Școlile din Buzău la care a predat profesorul de desen cu antecedente de infracțiuni sexuale ar fi știut de cazierul acestuia, spune secretarul de stat Sorin Ion. Cadrul didactic a fost suspendat de la catedră, iar conducerile școlilor sunt vizate de cercetarea penală

621 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Profesorul de desen care ar fi fost primit la ore la o şcoală şi la un liceu, deşi figura în Registrul naţional automatizat al persoanelor condamnate pentru infracţiuni sexuale cu minori, a fost suspendat de la catedră, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău solicită lămuriri din partea conducerilor celor două unităţi care l-au angajat, faţă de care şi poliţiştii fac acum cercetări, potrivit Agerpres.

Decizia suspendării acestuia a fost luată de comun acord între IŞJ Buzău şi conducerile şcolii şi liceului în care cadrul didactic funcţiona. „De astăzi profesorul respectiv nu mai intră la catedră, este o măsură pe care am luat-o vineri seară, la ora 20.00 împreună cu conducerile celor două unităţi de învăţământ, urmează ca astăzi să analizăm situaţia şi să luăm măsuri în consecinţă”, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general şcolar al IŞJ Buzău, Daniela Palcău.

Totodată, cele două instituţii de învăţământ vor trebui să explice cum a fost posibil ca profesorul de desen să fie primit la ore deşi figura în registrul persoanelor care au comis infracţiuni sexuale.

„Nu aveam de unde să ştiu pentru că cele aproximativ 7.000 de cadre didactice angajate în învăţământul buzoian sunt angajaţii unităţilor de învăţământ care la începutul fiecărui an şcolar solicită din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău un certificat de integritate comportamentală. Dacă există înscrisuri acolo, unităţile de învăţământ iau măsurile care se impun. Nu avem noi cunoştinţă, în sistem sunt 7.000 de persoane şi 62.000 de elevi. Conducerile ar fi trebuit să ştie, de aceea am spus că o să luăm măsuri în consecinţă. Astăzi vom face adrese oficiale să vedem ce s-a făcut şi care este situaţia”, a mai precizat Daniela Palcău, conform sursei citate.

Conducerile a două instituţii de învăţământ din municipiul Buzău, o şcoală gimnazială şi un liceu, sunt cercetate de poliţişti pentru că i-ar fi permis unui cadru didactic, contrar legii, să profeseze deşi figura în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale şi fusese condamnat recent, cu suspendare, şi pentru trafic de droguri, potrivit unor surse.

  • Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației, a declarat pentru Știrile TVR: „Înţeleg că, la nivelul unităţilor de învăţământ, ar fi existat informaţii cu privire la existenţa unor astfel de infracţiuni în trecutul persoanei în cauză. Asta urmează să cercetăm”. Întrebat dacă ar putea fi luate măsuri, Ion a continuat: „Cu siguranţă, iar aici discutăm pe două paliere: unul administrativ, cu măsuri care se pot lua la nivelul unităţii de învăţământ şi a inspectoratului şcolar, dar şi răspunderea penală dacă este cazul”.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, conducerile celor două unităţi şcolare sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

„În data de 14 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, urmare activităţilor specifice desfăşurate în contextul începerii anului şcolar, s-au sesizat din oficiu, faţă de conducerea a două unităţi de învăţământ din municipiul Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că unităţile de învăţământ nu au desfăşurat corespunzător activităţile şi verificările specifice impuse de Legea 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, cu privire la un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Buzău, cadru didactic în ambele şcoli”, a transmis vineri IPJ Buzău, mai notează Agerpres.

Totodată, sunt efectuate cercetări vizavi de faptul că persoana în cauză ar fi fost lăsată să profeseze în ciuda faptului că recent a fost condamnată şi pentru trafic de droguri.

„Mai mult, în urma investigaţiilor, cu privire la aceeaşi persoană, au fost constatate aspecte ce ar putea fi incidente Legii învăţământului preuniversitar 198/2023. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale ce se impun. Totodată, poliţiştii au semnalat cazul instituţiei coordonatoare a unităţilor de învăţământ, pentru demararea activităţilor specifice, conform competenţelor”, se mai menţiona în informarea IPJ Buzău.

Citește și:
Două școli din Buzău i-ar fi permis să predea unui profesor condamnat pentru trafic de droguri și trecut în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale

3 comments
  1. Se presupune ca oricine a facut macar VIII clase este in stare sa puna in ,,excel” pe o coloana numele profesorilor iar pe cealalta coloana numele din ,,registru” de care trebuie sa ne ferim macar elevii. Apoi, daca pune excelul la treaba in 2-3 secunde rezolva treaba si depisteaza dublurile (aia care sunt si-n prima coloana si-ntr-a II – a, se intelege). Rezolvarea-i si mai simpla: dai afara directorii cat si pe ,,sefa inspectoratului” care a aruncat pisica-n curtea directorilor. Macar si pentru modul cum trateaza situatia si tot tre’ ,,zburata”. Auzi logica la individa, cand o tara intreaga se agita c-au intrat drogurile-n scoli. Cica ,,e multi d-le in sistem” ,,sunt 7000” si n-ai cum sa-i depistezi pe aia dovediti definitiv ca trebuie inlaturati. Cica ,,o sa” ia masuri, dar, mai intai, ,,o sa” faca adrese oficiale, apoi … dosar cu sine si evident … arhivarea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației, Maria Manea, anunță că deschide o grădiniță privată. Anunțul vine a doua zi după apariția demisiei în Monitorul Oficial: Am plecat din minister tocmai ca să nu existe niciun conflict

Fostul secretar de stat de la Ministerul Educației, Maria Manea, anunță că deschide o grădiniță privată, apărând ca „fondator” pe site-ul acesteia. Reamintim că Manea și-a anunțat demisia în urmă…
Vezi articolul

Pandemia a favorizat accentuarea problemelor emoţionale în rândul copiilor, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii mintale / 46,8% dintre minorii care au apelat la Telefonul Copilului au raportat abuz și violență în familie

Pandemia a exacerbat problemele psihologice şi abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Telefonul Copilului, care a raportat că…
Vezi articolul

Ministrul Digitalizării: în educația digitală “nu cred că soluțiile cele mai bune trebuie să vină de la atotștiutorul stat”, ci din privat și societatea civilă / “Vrem să urmăm modelul estonian”, cu o alianță națională pentru competențe digitale

“Știu că Estonia are (…) un fel de alianță națională pentru îmbunătățirea competențelor digitale. Și vreau să fac un lucru similar”,  cu firme IT naționale și internaționale, a spus, duminică,…
Vezi articolul