Scriitoarea și profesoara Ioana Pârvulescu, despre primul ei roman de dragoste – „Aurul pisicii”: A fost important să-i găsesc tonul, l-am început de două trei ori. Sunt multe riscuri, poți să cazi în dulcegărie sau să fii pur cinic

5.094 de vizualizări
Ioana Pârvulescu / Foto: Facultatea de Litere/ Cristina Bogdan – Facebook.com
Mi s-a părut întotdeauna foarte greu să scrii o poveste de dragoste, pentru că sunt foarte multe riscuri. Riști să cazi în dulcegărie, în rozuri, în sentimentalism, sau riști ca să eviți această capcană, riști să cazi în extrema cealaltă – să fii dur, să fii pur cinic, spune scriitoarea Ioana Pârvulescu, despre apariția romanului ei de „debut” în rândul celor de dragoste, „Aurul pisicii”, recent lansat la târgul de carte Bookfest.

Invitată în emisiunea „Revista literară audio” de la Radio România Cultural, scriitoarea Ioana Pârvulescu, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București, a povestit despre geneza romanului, pe care l-a început înainte de căderea comunismului.

Potrivit acesteia, a reluat „Aurul pisicii” și l-a rescris „pentru că nu m-am putut regăsi în viziunea asupra vieții pe care o aveam la 30 de ani. Priveam toate mult prea de aproape”, după cum a mărturisit în emisiune, pe care o redăm complet mai jos în articol.

„M-am bazat și pe faptul că mari nume ale literaturii sau ale psihologiei au scris și s-au ocupat de dragoste abia la bătrânețe, când ai să zicem o viziune mai de ansamblu, mă gândeam la Octavio Paz cu eseul lui minunat, „Dubla flacără” sau la Jung”, a mai declarat Ioana Pârvulescu, legat de primul ei roman exclusiv de dragoste.

Scriitoarea a explicat și care este stilul ei de scris când vine vorba de proză:

  • „A fost important să-i găsesc tonul. Am început de două-trei ori romanul până să-i găsesc tonul potrivit. Nu l-am nimerit din prima, dar în momentul în care am găsit tonul, gata, totul a mers bine. N-au mai fost piedici. La mine e important să știu firul, să știu pe ce merg, să știu începutul, să știu sfârșitul. (…) Totdeauna scheletul romanului îl văd și pe urmă pot să variez și să schimb, dar trebuie să am un fir și atunci merg pe el. Nu mă simt pierdută, nu mă simt rătăcită”.

Ioana Pârvulescu a vorbit și despre încărcătura muzicală a romanului „Aurul pisicii”: „Cred că mi-ar fi plăcut că această carte să aibă și un CD în care să fie toate aceste melodii. De altfel, i-aș îndemna pe cititorii care nu vor să citească romanul să se uite la lista de la sfârșit și să-și pună rând pe rând melodiile. Și atunci, după părerea mea, e ca și cum ar fi citit romanul. Deci are un fundal muzical foarte puternic”.

„Cred că este un roman adresat mai ales tinerilor, dar firește tinerilor de orice vârstă – eu nu cred în împărțirea pe vârste a cărților. Dar oricum se ascultă multă muzică și e inevitabil să ai și muzică în cărțile tale”, a continuat scriitoarea și profesoara.

Redăm emisiunea integral mai jos:

Ioana Pârvulescu:

« – Poliția Capitalei, agent Podoleanu Cosmina, vă ascult.
– Aș dori să anunț o dispariție.
– Numele dumneavoastră.
– Sebastian Ioan Severin. Adică bănuiesc Severin Ioan Sebastian.
– Data și locul nașterii?
– 28 august 1971, Brăila. Acum locuiesc în București.

Câteva clipe în telefon s-au auzit clapele computerului.

– Adresa?

Bărbatul o spuse articulând cât mai clar.

– Da, numele persoanei dispărute?
– Mihuț Monica.
– Data nașterii?
– 25 iulie tot 1971, Cluj. Acum locuiește la aceeași adresă cu mine.
– Aveți o fotografie recentă a doamnei?
– Da, pot să o trimit prin email?
– E cel mai bine. Persoana dispărută e sănătoasă psihic?
– Da, sigur, categoric.
– De câte zile a dispărut?

Nu știu. Am fost plecat mai mult de o lună și la întoarcere n-am mai găsit-o.

În telefon s-a auzit oftatul polițistei ».

Moderatoare, Daria Ghiu: Prin această ușă întredeschisă, pătrundem în universul celui mai recent roman al tău, Ioana Pârvulescu, „Aurul pisicii”, este primul tău roman de dragoste. Cum scriai pe pagina ta de Facebook, faci ce faci și debutezi mereu și acest mereu se referă la debutul din 2022 cu literatură pentru copii. „Aurul pisicii” are două povești – povestea dinăuntrul cărții și povestea scrierii acestei cărți.

Și vreau să vorbim mai întâi despre această a doua poveste care are rădăcini bine înfipte în trecutul tău, pentru că pe vremea comunismului, când nu aveai încă 30 de ani și făceai naveta la Roata de Jos, în județul Giurgiu, ai scris un roman de dragoste care se chema chiar așa, „Aurul pisicii”.

Ioana Pârvulescu: Într-adevăr, este prima variantă a acestui roman și datează din perioada în care nu puteam debuta. Nu putem publica în perioada cenaclului Junimea și am scris romanul cu acest titlu, cu singurul personaj care a rămas întocmai – motanul Sebastian.

Aveam pe vremea aceea un motan, la un moment dat, dar pentru scurt timp l-am avut și el e invitatul special al acestei cărți, după care am încercat să reiau cartea de mai multe ori, dar din motive diverse, nu am apucat să o scriu.

Unul dintre motive a fost, de pildă, în 2020, când voiam să rescriu acest roman, mi-a dat târcoale Iona și s-a așezat în față, la rând, ca să spun așa, ca cineva care nu respectă coada. Și a avut prioritate.

Am scris acel roman, „Prevestirea”, după care, în sfârșit, am putut să mă întorc, nu știu cum de s-a întâmplat, acuma, la romanul din tinerețe și să-l rescriu total. De ce l-am rescris? Pentru că nu m-am putut regăsi în viziunea asupra vieții pe care o aveam la 30 de ani. Priveam toate mult prea de aproape. Parcă eram mioapă ca Monica, ca eroina cărții. Eu sunt mioapă, de altfel, dar eram mioapă și în scris, pe când acum îmi fac iluzia că am reușit să mă ridic un pic la înălțime și să văd lucrurile mai pe ansamblu.

Moderatoare, Daria Ghiu: De ce ai simțit totuși nevoia ca după trei decenii să revii la Aurul pisicii?

Ioana Pârvulescu: Era un lucru neterminat. Mie îmi place să termin lucrurile, nu-mi place să le las așa, începute și neterminate. Mai bine le abandonez cu totul și categoric. Dar dacă e ceva ce mi se pare că merită, atunci da, mă reîntorc. Recunosc că m-au îndemnat și unii, și alții. Unul dintre cei care m-a îndemnat să nu renunț este Mircea Cărtărescu. El a citit prima versiune a romanului și m-a întrebat de ce nu-l public. Și alții m-au întrebat de acest roman, căci am zis în diverse interviuri că l-am scris.

Moderatoare: Și oricum, atunci, pe vremea lui Ceaușescu, ai fost încurajată să publici cartea, să-ți găsești un editor și să publici cartea, ceea ce era oricum foarte, foarte greu la sfârșitul anilor ’80.

Ioana Pârvulescu: Da, era practic ’90 și chiar după ’90, imediat când lumea nu era preocupată de debutanți. În ’90 chiar mi-a apărut primul volum de poezie și atunci editorii nu au fost interesați de acest roman. Poate că asta a fost soarta lui, zic eu, mai bună, pentru că cu siguranță versiunea asta e mai matură în sensul general al cuvântului. Adică cred că este și mai serios, îmi place mai mult.

Moderatoare: « Celor care știu că orice dragoste e formată din timp, chiar dacă nu știu ce e timpul » – acesta e motto-ul romanului tău pe care l-ai preluat din „Aurul pisicii” de pe vremea lui Ceaușescu. Cât de greu ți-a fost Ioana Pârvulescu să faci din timp personaj principal în romanul tău? Pentru că timpul e într-adevăr un personaj cheie în „Aurul pisicii”.

Ioana Pârvulescu: Nu e simplu, dar pe de altă parte, eu m-am antrenat îndelung pentru că în aproape toate romanele mele sunt la braț cu timpul, mereu sunt ceasuri în romanele mele, sunt întoarceri în timp – timpul, așa insesizabil cum e el, dar e important, e un lucru de care se împiedică personajele aici.

În acest roman, el e cu adevărat mult mai subliniat și mai scos în evidență de altfel, începând de la coperta făcută de Mihail Coșulețu, care e plină de rotițe și de ceasuri și are o clepsidră la mijloc, timpul își face simțită prezența și în carte timpul e un element cheie, pentru că la un moment dat în partea a doua el o ia înapoi, o ia îndărăt și deci nu mi-a fost foarte greu pentru că eram antrenată. Dar eu am o pasiune pentru timp și tot ce ține de timp. Încerc să fiu prietenă cu timpul, ceea ce devine tot mai complicat, dar oricum sunt fidelă lui și atunci cred că am scos-o la capăt.

Moderatoare: Dacă cu timpul erai obișnuită și te-ai tot luptat cu el, să spun așa, să-l pui în cuvinte în diversele tale cărți, o poveste de dragoste n-ai mai publicat până acum.

Ioana Pârvulescu: Da, așa este. Sigur că exista dragoste în toate romanele mele, mai puțin poate în „Inocenții”, dar și acolo copiii erau preocupați de dragoste, chiar dacă încă n-o trăiseră cu adevărat, dar se jucau de-a diverse relații care li se părea că sunt de acest tip. Iar în celelalte romane sunt povești de dragoste care nu domină, însă nu sunt principalul lucru, acum cu adevărat m-am concentrat pe povestea de dragoste.

Mi s-a părut întotdeauna foarte greu să scrii o poveste de dragoste, pentru că sunt foarte multe riscuri. Riști să cazi în dulcegărie, în rozuri, în sentimentalism, sau riști ca să eviți această capcană, riști să cazi în extrema cealaltă – să fii dur, să fii pur cinic, să demonizezi dragostea sau să fii ultravulgar. Sunt tot felul de ieșiri din această dificultate de a scrie despre dragoste. Și atunci nu m-am grăbit să o fac.

M-am bazat și pe faptul că mari nume ale literaturii sau ale psihologiei au scris și s-au ocupat de dragoste abia la bătrânețe, când ai să zicem o viziune mai de ansamblu, mă gândeam la Octavio Paz cu eseul lui minunat, „Dubla flacără” sau la Jung.

Moderatoare: Le-ai avut în sensul ăsta drept modele.

Ioana Pârvulescu: Exact. Iar de la Octavio Paz am luat această idee minunată spusă de el clar, pe care însă noi o simțim fără să ne-o cristalizăm, că orice dragoste-i formată din timp și deci am ales acum să o fac, pentru că acum ori niciodată – cum se spune – și nu mi-a părut rău că am făcut acest lucru pentru că m-a stimulat, era iarăși un lucru nou. Îmi plac lucrurile noi, îmi plac provocările, ca să folosesc un cuvânt foarte la modă, provocările la duel care mă stimulează și asta am făcut.

Moderatoare: Ce ți-a fost cel mai greu? Să găsești vocea personajului feminin, vocea Monicăi Mihuț. Sau poate să găsești acest echilibru despre care vorbeai, echilibru pe care trebuie să-l ai când scrii despre o poveste de dragoste? E în cartea ta foarte multă tristețe, dar încerci să spargi tristețea cu umorul tău caracteristic pe care nu-l părăsești niciodată.

Ioana Pârvulescu: Da, mai degrabă aș spune melancolie decât tristețe. Este o carte melancolică. Eu nu cred în poveștile de dragoste cu happy-end absolut sau, dacă se ajunge la happy-end, pe parcurs cad cadavre. În „Prevestirea” dragostea este numită la un moment dat un monstru și o compar cu peștele cel mare care l-a înghițit pe Iona pentru că dragostea te-nghite. Nu sunt deloc adepta imaginii ultra-romantice și pozitive asupra dragostei, dar nici nu am un ton plângăcios și într-adevăr a contat foarte mult să găsesc tonul potrivit pentru Monica. E o ființă pozitivă și energică și se străduiește, face tot ce poate ea să salveze lucrurile.

Moderatoare: În ciuda faptului că a fost încercată de nenorociri încă din copilărie. Ambii părinți au murit într-un accident când avea câțiva ani.

Ioana Pârvulescu: Exact, deci în ciuda încercărilor vieții, ea chiar luptă și are noroc până la un punct. Are un noroc extraordinar își găsește perechea mai mult sau mai puțin ideală. Trăiește o poveste de dragoste foarte frumoasă, nu ieșită din comun, să spunem, pentru că acest roman se petrece în contemporaneitate, prinde pandemia – e cam din 2001 până în 2020 -19 ani și ea trăiește o viață ca oricărui alt tânăr. Am avut grijă să nu aibă preocupări literare. E medic veterinar, este o pasionată ascultătoare a cântecelor de pe Youtube, a melodiilor de dragoste, firește. Și deci e un om obișnuit.

Și a fost important să-i găsesc tonul. Am început de două-trei ori romanul până să-i găsesc tonul potrivit. Nu l-am nimerit din prima, dar în momentul în care am găsit tonul, gata, totul a mers bine. N-au mai fost piedici. La mine e important să știu firul, să știu pe ce merg, să știu începutul, să știu sfârșitul. (…) Totdeauna scheletul romanului îl văd și pe urmă pot să variez și să schimb, dar trebuie să am un fir și atunci merg pe el. Nu mă simt pierdută, nu mă simt rătăcită.

Cartea are două părți, iar partea a doua este o alunecare în fantastic. Cred că aici e un pariu foarte important al cărții, pentru că există o ruptură și e foarte important cum ai reușit să legi lucrurile.

Da, partea întâi de fapt oferă foarte multe cârlige pentru partea a doua, deși povestea curge, cred eu, firesc și simplu și cât se poate de normal pentru noi toți. Adică e un lucru pe care l-au trăit probabil cei mai mulți. Aruncă acolo o mulțime de cârlige care se agață apoi de situații din partea a doua. Deci partea a doua e pregătită de partea întâi și sedilată cumva și parcă e în 3D – datorită părții întâi poate fi construită partea a doua.

Alunecarea în fantastic ține mai degrabă de straniu, pentru că până la urmă, la fel ca în „Viața începe vineri” și aici putem interpreta în mai multe feluri această întâmplare a Monicăi, ea însăși fiind o persoană rațională, dă câteva explicații, doar că nu o găsește pe cea potrivită. (…) Și mă întrebam – oare găsim explicația potrivită pentru ce ni se întâmplă în viață? Pentru viața însăși, știm oare de ce trăim? exact ca în „Viața începe vineri”, unde nu știm de ce suntem aruncați într-un anumit loc, într-un anumit timp și aici nu știm exact de ce ni se întâmplă anumite lucruri. Dar mi-a plăcut jocul cu timpul, pentru că am mai spus-o, îmi place să mă joc cu timpul.

Moderatoare: Monica Mihuț și Sebastian Severin sunt protagoniștii poveștii de iubire. Despre timpul ca personaj am vorbit, dar mai face parte din poveste și Sonia. Sonia e un personaj foarte interesant, mai ales că este foarte prezentă Sonia prin absența ei.

Ioana Pârvulescu: Da. Sonia este fiica Monicăi, care n-a avut zile și căreia ea îi spune această poveste. În ultimul timp am văzut că în toate cărțile mele am nevoie de un interlocutor. Trebuie să mă adresez cuiva. Cărțile mele sunt de fapt lungi scrisori. Asta este limpede. De data asta m-am adresat acestei posibile fiice, căreia o mamă îi spune totul, adică nu-i ascunde nimic, ceea ce altfel e mai greu să o faci, dar unui copil la care ții nu-i ascunzi nimic.

Moderatoare: De ce ai ales acest titlu, „Aurul pisicii”? Aurul pisicii este denumirea populară, să zic așa, a piritei.

Ioana Pârvulescu: Da, aurul pisicii sau aurul nebunilor, pe ideea că nu e aur adevărat. Păi să pornim chiar de la copertă. Într-un fel, timpul este aurul pisicii. Toate vârstele noastre sunt efemere, ne înșală, au o strălucire iluzorie. Dar l-am ales pentru că el apare în mottoul și mottoul l-am reținut din prima variantă a romanului, mottoul din Goethe unde se vorbește de aurul pisicii. Și o valență ascunsă este faptul că aurul pisicii are și o formulă chimică Fier Sulf 2. Este bisulfura feroasă. Mama mea a fost chimistă și într-un fel îi întind mâna de dincolo de limitele lumești prin această semnătură secretă, să spunem. Și apoi nu se spune că dragostea e chimie?

Moderatoare: Da, și aminteai la un moment dat de Monica și de cântecele pe care le ascultă ea. Muzica joacă și ea un rol foarte important în „Aurul pisicii”, pentru că Monica își ordonează gândurile, sentimentele, speranțele, suferințele, chiar pornind de la versurile unor cântece celebre, cum ar fi versurile Beatles.

Ioana Pârvulescu: „Here comes the sun” este tema principala dragostei ei pentru Sebastian. Cred că mi-ar fi plăcut că această carte să aibă și un CD în care să fie toate aceste melodii. De altfel, i-aș îndemna pe cititorii care nu vor să citească romanul să se uite la lista de la sfârșit și să-și pună rând pe rând melodiile. Și atunci, după părerea mea, e ca și cum ar fi citit romanul. Deci are un fundal muzical foarte puternic. Nu sunt de disprețuit versurile din cântece, cum se spune încă de la început. Dacă știi să le vezi, nu numai să le auzi, ci să le vezi, ele spun foarte multe. Cred că este un roman adresat mai ales tinerilor, dar firește tinerilor de orice vârstă – eu nu cred în împărțirea pe vârste a cărților. Dar oricum se ascultă multă muzică și e inevitabil să ai și muzică în cărțile tale.

Moderatoare: Crezi că e un act de curaj să scrii și să publici un roman de dragoste în vremurile astea?

Ioana Pârvulescu: Da, poate că da, dar niciodată nu m-am împiedicat de tendințe. Până la urmă, un scriitor scrie pentru că așa trebuie, așa simte și scrie ce-l interesează pe el. Dacă ar fi să mă supun unor mode, dacă ar fi să vorbesc cu un ton la modă, nu m-aș simți eu și m-aș falsifica. Până la urmă, dacă te falsifici, la ce bun scrisul? Scrisul are valoare numai atâta timp cât ești tu însăți sau însuți atunci când scrii. Altfel, să faci exerciții de imitație…? Da, atunci suntem parodici, suntem « à la manière de ». Nu mai suntem noi”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România a obținut locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2022 / Profesorul Mihai Bălună, coordonatorul lotului: Îmbucurător este că tradiția rezultatelor bune s-a păstrat, e o recunoaștere a seriozității cu care se face treabă în școlile din care provin aceste fete

România a obținut locul I la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2022, potrivit clasamentului oficial al competiției, care ia în considerare țările europene participante. Punctajul României a…
Vezi articolul

Activista suedeză Greta Thunberg a defilat alături de sute de tineri la Milano, pentru protejarea climei. Mesajele participanților: “Lumea se trezeşte şi schimbarea va veni, indiferent dacă vreţi sau nu acest lucru”, “Nu există o planetă B”

Sute de tineri au defilat vineri în centrul oraşului Milano, însoţiţi de activista suedeză Greta Thunberg, pentru a cere implementarea unor acţiuni mai rapide pentru protejarea climei, cu o lună…
Vezi articolul

INTERVIU Profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu: Problema existenței lui Iisus nu a fost pusă sub semnul întrebării în Antichitate / În a doua jumătate a secolului XX s-a conturat ipoteza că Iisus nu este o figură istorică, ci o sumă a valorilor transmise de niște profeți ai vremii

Există dovezi istorice sau arheologice care să ateste că Iisus Hristos a fost un personaj real sau nu? Ce aspecte descrise de Biblie din perioada răstignirii lui Iisus sunt adevărate?…
Vezi articolul