Scrisoare deschisă a mai multor ONG-uri către conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: Cerem retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat profesorului Martin Andreas Nowak de la Universitatea Harvard, menționat de peste 4.000 de ori în dosarele Epstein

90 de vizualizări
Consiliul Rectorilor
Foto: Pixabay.com
Șapte organizații civice cer într-o scrisoare deschisă conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași retragerea titlului Doctor Honoris Causa acordat la data de 9 iunie 2010 profesorului universitar doctor, Martin Andreas Nowak, matematician și biolog la Universitatea Harvard, menționat de peste 4.000 de ori în dosarele Jeffrey Epstein publicate de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii. Scrisoarea poate fi citită mai jos.
  • Jeffrey Epstein a fost un finanțist american, aflat în centrul unei rețele de trafic de persoane și pedofilie, condamnat inițial în 2008, apoi pus din nou sub acuzare la nivel federal, în 2019, an în care a murit în închisoare, într-un caz declarat de sinucidere. Epstein s-a cunoscut cu numeroși lideri politici și de afaceri din SUA și mai multe țări europene, documente FBI din dosarul Epstein au fost făcute publice.

Mai multe organizații civice au depus o scrisoare adresată rectorului UAIC Iași, Liviu-George Maha, Biroului Executiv al Consiliului de Administrație și Senatului UAIC Iași și cer inițierea imediată a procedurii de retragere a titlului Doctor Honoris Causa acordat la data de 9 iunie 2010 profesorului universitar doctor, Martin Andreas Nowak, matematician și biolog la Universitatea Harvard.

„Numele său apare menționat de peste 4.000 de ori în dosarele Jeffrey Epstein publicate de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii (DOJ)”, precizează comunicatul de presă semnat de organizațiile Grupul de Inițiativă Civică „În Stradă”, Corupția Ucide, Inițiativa România, Reset, Activism Civic Craiova, Rezistența Civică Galați și Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara.

Cele șapte organizații civice au depus în acest sens o scrisoare adresată rectorului UAIC Iași, Liviu-George Maha, Biroului Executiv al Consiliului de Administrație și Senatului UAIC Iași.

Solicitările organizațiilor către UAIC Iași:

  1. Formularea de către Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al UAIC Iași a propunerii de inițiere a procedurii de retragere a titlului Doctor Honoris Causa acordat profesorului Martin Andreas Nowak.
  2. Adoptarea unei hotărâri de către Senatul UAIC Iași prin care se retrage titlul Doctor Honoris Causa acordat profesorului Martin Andreas Nowak.
  3. Comunicarea publică a hotărârii adoptate de către Senatul UAIC Iași, însoțită de motivarea acesteia.
  4. Publicarea unei poziții instituționale a UAIC Iași față de faptele documentate, inclusiv menționarea explicită a instituției în dosarele Epstein, sancționarea curentă a lui Nowak de către Harvard și declarațiile publice ale doamnei profesoare Corina Tarniță. În cazul în care Senatul universitar decide menținerea titlului Doctor Honoris Causa, solicităm motivarea acestei decizii.

Organizațiile civice invocă articolul 4 din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al UAIC Iași, care prevede că, în situații excepționale de încălcare a eticii, legislației în vigoare, valorilor și principiilor Universității, Senatul universitar poate decide retragerea unui titlu onorific la propunerea Consiliului unei facultăți sau a Biroului Executiv al Consiliului de Administrație.

Acestea solicită inițierea procedurii de retragere a titlului, adoptarea unei hotărâri de către Senatul universitar privind retragerea titlului, comunicarea ei publică cu motivare explicită și poziția UAIC Iași privind implicarea instituției în dosarele Epstein. De asemenea, organizațiile cer o poziție oficială a universității în cazul în care Senatul universitar decide menținerea titlului onorific.

„Profesorul Nowak, având titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC Iași, are posibilitatea de a desfășura activități didactice și de cercetare în cadrul universității. Distincția i-a fost acordată la doar șapte luni după ce numele universității și două tinere din cadrul UAIC Iași au fost menționate în dosarele Epstein. În timp ce Harvard reacționează și se implică, universitatea ieșeană preferă să tacă?” a declarat Petre-Daniel Tîrziu, cofondator al Grupului de Inițiativă Civică „În Stradă”.

Menționăm faptul că retragerea distincției reprezintă o reafirmare a principiilor și valorilor UAIC Iași, respectiv un semnal clar că instituția de învățământ superior nu poate rămâne indiferentă față de asocierea publică a numelui său cu o persoană care a oferit, inclusiv după o condamnare penală, acoperire instituțională unuia dintre cei mai notorii infractori sexuali din istoria recentă. Indiferența nu este neutră, iar menținerea titlului în condițiile descrise trimite, în sine, un mesaj instituțional.

Ne exprimăm convingerea că Biroul Executiv al Consiliului de Administrație și Senatul UAIC Iași vor analiza această solicitare cu seriozitatea pe care o impune gravitatea faptelor și răspunderea publică ce revine oricărei instituții de învățământ superior”.

DESCARCĂ Scrisoarea deschisă a celor 7 organizații civice


2 comments
  1. Serios? Martin Andreas Nowak a primit titlul pentru puritate morală sau pentru contribuții științifice? Poate, în secundar, ca să aducă ceva prestigiu universității din Iași? (Arată frumos să fii menționată, ca instituție care i-a acordat dr.h.c., după Oxford și Harvard, nu?)
    Dar dacă tot sunteți porniți, de ce nu cereți reanalizarea dosarelor de concurs, reluarea procedurilor de acordare a salariilor de merit și premiilor acelor membri ai comunității AIC care apar cu lucrări retrase pentru motive precum Compromised Peer Review, Unreliable Results, Conflict of Interest, Duplication of/in Article și alte fleacuri ca acestea de natură etică? Dacă n-aveți comisie de etică, puneți mână de la mână și faceți una. N-ar strica să facă și alții din țară la fel. În rest, Univ. AIC are o listă de laureați h.c. destul de corectă (apare câte-un Isărescu, Ciobotea, dar în rest nu prea pot fi ridicate obiecții, că la Ieși nu-i ca la Chetroșani!).

  2. Cine-i ăla dacă nu puneți o poza cu el să intru pe google să caut?Faceți un articol întreg până la capăt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE „Proteste masive” ale studenților în toate centrele universitare când va începe noul an universitar, dacă măsurile de austeritate nu sunt retrase, anunță Alianța organizațiilor studențești / „ANOSR se alătură revoltei federației sindicatelor” din educație la protestul de luni, 8 septembrie

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță ca va protesta luni, 8 septembrie, începând cu ora 11 în fața Guvernului României, unde sunt programate și manifestațiile ample ale…
Vezi articolul

Încă o amânare pentru voucherele educaționale pe care ar fi trebuit să le primească luna aceasta 55.000 de copii în situații vulnerabile, anunță ministrul Boloș, care promitea în noiembrie că în ianuarie-februarie familiile au banii pe carduri: Ne străduim ca să le putem asigura

55.000 de elevi o să primească tichetele educaționale de 500 de lei în perioada martie-aprilie, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș: „Din păcate,…
Vezi articolul

Sindicatele cer ministrului Educației să schimbe printr-o ordonanță de urgență o notă de subsol dintr-o anexă a Legii salarizării, care blochează creșterile salariale pentru directorii de școli: Directorii ajung să aibă salarii de bază cu sute de lei mai mici decât cele ale personalului de execuție

Sindicatele din învățământul preuniversitar i-au trimis Ligiei Deca o solicitare de modificare a unei note din anexa Legii 153/2017. Într-un document consultat de Edupedu.ro, liderii FSLI și FSE Spiru Haret…
Vezi articolul

Ministerul Educației monitorizează activitatea din școli: în peste 100 de școli au fost acțiuni de boicot în a doua zi de școală și la 5 școli din Dolj activitatea a fost complet blocată de proteste. În restul unităților, cursurile s-au desfășurat normal

În peste 100 de școli au fost diferite forme de protest ale profesorilor și în cinci școli din țară, toate în județul Dolj, au fost complet blocate cursurile marți, 9…
Vezi articolul

Material susținut de programul Școala din Valiză

Cheia succesului, explicată de directorul unei școli rurale din județul Arad, Claudiu Vlad: Să nu le cerem copiilor noștri să memoreze informații, ci să îi învățăm să lucreze cu acea informație, să fie creatori / Modele de fișe de progres pentru elevi pe clase

„Anul acesta, am implementat un sistem prin care fiecare profesor de la clasă, la materia pe care o predă, să întocmească o fișă de progres a elevului, adică la începutul…
Vezi articolul