Șerban Iosifescu, expert în educație: Singura soluție este o resetare completă. Desființarea Ministerului Educației de la 31 august 2026, angajații cu statut de funcționari publici se pun la dispoziția ANFP, iar toate posturile se vor ocupa prin concurs public, deschis, între 1 martie și 1 august 2026

10.506 vizualizări
Foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto
Cum se spune, schimbarea domnilor bucuria nebunilor. Să nu uităm: istoria recentă a dovedit că întotdeauna se poate mai rău! Recenta demisie și imaginea fostului ministru (poate cea mai „neagră” de la Suzana Gâdea încoace) arată, încă o dată, în subsidiar, și modul de operare a „veșnicilor” din Minister, care dețin două competențe de bază.

Prima, o enormă capacitate a adulație: fiecare ministru nou este cel mai bun, cel mai deștept și aducător de ordine, de reforme adevărate etc.: „De când așteptam așa un Ministru!”.

A doua, rezistența față de orice schimbare (care i-ar putea scoate din zona lor de confort birocratic), manifestată prin ceea ce se numește, tehnic, „sabotaj instituțional”. Ministrul este lăsat (chiar încurajat!) să facă greșeli, care să îl vulnerabilizeze. Și, dacă vrea să schimbe ceva – nu se poate: „legea, articolul cutare ne împiedică, din păcate”, „ar trebui schimbate prea multe articole de lege – și știți cât de greu se schimbă legile”, „nu ne lasă bugetul” etc.

Singura soluție este, cred eu, o resetare completă: Hotărâre de Guvern adoptată la 1 februarie 2026 cu următorul conținut:

  1. Pe 31 august 2026 se desființează Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Angajații MEC cu statut de funcționari publici se pun la dispoziția Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). Cei cu catedre / posturi rezervate se pot întoarce la catedră.
  2. Pe 1 septembrie 2026 se înființează Ministerul Instrucțiunii Publice, cu următoarea organigramă (…) structură de personal (…) și salarizare (…).
  3. Toate posturile se ocupă prin concurs public, deschis, care va fi organizat între 1 martie și 1 august 2026. Procedurile de recrutare și selecție vor fi externalizate către o entitate independentă, selectată printr-un proces de achiziție publică.

___

Despre autor: Șerban Iosifescu este expert educațional, fost președinte al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) de la înființare până în 2021, când a fost dat afară prin încălcarea legii, de ministrul de la acea vreme, după cum a decis instanța. Doctor în științele educației, Iosifescu a fost consultant OECD, consultant al agenției ONU pentru dezvoltare, expert al Comisiei Europene inclusiv în Republica Moldova. Vezi aici CV-ul lui Șerban Iosifescu


14 comments
  1. Pentru asigurarea calității in invatamant, dipa părerea mea, dupa 26 de ani la catedra, ar fi de făcut doar câteva lucruri:
    1) introducerea standardelor unice de notare si examen unic la finalul fiecăruia an școlar la fiecare materie
    2) renunțarea la finanțare per elev, asigurarea faptului ca o clasa ramane( nu se desfiinteaza) daca are cel puțin 10 elevi, pe durata întregului ciclu, clasa standard avand 20-25 de elevi. Atunci nu s-ar mai pune problema ca dispare clasa/ posturi
    3) introducerea unor modalități de evaluare a cadrelor didactice compuse din: chestionare pentru elevi, părinți si colegi care sa își exprime părerea despre cadrul didactic, inspecție, o data la 5 ani de la inspectoratul scolar, rezultatele elevilor săi la examene, iar pt cei a caror elevi nu au rezultate ok, sa fie un examen de reverificare.
    4) părinților sa nu li se permită sa pună presiune pe profesori pt a da note mari.
    5) elevii cu CES (cu retard mintal sau violenți) sa fie scoși din clasele obisnuite si sa fie creaate clase speciale, cu profesori pregătiți pt a educa astfel de copii.
    Atat!

    1. Mi-am consacrat peste 50 de ani ASIGURARII CALITATII si de aceea imi permit sa comentez competent si argumentat toate cele 5 puncte/ cerinte/ doleante mentionate de dvs ca fiind inerente asigurarii calitatii (educatiei). Aceasta nu inseamna – asa cum sustin tautologic unii promotori ignari din agentii – „a face CA CAlitatea sa fie sigura!” intrucat CALITATEA se construieste/ realizeaza/ obtine/ imbunatateste treptat doar prin ACTIUNI rationale si planificate ale tuturor celor implicati in fiecare scoala/ universitate, nu prin inutilele evaluari interne/ externe birocratice si cronofage impuse de OUG 75-2005 privind asigurarea calitatii educatiei. Aceasta a fost „abrogata” chipurile in 2023 dar principalele sale dispozitii, definitii aberante si alte erori/ deficiente conceptuale au fost reintroduse prin copy-paste in noile Legi L198-2023 si L199-2023. 1.”Standarde” inseamna in educatie, la noi (datorita OUG 75-2005) doar anumite cerinte impuse de decidenti desi acest termen este definit in Legea standardizarii ca fiind un „document stabilit prin consensul tuturor partilor interesate” (prin negocieri si luarea in considerare a tuturor intereselor si cerintelor legitime si legale ale acestora},”in scopul stabilirii unui mod de actiune, unei terminologii, unor caracteristici sau unor proceduri de evaluare, etc. OPTIME/ EFICIENTE pentru toti cei implicati. … In plus, ele ar trebui sa fie aplicate voluntar la nivel national, la nivelul unui sector de activitate sau la nivelul unor ocupatii/ profesii, fiind unice la nivelurile de aplicare. In educatie nu avem (inca?) asemenea Standarde romane (SR) voluntare care ar putea deveni obligatorii prin dispozitii reglementare/ legale. 2.Aceasta cerinta este realizabila prin legislatie si reglementari nationale obligatorii si nu prin ceea ce numiti dvs „asigurarea calitatii” (educatiei). 3.Aceasta cerinta este esentiala in asigurarea calitatii educatiei din statele dezvoltate (unde CALITATE = SATISFACTIA BENEFICIARULUI nu ceea ce vrea/ poate/ stie sa faca un furnizror de educatie). La noi, de multe decenii, a fost respinsa ideea evaluarii cadrelor didactice de catre educabili, acestea fiind totusi introduse relativ recent, prin presiuni ale educabililor, dar au fost acceptate/ practicate doar cu mari retineri, si doar in scop consultativ, fiind de multe ori neluate in considerare… In plus ar trebui sa se tina cont si de evaluarile colegilor, absolventilor, angajatorilor, etc. – actualmente inca total respinse la noi… In alte state CALITATEA cadrelor didactice este stabilita exclusiv prin evaluarile primite de la studenti/ elevi, colegii de departament, absolventi, industriasi, angajatori, iar CALITATEA furnizorului de educatie (scoala, universitate) pentru societate este evaluata printr un singur indicator relevant – RATA ANGAJABILITATII ABSOLVENTILOR. La noi o tentativa de introducere a acestuia a generat incredibile reactii de respingere si unele procese in justitie. 4.Si aceasta cerinta a cadrelor didactice ar putea fi reglementata la nivel national, considerand „presiunile” parintilor sub aspect contraventional sau infractional… De fapt, cerintele oricarei parti interesate in educatie pot fi uneori ILEGITIME (nu neaparat ILEGALE) si evaluarea acestora, negocierea si consensualizarea, desi sunt absolut necesare si utile, nu se practica in Romania democratiei originale… De exemplu cerinta unui parinte de-a cunoaste notele primite de alti elevi decat propriul copil este evident o cerinta ILEGITIMA si trebuie declarata ca atare si respinsa… 5.Si aceasta cerinta nu are nimic de-a face cu asigurarea calitatii (obtenabila doar prin inspectii profesioniste, nu politienesti, urmate de actiuni preventive si corective adecvate si eficiente ale tuturor celor implicati, nu prin hartoage copiate de la un an la altul sau de la o scoala/universitate la alta, cu sau fara declaratii notariale pe proprie raspundere costisitoare si inutile) si ar putea fi rezolvata prin legislatie si reglementari obligatorii la nivel national…. REALIZATI ACUM CAT DE DEPARTE ESTE PRACTICA SIMULATOARE A INEFICIENTELOR ARACIP SI ARACIS DE REALA „ASIGURARE A CALITATII” (EDUCATIEI) – DECLARATA IN TITULATURA LOR – DAR INEXISTENTA LA NOI? Asa se pot explica mai toate contra-performantele educatiei romanesti la toate nivelurile… A bon entendeur salut – vorba francofonului!

  2. Dream on.

  3. Un nene care are impresia ca in fata scolilor sunt multimi de cetatenti care vor sa devina profesori!
    Mai multe examene dau profesorii decat elevii sau studentii.

  4. Legea zice că inspectoratele se desființează.

    Evident, legea e opțională în România.

  5. E o idee foarte buna, dar cine s-o puna in practica? Bolojan, care nu e in stare nici de o reforma reala in administratie, pentru ca se cramponeaza de opozitia PSD-PNL-UDMR?

  6. Ministerul este sufocat de asa-zisii expertii in stiintele educatiei – niste habarnisti care au pretentia sa-ti dicteze cum sa predai stiinta pe care tu ai studiat-o si ei nu. De cand au capturat ministerul, calitatea invatamantului a scazut dramatic. Era de asteptat, avand in vedere aberatiile pe care le sustin si propaga in invatamant. Si da, corect este invatamant, nu educatie. Spunem ca am invatat la Fizica, nu ca m-am educat la Fizica.

  7. DOMNILOR care decideti situatia invatamantului romanesc ! Expert educational ! E noua denumire pentru cei care prin vocatie si profesionalism nu au loc la catedra ? Va justificati postul si salariul ! Schimbare de dragul schimbarii ! Desfiintati gradele didactice , titularizarea si tot ce va mai trece prin cap (acolo e creierul …daca-l aveti functional ) .In HAOS….ne justificam .Nu regret ca am fost 42 de ani cadru didactic .Am primit satisfactii care si acum imi incalzesc inima . Sunt curioasa ce veti aduna la capitolul SATISFACTII PROFESIONALE !!!

  8. Depolitizarea, program de țară. Definirea etajelor politice și incriminarea penală a oricăror ingerințe politice în procesele de selecție meritocratică a managerilor instituțiilor publice. Cât timp concursurile vor fi corupte, iar managerii vor fi corupți, nicio schimbare în calitatea serviciilor publice.

  9. Aferim!

  10. Aceasta este o solutie radicala, dar probabil nu si unica! Simulacrul de asigurare a calitatii educatiei introdus in 2005 continua si in 2025, prin contributia „inestimabila” e functionarilor si juristilor din MEC care au aburit Guvernul, Legislativul si Presedintia sustinand ca au abrogat OUG 75/2005 dar, de fapt, introducand mai toate dispozitiile si definitiile ABERANTE din aceasta colectie de ineptii, prejudecati, mituri si erori conceptuale, in diferite capitole si articole ale nou-nascutelor legi ale invatamantului L198/2023 si L199/ 2023… Avem acum si SIMULACRUL ABROGARII nu numai SIMULACRUL ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI… Cui prodest? Agravarea continua a contraperformantelor educatiei noastre preuniversitare si universitare in ultimii 20 de ani doar demonstreaza ca ARACIS si ARACIP – functionand pseudo-stiintific dar autopublicitar conform „modelului de guvernare bazat pe Leviathan”, autodeclarat „model romanesc al asigurarii calitatii educatiei’ – doar consuma inutil tot mai multe resurse pentru a justifica finantarea guvernamentala si scutirea de impozite a „acreditatilor”, fara a lua in considerare, in mod transparent, credibil si continuu, cerintele (nevoile, asteptarile, etc. BENEFCIARILOR educatiei (a caror insasi existenta a fost negata viguros pana in 2005) … Cu REZULTATE NULE PE PLANUL CALITATII …Mentinerea consecventa – de catre unii decidenti ai educatiei din MEC, Executiv si Legislativ – a atitudinii / comportamentului de negare a necesitatii cunoasterii si respectarii cerintelor si reactiilor BENEFICIARILOR (chiar daca unii recunosc acum existenta lor) precum si de negare a rolului mediului educational de furnizor de cadre/ personal competent pentru mediul de afaceri, nu se poate elimina decat prin masuri radicale de genul celei mentionate in propunere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației: Iulia Cociuba a dat o lecție uriașă de curaj profesorilor ei, aceia care reclamă un statut profesional respectat în societate, dar care nu au, adesea, curajul să lupte împotriva mediocrității și a intereselor de masă

„Am spus-o de multe ori, nu avem o cultură a copilului”, scrie profesoara Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației, într-o reacție pentru portalul totuldespremame.ro la discursul îndrăzneț…
Vezi articolul

Educația – unul dintre principalele sectoare afectate de corupție în România, în condițiile în care sectorul are nevoie de resurse suplimentare, pentru întărirea oportunităților de muncă și reducerea sărăciei – Raport OCDE privind situația economică a României

Sistemul de educație din România este, alături de sănătate, achiziții publice și întreprinderile de stat, un sector major afectat de corupție, potrivit raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)…
Vezi articolul

EXCLUSIV Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor titular de istorie timp de 24 de ani, la unul dintre cele mai bune licee din Tulcea / Klaus Iohannis și-a blocat postul 27 ani, la Sibiu

Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai, a avut blocat postul de profesor titular de istorie la cel mai bun liceu din Tulcea timp…
Vezi articolul

ANALIZĂ Planuri-cadru liceu: Matematica predată la toate clasele și specializările, pe parcursul tuturor anilor de liceu – regulă pentru țările europene cu cele mai bune rezultate la PISA 2022 / Există însă și excepții

Sistemele europene de educație cu cele mai bune rezultate ale elevilor de 15 ani, așa cum reiese din evaluarea internațională PISA 2022, continuă să predea intensiv Matematica pe parcursul anilor…
Vezi articolul