Simona Halep, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara

147 de vizualizări
Universitatea de Vest din Timișoara anunță că îi va acorda Simonei Halep titlul de Doctor Honoris Causa. “Este un exemplu pentru tinerii României și cel mai bun ambasador al țării noastre în lume. Asta, repet, nu doar prin performanța în sine, ci și prin perseverența și lupta sa continuă pentru a deveni cel mai bun”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Evenimentul va avea loc pe 23 noiembrie. Titlul de Doctor Honoris Causa este unul onorific, acordat personalităților, celor care s-au distins în anumite domenii, prin activitatea lor profesională și socială, informează Universitatea, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, spune că “acordarea titlului va însemna și deschiderea unor importante posibilități de colaborare în domeniul sportului universitar”.

UVT a mai acordat Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” actorilor Florin Piersic, Maia Morgenstern și Marcel Iureș, precum și singurului cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu.

Titlul de Doctor Honoris Causa ‘Beneficiorum Publicorum’ este modalitatea prin care Universitatea de Vest din Timișoara recunoaște public meritele și contribuțiile majore la creșterea prestigiului României în lume”, notează instituția de învățământ superior.

Acordarea acestui titlu unei personalități sportive de talie mondială este o practică internațională. În 2017, de exemplu, Roger Federer a primit titlul Doctor Honoris Causa din partea Universității din Basel (sursa și detalii).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Mobilizarea cadrelor didactice”, cerută de ISJ Sibiu pentru realizarea planului la hectar în formarea pe modulul MATE / Eforturi și la nivelul Ministerului Educației, prin acordarea de credite profesionale pentru operarea unui software organizațional

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu solicită ca profesorii de nivel gimnazial și primar, din fiecare unitate școlară, să se înscrie și să parcurgă programul de instruire online MATE, potrivit unei…
Vezi articolul

Ministerul Educației a anunțat 4 măsuri pentru sprijinirea elevilor olimpici, iar Daniel David spune că motivația trebuie să vină „din plăcerea de a învăța, nu pentru recompense” / Gala olimpicilor internaționali va fi pe 3 decembrie

Acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut rezultate deosebite, inclusiv la nivel național, profesorilor care i-au pregătit și școlilor la Gala de premiere a olimpicilor internaționali care va avea…
Vezi articolul

Proiect în 5 școli din Vaslui, dedicat elevilor cu părinți plecați la muncă în străinătate / Până la finalul anului 2023, elevii vor beneficia de suport pentru disciplinele matematică şi informatică şi de consiliere psiho-socială

Asociaţia ‘Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură’, în parteneriat cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, derulează proiectul ‘InfoAcces’, dedicat elevilor cu unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate,…
Vezi articolul