteau sa schimbe asta cu nimic deoarece ele il transmiteau indiferent de situatie.
      Imi pare rau pentru circumstantele descrise de catre dvs.

    3. De bun simt? Daca nu am avea exemplul altor tari, as crede ca e si de bun simt! In ce tara a functionat certificatul verde de esti tu de acord cu asa ceva???? In absolut niciuna! In tarile unde vaccinarea se apropie de 100% ( Gibraltar, Portugalia, etc.) cazurile au explodat fara precedent. Exact fully vaccinated au dezvoltat omicronu’. Bubuie conturile de bani si ordinul se executa si nu se discuta, cumva? Esti spalat oe creier? Vaccinul ti-a afectat capacitatea de gandire si logica, asa-mi pare mie…
      Atata timp cat el (n.r. Certificatul verde) nu functioneaza, dovedit fiind acest lucru vrei sa-ti arati prostia acceptand acest lucru? Va linseaza lumea! Exemplul tarilor care au adoptat acest certificat discriminatoriu ne spune cat de buna e vaccinarea! Cred ca e cel mai bun argument!

  8. Bine mai nene, ca dai cu pietre in cei pe care ii reprezinti! Si fara salarii marite de aproape doi ani, si ambalatori de vaccinuri neplatiti, si vaccinati cu forta, ca asa e cu ei, sunt mai fraieri!
    Romania Educata nu se face cu profesori tratati in dispret, precum niste sclavi!

  9. Mie nu mi se pare un lucru rau cu 2 conditii: sa se asigure suplinirea cadrului suspendat si sa nu se opreasca activitatea fizica odata cadre suspendate, adica sa nu sufere nici elevii, nici colegii celor suspendati. Pentru ca, pana la urma, acei colegi sunt in regula, nu trebuie sa devina victime colaterale sau sa predea online pe resurse proprii ca o pedeapsa in urma irespomsabilitatii altor colegi. DA pentru Certificat tuturor celor eligibili. NU testarii gratuite din bani publici antivaccinistilor.

  10. Nu sunt de acord cu certificat verde in scoli. De ce nu fac sindicatele un sondaj pe tema asta ca sunt mai multi vaccinati decat nevaccinati?
    Oricum de greva tot nu scapa, incep sa vina facturile, ratele crescute si preturi mari la alimente. Nu cred ca marea majoritate a profesoriilor sunt de acord sa traiasca cu 2300-2600 in mana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mandatele rectorilor să rămână de 4 ani și să fie luate în considerare și cele de până acum în calculul limitei maxime de două mandate – cererile Alianței organizațiilor studențești pentru proiectul Legii Învățământului Superior

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România anunță că “se opune inițiativei prelungirii mandatelor rectorilor și membrilor senatelor universităților de la 4 la 5 ani”, așa cum este propus în…
Vezi articolul

Premiile “Henri Coadă” pentru elevi și studenți câștigători în competiții tehnico-științifice internaționale – Au fost oferite mai puține decât pragul stabilit prin hotărâre de guvern / Țările care alocă 2-3% pentru cercetare, lăudate de premierul Ciucă, al cărui guvern țintește 1% în 2024

Elevii și studenții care au obținut locul I, II și II în competiții tehnico-științifice internaționale au primit, marți, premiile acordate de guvern printr-un program introdus în decembrie, având drept scop…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Toate școlile din județul Iași vor fi închise marți, 9 ianuarie, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la propunerea Inspectoratului școlar / Luciana Antoci: Fiecare consiliu de administrație va decide un program de recuperare a cursurilor

Toate școlile din județul Iași vor fi închise marți, 9 ianuarie, potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, de luni seara. Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Iași a propus…
Vezi articolul