Secretar de stat PSD, despre acuzațiile de plagiat la adresa lui Sorin Cîmpeanu: ”Atâta timp cât ţii în funcţie un om care este pătat, îţi faci rău propriului partid / Riscăm să transformăm marele proiect trâmbiţat atâţia ani de zile din România educată în România eșuată”

568 de vizualizări
Foto: gov.ro
Bogdan-Radu Bălănişcu, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Sorin Cîmpeanu, că este o decizie internă a celor de la PNL ce fac dar că, atâta timp cât ţii în funcţie un om care este pătat, îţi faci rău propriului partid, scrie G4Media.ro.

Social-democratul s-a referit şi la legile educaţiei, arătând că ”riscăm să transformăm un mare proiect trâmbiţat atâţia ani de zile de către preşedintele ţării, din ”România educată” în ”România eşuată”, iar PSD va veni la nivelul Camerei şi al Senatului cu amendamente la acest pachet legislativ.

”Ideea este de principiu, plagiatul este plagiat şi punct şi nu trebuie tolerat din acest punct de vedere şi cu atât mai mult persoanele politice care deţin poziţii publice şi importante la nivel naţional şi local ar trebui să fie şi mai responsabile din punctul acesta de de vedere. Raportat la dacă PSD decide sau nu să îi retragă sprijinul politic, este o chestiune de bucătărie internă a celor de la PNL”, a spus Bogdan-Radu Bălănişcu, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Reprezentantul PSD a arătat că problema plagiatului ministrului Educaţiei şi o posibilă decizie de remaniere a acestui ministru ”este o decizie internă a celor de la PNL ce fac, după ce se termină ancheta respectivă”.

”Ce ştiu este că, atâta timp cât ţii în funcţie un om care este pătat din punctul acesta de vedere, îţi faci rău propriului partid, şi asta este o chestiune la care ar trebui să se gândească cei de la PNL”, a spus Bălănişcu.

El s-a referit la legile educaţiei, precizând că îl îngrijorează ceea ce s-a discutat şi se discută despre acest pachet de legi.

Articolul integral, pe G4Media.ro.


2 comments
  1. Traktorist?! Păi, cum a ajuns la Ministerul Educației? Știam că traktoriștii sunt oameni respectabili dar pe ogoare, la arat, la discuit, la semănat, la ierbicidat, la fertilizat solul et.

  2. In conceptia traktoristului plagiator de la irigatii lucrarile de care se vorbeste nu intra sub incidenta drepturilor de autor.

    E de ajuns sa citesti articolul 2 din legea dreptului de autor ca sa intelegi ca traktoristul fabuleaza:
    „(2) Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Publicația studenților de la Harvard, instituție vizată de măsuri financiare dure ale Administrației Trump, cere ajutorul altor universități în apărarea învățământului superior american / Deciziile guvernului – calificate drept „schemă federală de șantaj”

„Universitatea Harvard a decis să preia inițiativa. Nu o poate face singură”, titrează publicația studenților instituției americane de învățământ superior, The Harvard Crimson, într-un editorial publicat marți. Editorialul, reprezentând punctul…
Vezi articolul

Ne batem joc de suplinitorii calificați, spune liderul sindical Simion Hăncescu: Luăm peste noapte decizia de creștere a normei didactice, care va conduce inevitabil la restrângere de activitate / L-am întrebat pe premier ce se va întâmpla cu profesorii care nu au ore la plata cu ora. Vor merge pentru 2 ore să facă naveta?

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „ne batem joc” de profesorii suplinitori calificați, în contextul creșterii cu două ore a normei didactice de predare-învățare-evaluare.…
Vezi articolul

Mircea Miclea, explicații despre votul masiv pentru candidatul pro-rus Călin Georgescu: Ce trebuie învățat de aici? Atunci când oamenii intră în criză, crește neliniștea lor și când crește neliniștea, susțin lideri foarte autoritari sau dogme foarte rigide

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, spune că trebuie analizat și înțeles votul de duminică, în urma căruia candidatul cu discurs pro-rus și neolegionar…
Vezi articolul