Scrisoare deschisă: Asociația Ad Astra cere înlocuirea directorilor din cercetare care au depășit vârsta de pensionare sau care au mai mult de două mandate / La institutele Academiei, 5 directori au depășit 80 de ani

743 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Numărul mare de directori cu vârste peste pragul pensionării, la Institutele Naționale de Cercetare și Dezvoltare (INCD) și la institutele Academiei Române, precum și existența multor directori cu peste două mandate împiedică reforma sistemului de cercetare și implicarea tinerilor, arată o scrisoare deschisă publicată luni de asociația cercetătorilor români Ad Astra. Scrisoarea cere înlocuirea acestor directori.

Documentul, adresat ministrului Educației și Cercetării și președintelui Academiei Române, descrie situația din institutele menționate, citând date accesibile pe Internet:

  • Aproape 20% dintre directorii celor 49 de Institute Naționale de Cercetare și Dezvoltare aveau vârste peste pragul de pensionare la începutul anului, mulți având mai mult de două mandate în funcție
  • 27 dintre directorii de la cele 50 de institute de cercetare ale Academiei Române au depășit cu mult vârsta de pensionare, iar 21 aveau peste două mandate.
  • Cinci dintre acești directori au depășit 80 de ani (“unul chiar 90!”)
  • 3 dintre directori ocupă funcția de trei decenii, iar alți 4 – de 21-25 de ani

Ad Astra arată că lipsa reformei este una dintre “cauzele situației îngrijorătoare a cercetării științigice din România”, în care sunt activi insuficienți tineri și de unde lipsesc specialiști competitivi pe plan internațional.

Asociația cere lansarea unor concursuri pentru ocuparea pozițiilor de director general în cadrul INCD-urilor și de director la institutele Academiei, valabile doar pentru candidații care nu depășesc vârsta de pensionare la sfârșitul mandatului de director și care nu au avut mai mult de un mandat.

Scrisoarea Ad Astra, integral:

“Scrisoarea deschisa a Asociatiei Ad Astra catre Ministrul Educatiei si Cercetarii respectiv catre Presedintele Academiei Romane, privind solicitarea inlocuirii directorilor care au depasit varsta de pensionare sau care au mai mult de doua mandate

Printre cauzele situației îngrijorătoare a cercetării științifice din Romania se afla cu siguranta lipsa unor masuri energice de reforma pe termen lung a sistemului, lipsa unor specialiști competitivi pe plan internațional in multe domenii, cat si insuficienta numerica a tinerilor implicați in activitățile de cercetare. In strânsă corelație cu aceasta situație dificila este faptul ca institutele de cercetare din Romania au o conducere îmbătrânita, cu efect direct asupra accesului tinerilor cercetători la aceste poziții de conducere, având de asemenea un impact negativ asupra performantelor științifice ale unor institute. Astfel, aproape 20% din directorii generali ai celor 49 Institute Naționale de Cercetare si Dezvoltare (INCD) aveau vârste peste pragul de pensionare la începutul acestui an*. La fel de alarmant este faptul ca o pondere însemnată din directorii generali ai INCD-urilor sunt de mai mult de doua mandate in funcții de directori generali. Situația este însă cu mult mai îngrijorătoare la institutele de cercetare ale Academiei Romane (AR). Într-adevăr, conform datelor accesibile de pe Internet, la cele 50 institute, 27 directori au depășit cu mult vârsta de pensionare, in timp ce 21 directori au peste 2 mandate la activ. Printre aceste „recorduri” se incadrează si un număr de 5 directori care au depășit 80 ani (unul chiar 90!), cei mai „longevivi” fiind 3 directori care de trei decenii ocupa aceasta poziție. Alți 4 dintre cei 21 sunt directori de o perioada cuprinsa intre 21-25 ani. 

Trebuie menționat si faptul ca păstrarea in poziția de directori a unor persoane mai mult de doua mandate si/sau peste vârsta de pensionare contravine reglementarilor in vigoare. Astfel, HG nr.576/2016 si Regulamentul cadru de organizare si funcționare a INCD aprobata prin HG nr.637/2003, stipulează la art.11, alineat (3) si (7) din Normele metodologice ca directorii generali pot avea cel mult 2 mandate succesive a câte 4 ani, care însă nu pot depăși data îndeplinirii condițiilor de pensionare. In ceea ce privește institutele de cercetare ale AR, Statutul AR specifica la Art.40 alineatele (1) si (2) ca numirea directorilor institutelor si centrelor de cercetare ale AR se face de către Prezidiul AR pe o perioada de 4 ani. Ținând cont ca Statutul personalului de cercetare-dezvoltare (Legea 319/2003, Art.36 alineatele (1) si (2)) specifica faptul ca cercetătorii științifici de grad I pot desfășura activități de cercetare-dezvoltare după împlinirea vârstei legale de pensionare însă doar prin aprobarea anuala a Consiliului Științific, rezulta ca atribuțiile de director încetează odată cu atingerea vârstei de pensionare (Prezidiul AR nu poate numi o persoana ca director pe 4 ani, de vreme ce validarea menținerii in activitate a persoanei respective este atributul Consiliului Științific). De asemenea, subliniem ca nu exista nicio reglementare care sa excepteze membri AR de la aceste restricții privind vârsta, respectiv numărul de mandate ca directori.

Suntem convinși ca unii dintre directori sunt cercetători valoroși, care si-au îndeplinit cu profesionalism rolul de conducere. Cu toate acestea, trebuie luat in considerare faptul ca menținerea in funcție a unui director peste vârsta de pensionare si/sau mai mult de doua mandate nu numai ca încalcă reglementările actuale, dar blochează ascensiunea la aceste poziții de conducere a unor cercetători mai tineri, cu idei si principii noi si cu un surplus de energie. 

Prin urmare, Asociația „Ad Astra” solicita Ministerului Educației si Cercetării, cat si Academiei Romane următoarele:

– Lansarea de concursuri pentru ocuparea pozițiilor de director general (INCD), respectiv director (institute de cercetare ale AR), la toate institutele in care actualii directori fie au depășit vârsta de pensionare, fie au mai mult de doua mandate ca directori. 

– Admiterea la concursurile care se vor lansa de acum înainte, exclusiv, a candidaților care nu depășesc vârsta de pensionare la sfârșitul mandatului de director si care nu au avut înainte mai mult de un mandat de director. Aceste restricții, nu trebuie să impieteze în niciun fel exigențele legate de excelența profesională și managerială a candidaților. Încurajarea cercetătorilor tineri si valoroși din diaspora/strainatate sa aplice la aceste concursuri pentru poziții de conducere (director, director adjunct, director științific, etc.) si, in general, încurajarea participării mai multor candidați pentru o poziție de director, ar creste considerabil șansa alegerii in final a unor candidați merituoși.

Considerăm că aceste măsuri vor avea un efect major asupra revigorării activității de cercetare a institutelor respective. Credem, de asemenea că, prin aprobarea acestor masuri, MEC si AR își vor demonstra deschiderea lor spre o reformă reala a cercetării, de susținere a tinerilor si, in același timp, se vor delimita de orice forma de conservatorism.
Asociația „Ad Astra”

https://mic-mic-anc.ro/2020/01/21/vreme-trece-directorii-de-institute-nationale-de-cercetare-raman


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like