Peste 5 mii de elevi au fost afectați de boicotul profesorilor la simularea Evaluării Naționale 2026, anunță Ministerul Educației. Luni, 16 martie, a avut loc proba de limba și literatura română în 4.545 de unități de învățământ (97.8% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial), potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene.
- Vezi aici subiectele de la simularea Evaluarea Națională 2026 și baremele de corectare și notare pentru Limba română, simularea Evaluării Naționale 2026, publicate de Ministerul Educației
- Ministerul Educației anunță că poate pune la dispoziție platforma de evaluare și subiecte pentru simulări la nivel de școală sau județ, în școlile care au boicotat simularea națională
Peste 5.000 de elevi au fost afectați de simularea la limba română la Evaluarea Națională 2026, din școlile care nu au susținut simularea, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Educației.
MEC precizează că 5.200 de elevi de la aceste școli au fost afectați, fără să menționeazw dacă aceștia nu au putut susține deloc probele sau dacă o parte dintre aceștia au fost transferați la alte centre de evaluare.
Pe lângă acești elevi afectați de boicotul profesorilor, un număr dublu de elevi nu s-a prezentat la testare în școlile unde s-a susținut simularea: 11.800 de elevi.
Asta înseamnă că în total 17.000 de elevi nu au dat simularea Evaluării Naționale 2026.
Un elev a fost eliminat din examen pentru că ar fi încercat să copieze. În total au dat simularea 145.200 de elevi de clasa a VIII-a.
„La proba de Limba și literatura română, desfășurată astăzi, 16 martie, în cadrul simulării EN VIII 2026, situația participării, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), este următoarea:
- Simularea a fost organizată în 4.545 de unități de învățământ (97.8% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial);
- Elevi prezenți (lucrări încărcate): peste 145.200;
- Elevi absenți din unitățile de învățământ care au organizat simularea probei: peste 11.800;
- A fost eliminat din examen un singur elev (tentativă de fraudă);
- Numărul elevilor de clasa a VIII-a din cele 104 unități care nu au organizat simularea: peste 5.200.
Simularea probelor scrise din cadrul EN VIII 2026 continuă marți, 17 martie, cu proba scrisă la Matematică, și se încheie miercuri, 18 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă”.
Informații de context
Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, au anunțat sindicatele pe 10 martie, cu 6 zile înainte să înceapă simularea Evaluării Naționale.
Ministerul Educației menționa vineri, 13 martie, că sunt 127 de școli unde nu se va susține simularea Evaluării Naționale 2026. Astăzi, instituția a precizat că mai puține școli, 104, potrivit comunicatului de presă.
Cele mai multe școli sunt din municipiul București și din județele Ialomița, Covasna și Vaslui, potrivit surselor Edupedu.ro.
În 40 de școli din București, peste 3.000 de elevi nu vor susține simularea Evaluării Naționale 2026, potrivit unui răspuns transmis de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la solicitarea Edupedu.ro.
Un grup de părinți a protestat vineri după amiază, 13 martie, în fața Școlii Gimnaziale nr. 56 din București, nemulțumiți de faptul că nu se organizează simularea Evaluării Naționale 2026 în această școală. Părinții acuză faptul că în alte școli unde profesorii au anunțat că boicotează simularea de luni, 16 martie, s-au găsit soluții pentru ca elevii să dea totuși testarea.
Ministerul Educației a anunțat luni, 16 martie, după prima probă a simulării, că poate pune la dispoziție platforma de evaluare și subiecte pentru simulări la nivel de școală sau județ, în școlile care au boicotat simularea națională.
Foto: © Claraaa | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.