Școala viitorului de la Ciugud, care va fi smart, verde „și accesibilă pentru orice copil”: contractul de peste 9 milioane de euro finanțare PNRR a fost semnat, anunță primăria comunei, la 4 ani după lansarea proiectului în consultări

448 de vizualizări
Foto: Primăria Ciugud
O școală a viitorului urmează să fie construită în comuna Ciugud, județul Alba, după ce primăria a semnat contractul de finanțare în valoare de 9 milioane de euro, pentru „cea mai importantă investiție în educație din istoria comunei”, potrivit unui comunicat de presă. Școala care va fi înființată se va alătura școlii smart din prezent construită în 2019 la Ciugud, prima din mediul rural din țară de acest fel.

Contractul de finanțare pentru construcție a fost semnat la București de ministrul Educației, Ligia Deca și primarul Ciugudului, Gheorghe Damian, cea mai mare parte a fondurilor urmând a fi alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul presupune construirea unei noi școli verzi, unitatea de învățământ urmând a fi în totalitate independentă energetic și un model pentru educația viitorului, potrivit informării citate.

Proiectul este cu atât mai deosebit pentru că a implicat atât echipa primăriei, cât și o echipă de experți coordonată de o persoană cu deficiențe de vedere. Ovidiu Tuduruță și-a folosit atât experiența în accesarea fondurilor europene, cât și ideile de a crea o unitate de învățământ cât mai accesibilă și pentru persoanele cu dizabilități, se arată în comunicat.

Primarul comunei a vorbit despre viitoarea școală că va fi „o investiție cu impact pentru următorii 50 sau chiar 100 de ani”.

În urmă cu aproape 5 ani, am reușit să deschidem o școală smart la Ciugud, prima școală inteligentă din mediul rural din România, care vă spun cu bucurie că ne-a rămas mică. De aceea, construim o școală nouă, care va fi în totalitate independentă energetic și va folosi soluții inovative pentru producerea energiei, răcirea și încălzirea claselor. Va fi o școală integrată în natură, în care îmbinăm în procesul educațional respectarea identității rurale cu folosirea tehnologie, inovației și digitalizării”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Potrivit comunicatului citat, proiectul depus pentru a fi finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență s-a clasat pe primul loc în Regiunea Centru între proiectele care prevăd construirea de școli verzi, având o valoare de aproximativ 45,7 milioane de lei (peste 9 milioane de euro), din care 1,2 milioane de lei este contribuția administrației locale, iar restul – fonduri europene.

Noua școală va fi construită în centrul satului Ciugud, pe un teren generos de circa 15 hectare, urmând  să  fie înconjurată de un parc plantat de la zero cu arbori autohtoni. În proximitatea școlii se va afla o bază sportivă modernă, care, în prezent, se află în așteptarea finanțării de la Compania Națională de Investiții. Școala va presupune concepte moderne de predare, care vor îmbina atât tehnologia cât și deschiderea spre natură, astfel că unele dintre sălile de clasă vor avea pereți cortină care se pot deschide pentru ca, în timpul verii, orele să se mute în natură.

Astfel, după ce a deschis, în 2019, prima școală smart din mediul rural din România, Comuna Ciugud dorește să dea un nou semnal în educație: viitoarele școli din România trebuie să fie smart, verzi și accesibile pentru orice copil”, se mai arată în informarea citată.

Citește și:
O nouă școală inteligentă va fi construită de la zero, la Ciugud – Alba. Primar: Ținta nu vor fi notele și învățarea mecanică, ci fericirea și pregătirea pentru viață a copiilor noștri
Școala inteligentă din Ciugud a ajuns la 200 de copii de la 60, în doar 3 ani: Primarul Gheorghe Damian: Avem familii de tineri care s-au stabilit aici pentru a-și da copiii la școala noastră
Începutul anului școlar la Ciugud, Alba, interviu cu directoarea Teodora Simion. Pe un perete scrie “Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara – Spiru Haret”


1 comment
  1. școală asta da clasa multor scoli de fitze din orașe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Noile reguli pentru școli, valabile de luni, aprobate prin ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății / Cursurile se suspendă la o școală dacă 50% dintre clase au activitatea întreruptă din cauza Covid-19

Ordinul cu noile reguli pentru școli a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial. Este ordinul comun cu numărul 5.338/1.082 al miniștrilor Educației și Sănătății. Este vorba despre schimbări majore…
Vezi articolul

Comisia Europeană a lansat recomandări pentru protecția minorilor în mediul digital și un prototip de aplicație de verificare a vârstei: Copiii ar trebui să se bucure de oportunitățile din mediul online, cum ar fi învățarea și comunicarea, cu mai puține riscuri la care să fie expuși

Comisia Europeană a lansat un set de recomandări pentru protecția minorilor în mediul digital, alături de un prototip de aplicație pentru verificarea vârstei, cu scopul de a crea un spațiu…
Vezi articolul

Universitățile vor înlocui raportările multiple către diverse instituții cu raportări unice anuale printr-o nouă platformă națională, PNRUIS – hotărâre de guvern adoptată miercuri / Premierul Ciolacu: va fi „finanțată mai ales din fonduri europene”

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre pentru operaționalizarea noii Platforme naționale de raportare unică în învățământul superior – PNRUIS, menită să înlocuiască sistemul actual prin care universitățile…
Vezi articolul

SURSE Elevii și profesorii, mințiți de Ministerul Educației. Borderourile individuale și digitale de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, pe care profesorii ar trebui să le discute cu elevii și părinții, n-au ajuns în câteva sute de școli

Borderourile digitale și individuale de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, pe care profesorii ar trebui să le discute la clasă cu elevii și părinții, n-au ajuns în școli, după…
Vezi articolul