Simularea Evaluării Naționale 2026 nu s-a ținut în 104 școli, anunță Ministerul Educației și Cercetării

1.082 de vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Simularea Evaluării Naționale 2026 nu a fost organziată în 104 școli din țară, după ce profesorii au decis boicotarea acesteia, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării. Vineri, 13 martie, numărul școlilor în care simularea urma să nu se organizeze era de 127, după cum a semnalat Edupedu.ro. Asta înseamnă că, la nivelul a 23 de unități de învățământ, s-a luat decizia de a organiza totuși simularea acestui examen.
  • Amintim că liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, Sorin Țiplea, a declarat că profesorii din județ au fost supuși presiunilor din partea unor directori în ceea ce privește organziarea simulării examenului. „Mi s-a adus la cunoștință faptul că sunt unii directori care fac presiuni și le-au spus profesorilor că le taie ziua de muncă (dacă nu participă la simulările examenelor naționale – n.red)”, a precizat aceasta.
  • Astăzi, Sorin Țiplea a declarat că din cele 14 școli care au semnat pentru boicotarea simulării „au rămas 5, după presiuni asupra directorilor”. Acesta susține că „directorii au fost sunați la 5:30 să organizeze testarea”

Profesorii din 104 școli din toată țară au ales să nu se prezinte la simularea examenului de la finalul clasei a VIII-a. Este vorba despre 2,2% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial din România.

MEC precizează că 5.200 de elevi de la aceste școli au fost afectați, fără să menționeze dacă aceștia nu au putut susține deloc probele sau dacă o parte dintre aceștia au fost transferați la alte centre de evaluare.

Informații de context

Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, au anunțat sindicatele pe 10 martie, cu 6 zile înainte să înceapă simularea Evaluării Naționale.

Ministerul Educației menționa vineri, 13 martie, că sunt 127 de școli unde nu se va susține simularea Evaluării Naționale 2026. Astăzi, instituția a precizat că mai puține școli, 104, potrivit comunicatului de presă.

Cele mai multe școli sunt din municipiul București și din județele Ialomița, Covasna și Vaslui, potrivit surselor Edupedu.ro.

În 40 de școli din București, peste 3.000 de elevi nu vor susține simularea Evaluării Naționale 2026, potrivit unui răspuns transmis de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la solicitarea Edupedu.ro. 

Un grup de părinți a protestat vineri după amiază, 13 martie, în fața Școlii Gimnaziale nr. 56 din București, nemulțumiți de faptul că nu se organizează simularea Evaluării Naționale 2026 în această școală. Părinții acuză faptul că în alte școli unde profesorii au anunțat că boicotează simularea de luni, 16 martie, s-au găsit soluții pentru ca elevii să dea totuși testarea.

Ministerul Educației a anunțat luni, 16 martie, după prima probă a simulării, că poate pune la dispoziție platforma de evaluare și subiecte pentru simulări la nivel de școală sau județ, în școlile care au boicotat simularea națională.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Dragi elevi, cam atât contați pentru profesori: instrument de șantaj!

  2. Felicitări profesorilor din cele 100 de școli care si-au păstrat verticalitatea si au înțeles importanța necesității unui protest.
    Din păcate cu o floare nu se va face primăvară dar există speranță că mai există sute de oameni care nu acceptă promiscuitatea care se infiltrează inclusiv printre cei care ar trebui sa fie model de demnitate.

    NB
    Poate cineva întreabă sindicatele grabnic curajoase la vorbe multe și lenți la fapte cum e posibil ca nici măcar liderii de sindicat din școli să nu boicoteze?
    Cum și-au retras concret membrii de sindicat semnăturile de pe listele de boicot?
    Verbal? Sau prin alt document?

    Această formă de comportament sindical dar și uman (lipsit de demnitate) va aduce haosul in sistemul de educație.

    Practic prin inacțiunea corpului profesoral guvernul este invitat să destructureze efectiv educația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un elev de origine română, blocat de birocrație: Nu poate reprezenta Italia la Olimpiada de Științe din China pentru că nu are cetățenie / Școala unde este înscris băiatul cere să i se acorde cetățenia italiană pentru merite școlare

Un elev de 15 ani, născut în Italia din mamă româncă și tată tunisian, riscă să rateze participarea la Olimpiada Internațională de Științe din China, deși acesta s-a calificat, pentru…
Vezi articolul

Efectele inflației: Fenomenul tinerilor care locuiesc cu părinții se va adânci, din cauza creșterii costului vieții, estimează Valentina Ciobanu (Consiliul Tineretului din România) / Țara noastră are cea mai mare diferență din UE între vârsta la care femeile și bărbații părăsesc casa părintească

Fenomenul celor care locuiesc cu părinții se va adânci, din cauza creșterii costului vieții, ceea ce are efecte negative asupra dezvoltării acestora, a declarat Valentina Ciobanu, director de politici publice…
Vezi articolul