Șeful Autorității pentru Cercetare, Andrei Alexandru, susținut de PSD, după ce Sorin Grindeanu a anunțat că partidul își va retrage miniștrii și secretarii de stat dacă Ilie Bolojan nu demisionează: „Singura soluție e o guvernare pro-europeană stabilă” / „Voi respecta deciziile care se vor lua”

197 de vizualizări
Andrei Alexandru, presedintele ANC / Foto: Facebook.com/Andrei Alexandru
Andrei Alexandru, presedintele ANC / Foto: Facebook.com/Andrei Alexandru
Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru, care a fost susținut pentru această funcție de PSD, a declarat în această seară pentru Edupedu.ro că va „respecta deciziile care se vor lua”, dar a insistat că „singura soluție pentru România este o guvernare pro-europeană stabilă” și că el își va face datoria cât va sta în funcție. El a făcut declarațiile întrebat fiind dacă va demisiona în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu va pleca de la conducerea guvernului, așa cum au anunțat, luni, liderii PSD.
  • Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat la Antena 3, citat de G4Media.ro, că partidul își va retrage miniștrii, secretarii de stat și prefecții dacă premierul Ilie Bolojan nu își dă demisia, după ce social-democrații au votat retragerea sprijinului politic pentru șeful Guvernului.

Cercetarea, domeniu cu mai multe obiective de investiții PNRR nefinalizate, este coordonată, la nivel de guvern, de Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), ce funcționează în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Conducerea acesteia este asigurată de președintele (cu rang de secretar de stat) Andrei Alexandru și de vicepreședintele Tudor Prisecariu, ambii specialiști în domeniul cercetării, foști secretari de stat în fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării până în urmă cu un an, dar ambii cu susținere PSD.

În aceste condiții, l-a, întrebat pe Andrei Alexandru dacă va demisiona, în cazul în care premierul Bolojan nu îți dă demisia.

El a răspuns că „trăim un context economic complicat, cu crize suprapuse în care singura soluție pentru România este o guvernare pro-europeană stabilă. Probabil Președintele României, în care am încredere, are rolul de a media această situație și sper să se ajungă la o soluție cât mai curând”.

  • Andrei Alexandru a spus că atât timp cât rămâne în funcție „ îmi voi face datoria cu responsabilitate, voi fi alături de domnul ministru Mihai Dimian”. Și a făcut trimitere la obligațiile legate de investițiile PNRR: „La acest moment mă preocup să finalizez tot ce am început, să pot îndeplini și ultimele ținte din PNRR cu termen iunie 2026”. 

Dar, a spus el, „voi respecta deciziile care se vor lua”.

Declarația integrală a lui Andrei Alexandru pentru Edupedu.ro:

„Am luat act de decizia de astăzi și sincer nu știu ce va urma, deocamdată nu mi s-a solicitat o demisie. Trăim un context economic complicat, cu crize suprapuse în care singura soluție pentru România este o guvernare pro-europeană stabilă.  Probabil Președintele României, în care am încredere, are rolul de a media această situație și sper să se ajungă la o soluție cât mai curând.

Atât timp cât am onoarea de a ocupa funcția de Președinte al Autorității Naționale pentru  Cercetare, îmi voi face datoria cu responsabilitate, voi fi alături de domnul ministru Mihai Dimian îndeplinind task-urille pe care ni le-am asumat, așa încât să nu se piardă niciun leu din fonduri europene și să putem lansa toate competițiile de proiecte de cercetare pe care le-am propus în calendarul adoptat in luna ianuarie. 

După cum știți la cercetare am abținut avizul formal favorabil pentru integrarea în OCDE pe componenta de cercetare, am îndeplinit condiția favorizantă privind guvernanța domeniului de specializare inteligentă de care depind 1,7 miliarde de euro pentru România și suntem în grafic cu menținerea ei deschisă, am rescris multe din legile aferente cercetării-inovării în acord cu recomandările Comisiei Europene îndeplinind astfel în termen toate jaloanele și țintele din PNRR, am deblocat proiectul laserului de la Măgurele și, de asemenea, s-au recuperat până azi toate întârzierile privind derularea investițiilor din PNRR datorate reorganizării ANC. 

La acest moment mă preocup să finalizez tot ce am început, să pot îndeplini și ultimele ținte din PNRR cu termen iunie 2026, să inchidem toate proiectele finanțate prin investițiile aferente Componentei 9, mai ales că Comisia Europeană a fost de acord să transfere peste 200 milioane de euro pentru cercetare de pe componenta de împrumut pe cea de grant a PNRR, și să finalizăm cel mai amplu proces de reformă a sistemului public de CDI: evaluarea tuturor organizațiilor de cercetare și finanțarea lor direct proporțional cu meritul academic. Toate aceste dermersuri sunt astăzi in linie dreaptă, fără întârzieri. 

Vom vedea ce se va întâmpla în perioada următoare, voi respecta deciziile care se vor lua, dar până atunci îmi îndeplinesc îndatoririle pe care le am așa încât să nu fie vreun risc de a pierde fonduri. Le mulțumesc tuturor colegilor din ANC si din Guvern pentru suport și, dacă contextul politic va permite, sper să continuăm colaborarea.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Procentul elevilor cu medii sub 5 la Evaluare Națională 2025 – de trei ori mai mare în rural decât în urban / Cea mai mică pondere a elevilor cu medii sub 5 din ultimii 16 ani, la nivel național, conform rezultatelor înainte de contestații / La Matematică, 40% dintre elevii de la sat au luat sub 5, aproape de două ori mai mult decât media națională

Doi din cinci elevi din mediul rural nu au reușit să obțină nota 5 la proba de Matematică, la Evaluarea Națională 2025 – aproape de două ori mai mult decât…
Vezi articolul

Universitatea Cuza din Iași anunță o analiză în cazul profesorului Martin Nowak de la Harvard, pentru a vedea dacă Senatul trebuie să-i retragă titlul de doctor în legătură cu apariția numelui său în dosarele Epstein

Universitatea Alexandru Ioan Cuza ((UAIC) anunță că a declanșat o analiză în cazul profesorului Martin Andreas Nowak de la Universitatea Harvard, după ce un grup de organizații civice a cerut,…
Vezi articolul

Daniel David: Dacă va fi să fiu invitat și eu să fac parte viitorul guvern, discuția va fi cum planificăm creșterea bugetului în următorii 4 ani, astfel încât, la sfârșitul celor 4 ani, să atingem 15% din bugetul național consolidat pentru Educație și 1% din PIB pentru Cercetare

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, spune că dacă va fi invitat să facă parte din Guvern va pune în discuție o strategie clară prin care bugetul Educației să ajungă…
Vezi articolul