Sesiunea de toamnă a examenului de BAC 2025 se încheie joi, 14 august, cu proba scrisă la Limba maternă. Timpul de lucru este de trei ore de la distribuirea subiectelor către toți candidații din sală

249 de vizualizări
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Ultima probă a examenului național de Bacalaureat 2025 (sesiunea de toamnă) are loc joi, 14 august, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre proba la Limba și literatura maternă. Candidații trebuie să ajungă la liceul – centru de examen între orele 7:30 și 8:30. La ora 09:00, elevii primesc subiectele și încep redactarea răspunsurilor. De la acest moment, timpul de lucru este de 3 ore, iar părăsirea sălii nu este permisă mai devreme de ora 10:30. 

Candidații pot intra în săli până la ora 08:30, pe baza unui act de identitate valabil, după ce lasă în sala dedicată bagajelor orice obiecte / ghiozdane cu care au venit la sala de examen.

  • Timpul de lucru la fiecare probă este de trei ore de la distribuirea subiectelor către toți candidații din sală.
  • Lucrările sunt scanate la predarea acestora de către candidați pentru a fi urcate în platforma online din care sunt corectate digitalizat de către profesori.

Comunicarea între candidați sau cu persoane din exterior, schimbul de materiale ori de obiecte, precum și utilizarea dispozitivelor electronice sunt strict interzise. Încălcarea acestor reguli duce la eliminarea din examen. Sălile de examen sunt supravegheate audio-video, transmite ministerul Educației.

Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de probă scrisă la ora 15:00 și le veți regăsi pe Edupedu.ro.

Când apar primele rezultate BAC 2025 toamnă

Primele rezultate vor fi publicate luni, 18 august, conform calendarului de la ministerul Educației, până la ora 12. În aceeași zi, de la 14 la ora 18, pot fi depuse cererile de contestații și cererile de vizualizare, la centrele de examen, în format fizic sau online la adresa de mail indicată de fiecare liceu organizator de examen în parte.

Între 19 și 20 august are loc rezolvarea contestațiilor, iar pe 26 august, marți, se afișează online pe bacalaureat.edu.ro rezultatele finale. Edupedu.ro le va publica imediat ce vor fi disponibile.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă

18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Simulare BAC 2025

Toți profesorii care predau discipline de examen sunt obligați să evalueze lucrările de la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2025 – înștiințări ale inspectoratelor către școli

Profesorii care predau discipline de examen sunt obligați să participe la evaluarea lucrărilor din cadrul simulărilor naționale ale examenelor, după cum se arată într-o înștiințare a unui inspectorat școlar. „În…
Vezi articolul