UPDATE Simulare Bacalaureat 2025. Circa 123.000 de liceeni sunt așteptați la probe de luni, 24 martie. Examenele încep la ora 9 și durează trei ore / Notele nu sunt trecute în catalog decât dacă vor elevii

11.887 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Luni, 24 martie, elevii de clasa a XII-a / a XIII-a din toată țara încep simularea examenului de Bacalaureat 2025, cu proba de limba română. Până în data de 27 martie, elevii vor susține patru probe scrise, în zile consecutive. Examenele vor începe la ora 9 dimineața și vor dura 3 ore. Elevii nu pot părăsi sala cu subiectele, potrivit procedurii oficiale publicate de Ministerul Educației. Vezi în articol calendarul probelor de la simulare.
  • UPDATE 16:15 „Simularea se va organiza în 1.318 unități de învățământ liceal, numărul de elevi implicați – estimativ – fiind de circa 123.000”, a transmis ministerul Educației și Cercetării (MEC) într-un comunicat de presă.

Între 24 și 27 martie elevii de clasa a XII-a vor susține câte o probă scrisă în cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2025. Luni, 24 martie, începe prima probă, cea de limba română.

Examenul începe la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30, pe baza unui act de identitate. Probele scrise durează trei ore, iar lucrările sunt evaluate după baremul stabilit de Ministerul Educației. Notele obținute nu sunt trecute în catalog decât dacă elevii vor, printr-o cerere scrisă, și pot fi analizate împreună cu profesorii pentru îmbunătățirea pregătirii.

Corectarea va fi digitalizată, cu profesori din țară, iar notele se comunică intern, potrivit procedurii oficiale anunțată de ministerul Educației și Cercetării.

Documentul reglementează și aspecte precum corectarea greșelilor de către elevi, monitorizarea examenului și procesul de evaluare digitalizată.

Regulile stabilite de Ministerul Educației prevăd că „timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării examenului național de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev” (art. 8 (4)). 

Elevii pot părăsi sala doar după prima oră și jumătate de la începerea probei, dar nu pot lua subiectele cu ei. „Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră și jumătate de la distribuirea subiectelor” (art. 19 (2)).

Cum se corectează greșelile în timpul probei?

Elevii care greșesc în timpul rezolvării subiectelor au la dispoziție metode clare de corectare, stabilite în procedură.

Pentru probele scrise, „elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect” (art. 10 (15)). Această regulă se aplică indiferent de disciplina de examen.

În cazul subiectelor tip grilă, la discipline precum Matematică sau Istorie, procedura prevede că „un răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect” (art. 10 (10)). Dacă elevul schimbă răspunsul de mai multe ori, varianta finală trebuie scrisă în rubrica special destinată punctajului, aflată lângă variantele de răspuns.

La proba de Limba și literatura română, elevii pot efectua corecturi pe răspunsurile din broșură prin „tăierea literei marcate greșit și scrierea în dreapta căsuței a literei corecte” (art. 10 (8)). În plus, este permisă sublinierea pe text cu stilou/pix albastru, iar în cazul analizei sintactice, elevii pot delimita propozițiile fără ca acest lucru să fie considerat semn particular (art. 10 (9)).

Consultați aici procedura completă de desfășurare, inclusiv regulile pentru corectarea unei greșeli.

Cum vor fi comunicate rezultatele?

Rezultatele simulărilor nu vor fi publice, ci transmise individual fiecărui elev printr-un cod unic. „Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice” (art. 19 (1)), iar „comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților” (art. 19 (4)).

Dacă elevii doresc, notele obținute la simulare pot fi trecute în catalog, dar doar la cererea scrisă a acestora sau a părinților. „La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog” (art. 20 (2)).

Procedura consultată de Edupedu.ro poate fi citită aici.

Scanarea și evaluarea digitalizată a lucrărilor

Spre deosebire de anii anteriori, lucrările nu vor mai fi sigilate manual, ci procesate digital. Procedura prevede că „colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, conținând datele personale ale elevului, nu se sigilează, anonimizarea acestora se face automat în platforma destinată evaluării digitalizate” (art. 11 (6)).

La finalul probei, lucrările sunt scanate și verificate pentru a se asigura că numărul paginilor scanate corespunde cu cel din borderoul de predare. „După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții scanează lucrarea, verifică dacă numărul paginilor scanate corespunde cu numărul paginilor lucrării în format fizic și cu numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, o încarcă și o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate” (art. 11 (11)).

Evaluarea se face de către doi profesori evaluatori de oriunde din țară, iar dacă între notele acestora există o diferență mai mare de un punct, lucrarea este redistribuită către alți doi profesori. „Nota finală este calculată luând în considerare cele patru (4) note, după eliminarea celor două note extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note-valori centrale” (art. 13 (9)).

Calendar Simulare Bacalaureat 2025:
  • 24 martie 2025: ⁠Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 martie 2025: ⁠Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor

În premieră, la BAC 2025 lucrările o să poată fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel către școlile din Mureș să îi ajute pe părinții elevilor romi să completeze actele pentru a obține online adeverința de apartenență la etnia romă, necesară pentru admiterea la liceu pe locurile dedicate – notă ISJ Mureș

Școlile din județul Mureș sunt sfătuite să ajute elevii care au nevoie să obțină adeverința de apartenență la etnia romă pentru a primi un loc dedicat alocat de Ministerul Educației…
Vezi articolul

Ce implicare au avut liderii Federației Naționale a Părinților în școala lui Lajos Kristof, „antrenorul de genii” prins în flagrant când viola un copil / Eugen Ilea, care poza în „bun manager” când vopsea sediul școlii fondate de Kristof, spune că acesta i-a cerut să-l ajute cu autorizarea și că i-ar fi fost prezentat de Iulian Cristache, pe atunci președinte FNAP / Cristache neagă, dar spune că s-a întâlnit și el cu Lajos, care ar fi vrut să-l angajeze drept consultant

Liderii Federației Naționale a Părinților, organizație parteneră a Ministerului Educației, au fost implicați în negocieri cu Lajos Kristof și chiar în promovarea școlii ilegale Amias Internațional School/ Amia Small School,…
Vezi articolul

UPDATE Camelia Pricopie, fostă chimistă la o unitate SRI, actuală angajată la BNR, votată în comisii de PSD și PNL ca vicepreședinte al Autorității de Audit din Curtea de Conturi – marți are loc votul în plen. Este soția lui Remus Pricopie, propus de PSD premier în 2020

Secretarul general al Senatului a transmis vineri președintelui comisiei parlamentare pentru buget candidaturile depuse de Camelia Pricopie și Cătălin Ghinăraru pentru postul de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, întrebat dacă va anula parte din măsurile care au afectat veniturile profesorilor: A genera așteptări care nu pot fi onorate e unul din lucrurile proaste care au fost făcute în acești ani / E puțin probabil / Să nu ne risipim banii

Premierul Ilie Bolojan a anunțat în această seară, la podcastul Friendly Fire cu Moise Guran și Vlad Petreanu, că „e puțin probabil ca în bugetul de anul viitor să venim…
Vezi articolul

Școală online doar pentru elevul din Dâmbovița, mutat până acum la 3 școli pe motiv că ar fi violent / Urmează încă o evaluare psihologică a elevului și consiliere psihologică, care acum este obligatorie, conform legii

Cazul elevului din Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv generează o nouă situație inedită: în următoarele 3 săptămâni doar el va învăța online, restul colegilor…
Vezi articolul