Sesizările anonime în universități – blocate explicit prin noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică, în absența schimbărilor legislative promise de Guvernul Ciolacu după cazurile de abuzuri sexuale / Noile reguli pentru Comisii au fost publicate în Monitorul-Oficial după 4 luni de consultări

1.498 de vizualizări
Photo © Designer491 | Dreamstime.com
„Sesizările și reclamațiile anonime nu sunt luate în considerare”, prevede noul Regulament-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară, publicat în Monitorul Oficial după circa patru luni în care documentul a fost în consultare publică. Blocarea sesizărilor anonime la comisiile de etică este prevăzută, astfel, explicit, în condițiile în care Codul-cadru de etică în universități le interzice doar implicit, prin regulile în care se pot face sesizări. Măsura apare în condițiile în care schimbările legislative anunțate de guvern pentru a permite legal sesizările anonime, după dezvăluirile din cazul Alfred Bulai și din alte cazuri de hărțuire în mediul universitar, nu au fost încă adoptate oficial.

Pe de altă parte, același Regulament-cadru al comisiilor de etică introduce câteva prevederi noi față de varianta de proiect, ce vizează inclusiv actele de hărțuire. Astfel, reglementarea prevede sprijin pentru victimele unor abuzuri sau acte de hăruire, precum și informări pentru comunitatea universitară:

  • „Art. 16. — (1) În baza autonomiei universitare, instituțiile de învățământ superior pot să asigure sprijin de specialitate pentru victimele care au făcut obiectul formelor de abuz sau hărțuire.
  • (2) Pentru consolidarea sau, după caz, dezvoltarea unei culturi organizaționale de natură morală și prevenirea abaterilor de la normele ce privesc etica și deontologia universitară, instituțiile de învățământ superior au în vedere susținerea de prelegeri/prezentări pentru membrii comunității universitare cu privire la etica și deontologia universitară.”
  • „Art. 4 (2) La începutul anului universitar comisiile de etică universitară informează studenții cu privire la rolul și prevederile legale incidente eticii și deontologiei universitare.”

În plus, este introdusă posibilitatea comisiei de etică de a se autosesiza, posibilitate care nu era formulată în varianta de proiect a Regulamentului:

  • „Art. 5 (3) Pentru a analiza și soluționa abaterile de la normele de etică și deontologie universitară comisiile de etică au dreptul de a se autosesiza.”

În condițiile în care Regulamentul impune ca sesizările să se facă în baza datelor personale (semnătura persoanei care formulează sesizarea, datele ei de identificare), este formulată o prevedere suplimentară față de proiectul inițial, anume:

  • „Art 7 (6) Nerespectarea prevederilor referitoare la păstrarea confidențialității identității autorului sesizării constituie abatere disciplinară.”

Vezi pe larg prevederile din noul Regulament-cadru al comisiilor de etică universitară, incluse în proiectul pus în consultare și păstrate în versiunea finală

Blocarea sesizărilor în contextul schimbărilor legislative amânate

Regulamentul-cadru al Comisiilor de Etică blochează, astfel, explicit sesizările anonime, prin Art. 6 (3), care spune că acestea nu sunt luate în considerare. Și aceasta, în condițiile în care noul Cod-cadru de etică universitară adoptat în baza noii Legi a învățământului superior 199/2023 în primăvara acestui an, prevedea interdicția privind sesizările anonime doar implicit. Edupedu.ro scria, pe 31 iulie, că „reclamațiile anonime ale studenților hărțuiți sexual sunt blocate în toate universitățile din România printr-o Hotărâre a Guvernului Ciolacu, elaborată de ministerul Ligiei Deca”, anume Codul-cadru de etică în universități.. 

Potrivit Codului-cadru de etică:

Art. 10 (1) Pentru a fi admisibile, sesizările prevăzute la art. 9 trebuie să conțină în mod cumulativ următoarele:

a) semnătura persoanei care formulează sesizarea;

b) datele de identificare a persoanei care formulează sesizarea: numele și prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice, adresa acesteia, precum și, după caz, adresa de corespondență, care poate fi și o adresă de poștă electronică;

c) o motivare argumentată privind nerespectarea normelor de etică și deontologie profesională, cu exemple concrete și cu indicarea considerentelor justificative și a surselor de documentare.

(2) Sesizările care nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la alin. (1) sunt respinse ca inadmisibile de către comisiile de etică universitară. (…)”

Proiectul noului Regulament al comisiilor a fost pus în consultare în iunie, înainte să izbucnească scandalul de la SNSPA în urma investigației Snoop.ro referitoare la Alfred Bulai. Consultarea publică a fost prelungită pe 7 august, după izbucnirea scandalului, în plină perioadă de dezbateri publice privind combaterea hărțuirii sexuale în universități.

Aceste dezbateri au determinat guvernul să adopte preliminar, pe 14 august, măsuri de schimbare a legislației privind petițiile și a altor acte normative, astfel încât legislația generală să permită sesizările anonime în caz de hărțuire sau abuz, în toate instituțiile publice. Ordonanța ce stabilește regimul petițiilor, veche de două decenii, interzice sesizările anonime.

Tot atunci, Deca anunța că în noul Regulament-cadru al comisiilor de etică „detaliem cum se poate face autosesizarea comisiilor de etică”. Regulamentul, așa cum e publicat în Monitorul Oficial, nu prezintă o „detaliere”, ci doar dreptul comisiilor să se autosesizeze:

  • „Art. 5 (3) Pentru a analiza și soluționa abaterile de la normele de etică și deontologie universitară comisiile de etică au dreptul de a se autosesiza.”

Blocarea sesizărilor anonime la Comisiile de etică apare în momentul în care reprezentanți ai SNSPA au anunțat că intenționează să permită sesizările anonime prin proiectul noului cod de etică al instituției. Decanul Facultății de Științe Politice, Cristian Pîrvulescu, spunea pentru Euronews, cu câteva zile în urmă, despre aceste sesizări: „Să se permită ca sesizarea să se facă și fără, și să se accepte și fără ca numele să fie trecut”.

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a Comisiilor de etică universitară, publicat în Monitorul Oficial:

Photo © Designer491 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Problema este delicata: fara anonimat, exista riscul ca problemele reale sa fie impinse sub pres; sub anonimat, exista riscul unor abuzuri inspre unii profesori, chiar fara dovezi clare.

    De asemenea, problema trebuie sa aiba un tratament uniform, indiferent daca esti sau ai fost student, angajat, sau doar temporar (postdoc, invited, etc.) intr-o asemenea institutie.
    Univ. Cambridge poate servi ca exemplu: https://www.studentcomplaints.admin.cam.ac.uk/anonymous-reporting-students-and-staff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Academia de Informații a SRI cere în instanță anularea pentru plagiat a diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă și a unor doctori făcuți de Gabi Oprea / Printre ei, fostul șef de la Antitero, Sorin Cozma, fostul șef de la Juridic, Dumitru Dumbravă, fiica, ginerele și secretara lui Oprea

Academia Națională de Informații ”Mihail Viteazul” a SRI cere în instanță anularea diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă, dar și în cazul unor doctori făcuți…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

EXCLUSIV Curtea de Conturi a cerut Ministerului Educației decuplarea brutală a universităților de activitatea de cercetare, reducerea standardelor minimale pentru profesori, finanțarea excelenței în funcție de activitatea didactică. Recomandările emise în 2019 sunt verificate acum de auditorii Curții – SURSE

Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Educației, în 2019, să transforme universitățile în instituții aproape exclusiv de predare, printr-o decuplare brutală a acestora de activitatea de cercetare, iar acum verifică…
Vezi articolul