Senatorul USR Ștefan Pălărie: Se pun presiuni foarte mari în coaliție pentru ca legile Educației să treacă prin Parlament cu viteză maximă, printr-o singură Comisie reunită, „specială”

570 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: Facebook.com
Senatorul USR Ștefan Pălărie acuză că se pun presiuni foarte mari în coaliție pentru ca legile educației să treacă rapid în Parlament, adică “să omoare iar dezbaterea”, scrie senatorul USR pe Facebook. Amintim că proiectele legilor educației au fost avizate favorabil cu observații și propuneri de către Consiliul Economic și Social (CES), iar vineri e ședință de Guvern pe tema celor două proiecte, potrivit președintelui CES.
  • Edupedu.ro a scris, pe 22 martie, că vineri va fi o ședință de guvern pentru aprobarea celor două proiecte ale legilor educației.
  • În cadrul ședinței de Guvern din data de 9 martie, premierul Ciucă spunea că proiectele ar trebui aprobate în Guvern până pe 23 martie.

Senatorul USR Ștefan Pălărie acuză că se fac presiuni în interiorul coaliției pentru ca legile Educației să fie aprobate rapid în Parlament, “printr-o singură Comisie reunită, „specială”, în câteva săptămâni”, spune senatorul.

“Inadmisibil! – Pe surse, aflu că sunt presiuni foarte mari în coaliție ca Legile Educației să treacă prin Parlament cu viteză maximă. Adică să omoare iar dezbaterea, să nu se mai audă nici o voce. Opriți-vă! Nu dați legi pentru Șefu’ de la Cotroceni! Ci pentru România!

Mă adresez celor din PSD și PNL: chiar nu mai aveți nici o rușine? Vreți să fie Legile astea un dictat de la cap la coadă? Cum v-a dat în plic Iohannis? Și-așa totul s-a făcut la comandă până acum, fără dezbateri, totul „la secret” și cu „să trăiți!”.

Ați început cu pseudodezbaterile Cîmpeanu organizate în august, când toată lumea era plecată, ați continuat cu legi secretizate și pe surse jumătate de an, iar apoi cu doar „8 zile” de transmis propuneri la minister, pe care nu le-a citit nimeni. Acum vreți sa grăbiți căruță ca nimeni sa nu mai poată amenda legile?

Factual: ce vor să facă este să treacă totul printr-o singură Comisie reunită, „specială”, în câteva săptămâni, în loc ca proiectele să meargă pe rând, la Camera Deputaților și apoi la Senat. Cum ar fi și normal cu niște legi atât de importante!”, scrie senatorul USR.

Informații de context

Premierul Nicolae Ciucă a declarat în ședința de Guvern în care proiectele legilor au fost prezentate, pe 9 martie, că proiectele trebuie adoptate până în 23 martie pentru ca apoi să intre în Parlament pentru dezbatere.

„Sper ca procesul să fie parcurs în următoarele două săptămâni, astfel încât nu mai târziu de ședința din 23 martie să aprobăm la nivelul Guvernului pachetul de legi și să le înaintăm Parlamentului, spre dezbatere și aprobare”, a declarat Ciucă în data de 9 martie.

Miercuri, 22 martie, proiectele nu au fost incluse pe agenda Guvernului, iar la ședință nu a participat ministra Ligia Deca, pentru că este bolnavă de Covid-19, după ce a revenit din vizita alături de președintele Klaus Iohannis pe care a făcut-o în Abu Dhabi

Edupedu.ro a scris, pe surse, că vineri, 24 martie, va fi o ședință de Guvern pentru aprobarea proiectelor legilor educației.

În ședința de miercuri, premierul Nicolae Ciucă a confirmat ca va mai fi o ședință de guvern până la finalul săptămânii, fără să precizeze dacă proiectele legilor educației vor fi incluse pe agendă. “Până la finalul săptămânii vom mai avea o ședință de Guvern, astfel încât să asigurăm cadrul legal pentru ca absorbția (n. red. fondurilor europene) să tindă către maxim, astfel încât până la finele anului să atingem nivelul asumat de absorbție, un minim de 90% din cadrul 2014-2020”, a spus premierul Ciucă.


1 comment
  1. Ati fost cu Campeanu in guvern atunci trebuia tras de maneca, acum este greu sa mai schimbi ceva din opozitie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protestul profesorilor din Suceava, mutat de autorități în boscheți / Li s-a interzis accesul în curtea Inspectoratului Școlar și nu au primit autorizație pentru marș

Protestul de vineri al profesorilor și sindicaliștilor din Învățământ a fost mutat de autorități în boscheții din fața Inspectoratului Școlar, anunță Monitorul de Suceava, potrivit G4Media.ro. Profesorilor greviști li s-a interzis…
Vezi articolul

Cardurile de carieră profesională de 500 lei, pentru personalul nedidactic, ar putea fi încărcate până la sfârșitul acestei săptămâni, susțin reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene

Cardurile de carieră profesională de 500 de lei, pentru personalul nedidactic din școli și grădinițe, ar urma să fie încărcate până la finalul acestei săptămâni, după cum au transmis pentru…
Vezi articolul

Vlad Voiculescu: Școlile ar trebui redeschise în București / Vom avea protocoale de testare pentru elevi. Dacă un elev va fi confirmat, toată clasa va fi testată / De asigurarea acestor lucruri se va ocupa fie conducerea școlii, fie structurile din subordinea Ministerului Sănătății

Vom avea protocoale de testare pentru elevi. Dacă un elev va fi confirmat, toată clasa va fi testată, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu pentru Europa FM. Oficialul a spus…
Vezi articolul