Școlile se închid din nou primele, iar învățământul românesc, nepregătit pentru trecerea în online, este “în colaps” – World Vision România / Organizația avertizează: Vacanța de 2 săptămâni “nu poate fi recuperată”

3.495 de vizualizări
Foto: World Vision România
“Vacanța aceasta de două săptămâni cu posibilitate extrem de mare de prelungire nu poate fi recuperată, așa cum nu pot fi recuperate pierderile de materie din martie 2020 până acum”, apreciază Mihaela Nabăr, director executiv al organizației World Vision România. Aceasta atrage atenția, într-un comunicat de presă, că decizia privind vacanța, anunțată miercuri, înseamnă că “școlile se închid din nou primele, iar învățământul online este în continuare nefuncțional”.

World Vision atacă lipsa de măsuri sustenabile menite să garanteze educația copiilor de la începutul pandemiei până acum, arătând că ultima decizie – închiderea școlilor ca unică soluție concretă pentru combaterea pandemiei – face ca elevii și profesorii să nu aibă “niciun fel de predictibilitate pentru perioada următoare”. Și aceasta, în condițiile în care, de la prima decizie de închidere, din martie 2020, “învăţământul românesc este în colaps”.

Mihaela Nabăr, citată în comunicat, arată că, în ceea ce privește organizația pe care o reprezintă, “în această perioadă, World Vision nu-şi opreşte programele educaţionale tocmai pentru că suntem pregătiţi să le desfăşurăm şi în format online”.

Comunicatul World Vision, integral:

World Vision România: Şcolile se închid din nou primele, iar învăţământul online este în continuare nefuncţional

București, 21 octombrie 2021. Principalele temeri pentru elevi la începutul acestui an şcolar erau că şcolile se vor închide şi că vor avea multă materie de recuperat, conform unui sondaj realizat de World Vision România.

La nici două luni de la începutul şcolii, în faţa catastrofei umanitare cauzate de COVID-19 în România, singura soluţie concretă pe care autorităţile au anunţat-o este închiderea şcolilor pentru două săptămâni. Astfel, şcolile se închid din nou primele, elevii şi profesorii nu au niciun fel de predictibilitate pentru perioada următoare şi învăţământul românesc este în continuare nepregătit pentru trecerea în online, chiar şi după aproape doi ani de pandemie, avertizează Fundaţia World Vision România. 

De pe 11 martie 2020, data la care şcolile s-au închis pentru prima oară în România din cauza pandemiei de COVID-19, învăţământul românesc este în colaps. Deşi pe agenda publică subiectul şcolii online, al digitalizării educaţiei a revenit constant, pregătirea şcolii online nu a fost niciodată o prioritate pentru autorităţi: problema conectivităţii în zonele rurale nu a fost rezolvată, investiţiile făcute atât de sistemul public, cât şi de cel privat, în tehnologie nu au fost valorificate, curriculumul nu a fost adaptat, formarea profesorilor pentru predare online nu s-a făcut consecvent. Acest lucru în timp rata vaccinării, mai ales rândul elevilor, este extrem de mică. Un sondaj al World Vision România făcut la început de an şcolar arată că mai puţin de 9% dintre elevii de peste 12 ani erau vaccinaţi. 

Conform unei analize pe care World Vision România a publicat-o în martie anul acesta, principalele motive pentru care copiii nu au participat la ore au fost: lipsa de dispozitive electronice, lipsa accesului la internet, lipsa de pregătire a profesorilor pentru ore online. De exemplu, în aproape o treime din satele în care World Vision România are activități accesul la internet este slab sau inexistent.

“World Vision România a propus măsuri şi modele pentru creşterea rezilienţei sistemului de educaţie, cu prioritate pentru digitalizarea educaţiei. În această perioadă, World Vision nu-şi opreşte programele educaţionale tocmai pentru că suntem pregătiţi să le desfăşurăm şi în format online. Am avut câteva luni în care presiunea pe sistemul de învăţământ nu a fost atât de mare, a fost vacanţă, însă valul patru al pandemiei era o certitudine, mai ales în contextul ratei mici de vaccinare. Deşi era o probabilitate foarte mare că se va ajunge la decizia de închidere a şcolilor, nu avem până la acest moment niciun plan pentru continuarea educaţiei. Vacanţa aceasta de două săptămâni cu posibilitate extrem de mare de prelungire nu poate fi recuperată, aşa cum nu pot fi recuperate pierderile de materie din martie 2020 până acum”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.” 


7 comments
  1. Se poate învăța foarte bine și on line. Toată lumea are internet, chiar și în mediul rural. Anul trecut s-a învățat foarte bine on line și nu au stat copiii internați în spitale. Cine are de învățat, învăța. Sănătatea este prioritară, mai ales în cazul copiilor. Dacă sunt probleme cu internetul în mediul rural, sa se învețe fizic, iar în orașe, unde este risc crescut de infectare, dar și internet suficient, sa se învețe on line.

  2. Sunt un ,,profesoraș” de la țară, înșă dedicat profesiei. Este inadmisibil ce se întâmplă. De ce se iau decizii naționale și nu adecvate condițiilor locale? Lovim mereu în dreptul la educație a copiilor din mediul rural, care oricum sunt vitregiți.
    Rușine!!!!

  3. Mai lasati-ma cu organizatiile voastre…ce se mai recuperezi, si-asa sunt prosti cu ghiotura, mare pierdere. Dar daca vor crapa e mai bine? Foarte bine ca a dat vacanta, era nevoie. Situatia e disperata. Tara e in colaps. Avem nevoie de sanatate si oameni care sa lucreze in continuare, nu sa murim de foame.

  4. Vacanta poate fi recuperata atat cat va fi posibil. Vietile pierdute nu. Orice viata pierduta inutil este de nerecuperat. Am un parinte conspirationist la clasa. Ma suna de cel putin doua ori pe saptamana cu teorii de-ale lui, cu coduri QR cu care se controleaza populatia, cu invatamantul care va fi distrus in Romania, cu fel de fel de pastile si de tratamente pe sub mana (chipurile Oculta Mondiala stie tratamentul dar il livreaza numai la secret), cu Ivermectina si Arbidol, cu gargara cu apa de gura, cu vesnica oligofrenică afirmatie “e doar o raceala” si cu multe alte ineptii paranormale (coduri barate, nu mai stiu ce ziarista imbecila din Australia si nu mai stiu care mare medic cercetator spiritualist din SUA, etc). De 4 zile tacea si nu stiam ce e cu el. Am aflat ieri. I-au murit fiica mai mare de 19 ani si sotia de 55. Un bovan criminal. Nu am niciun fel de mila pentru astfel de entitati umane, dace ii pot numi asa. Si-a influentat propria familie pana a ucis-o.

    1. Ionascu M. Stiu cazuri date in presa cand de pe patul ATI consctat la oxigen pacientul striga ca sa-l externeze ca oricum nu o sa-l convinga nimeni sa se vaccineze oricat l-ar pacali cu oxigenul. Cat de cretin sa fii…Cati cretini in tara asta in care prostia nu are precedent si e studiu de caz…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vaccinarea colectivă a elevilor a început la Colegiul “Mihai Eminescu” din Botoșani. “Se apropie examenele naționale și copiii trebuie să fie pregătiți, trebuie să se protejeze pe ei și să fie prezenți la examen” – directorul Colegiului

Zeci de elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” (CNME) din municipiul Botoşani au fost vaccinaţi, marţi, împotriva COVID-19, în cadrul cabinetului medical al unităţii de învăţământ, relatează Agerpres. Elevii…
Vezi articolul