Scriitoarea Antuza Genescu: Un samurai și-o librăreasă

Unele evenimente culturale timișorene încearcă să atragă și elevii de liceu în programele lor. Nimic mai îmbucurător. Asupra culturii trebuie să stăruim de câte ori ni se ivește ocazia (nu oportunitatea!).

• Nota redacției: Opiniile autorului, exprimate în acest articol, au fost trimise pe adresa redactie@edupedu.ro și nu sunt neapărat și opiniile redacției.

La un astfel de eveniment, câțiva elevi au fost rugați să citească din creațiile traduse în românește ale invitaților. Subsemnata, mândră nevoie mare că-și aude traducerile rostite cu glas tare în fața publicului, s-a așezat nu chiar în primul rând, dar nici în spate. Unui băiat de 15-16 ani i s-a cerut să citească o poezie. Și a citit: „Soarele-i un pustiu, ca tulpina porumbelului / și locul în care cântă / pasărea liniștii. Nebăut în fața fierului, / a cărbunelui, a abajurului corăbiei cu pirați…”. Instinctiv, mi-am acoperit fața, simțind cum mi se înroșește mândria și mi se scurge în podea. Preț de câteva minute, n-am mai auzit nimic în jur. Când m-am dezmeticit, m-am consolat cu gândul că autorul versurilor nu știe românește, iar publicul și-o fi imaginat că ascultă un soi de poezie suprarealistă, deschisă aberațiilor. M-am retras discret, am deschis laptopul și mi-am verificat traducerea: soarele era un pustnic, nu un pustiu. Nu porumbelul, ci porumbul avea tulpină. Nu era nimeni nebăut, ci neabătut, iar corabia nu avea abajur, ci aburi în jurul ei.

Memorabil moment, superb tablou: un porumbel cu tulpină zboară deasupra unei corăbii cu abajur și pirați nebăuți.

Nu cred că se poate găsi vreo scuză elevului-călău, chiar dacă a citit la prima vedere. Cuvintele nu erau dificile, nemaiauzite, nemaiîntâlnite. Nu citea un manual tehnic (deși n-ai fi zis, după intonația lui sacadată, de samurai care se pregătește de seppuku). De emoții, nici vorbă, mai degrabă tupeu. Bănuiesc, de asemenea, că nu era printre ultimii din clasă la învățătură. Aceia nici nu cred că ar fi venit la o „întâmplare” cu poezii și poeți. Deduc un singur lucru despre el – și despre mulți, prea mulți colegi ai lui, din școlile românești actuale, din mediul urban sau rural: elevul citește ce crede că scrie, nu ce scrie, pe principiul că orice cuvânt, mai lung, mai scurt, nu contează, se poate adapta sau înlocui după bunul plac, cu unul cunoscut. Am citit, am schilodit, am și transpirat, dar am răzbit. Acum aștept nota. Una mare, că trebuie să trec clasa și să mai ajung să dau și bacu’.

Înțeleg, în urma acestei experiențe, de ce la bacalaureat, la proba orală de limba română, una dintre cerințe este: „Citește cu glas tare următorul text…” Dar nu-mi pot înfrâna indignarea: după 12 ani de școală, se testează capacitatea de a citi în limba maternă? Nu era acesta un criteriu de promovare în clasele mici? Încep iar cu „pe vremea mea”, dar, da, pe vremea mea, și repetenții din gimnaziu știau să citească un text fără pretenții. Și culmea, știau și să scrie, unii chiar după dictare. Numai că pe-atunci aveam ore care se numeau „Citire”, „Scriere” și „Aritmetică” și, iar culmea, exact asta făceam la ele, învățam, toți cei peste 40 de copii (amintiți-vă bine, cam atâția decreței erau într-o singură clasă), să citim, să scriem – ba chiar să caligrafiem – și să socotim. Azi, materiile de gimnaziu au denumiri pompoase, probabil „europene”, manualele sunt pline de scheme și imagini multicolore, materiile se învață amestecat, iar rezultatul este un deliciu turcesc.

Nu mai putem vorbi de „perle” școlărești, pentru că acelea, deși rizibile, sunt, într-o oarecare măsură, normale, admisibile. Vorbim de lene și ignoranță, care contrastează izbitor cu performanțele elevilor buni și foarte buni. Privindu-i pe olimpici, chiar și la televizor, unde apar scurt, dar bine că apar, observi că au o altă expresie, au trăsături modelate de dorința de a evolua. De educație și decență.

Episodul cu elevul-călău a avut și o continuare, cu același efect devastator asupra mea. Aflând în ce calitate mă găsesc și eu la evenimentul respectiv, m-a agrăit o studentă. Plină de elan, m-a informat de la bun început că e în anul al III-lea Limbi moderne aplicate și face cursuri de traducere. Mi-a vorbit în engleză, lucru care mi-a plăcut și m-a făcut să-i trec cu vederea vocabularul cam sărăcuț și gramatica strâmbă (susținea că trebuie să tocești conjugări ca să înveți timpurile verbale – nimic mai greșit, în cazul englezei). La un moment dat, mi-a spus că și-ar dori să lucreze într-o library. Foarte frumos, zic, dar în care library ți-ar plăcea să lucrezi? Păi, la Cărturești, îmi răspunde, fiindcă… Nu știu ce-a spus mai departe, pentru că am luat foc – unul mocnit totuși, deși îmi venea s-o tund cheală. În gimnaziu, la limba engleză, se învață despre false friends, „prieteni falși”, cuvinte foarte asemănătoare cu unele românești, dar cu sens diferit. Library înseamnă „bibliotecă”. Studenta în anul al III-lea la LMA nu știa că „librărie” se spune bookshop în engleză.

Înfățișarea fizică a celor doi eroi ai zilei respective nu mi s-a întipărit în memorie. O iau drept un efect al globalizării, al egalizării par le bas, care afectează drastic și educația. Nicio lege a învățământului nu va avea efectele scontate dacă se va crampona de acest fenomen, dacă nu se va întemeia pe rigoare.

Rigoare? Ce cuvânt oripilant…

__________

Despre autor:

Antuza Genescu este o traducătoare și prozatoare din Timiș. În 1991 a absolvit Universitatea din Timişoara, Facultatea de Litere şi Filozofie, Secţia Română Engleză, potrivit uniuneascriitorilortm.ro. Este doctor în filologie, cu teza Sângele — Anatomie și simbol literar în tragediile lui Seneca și Shakespeare, susținută la Universitatea de Vest Timișoara în septembrie 2016. Din 2012 este traducător şi interpret autorizat de limbă engleză.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.