Sindicatele FSLI: Facem apel la președintele Klaus Iohannis să promulge legea care învestește profesorii cu statut de autoritate publică

1.610 vizualizări
Simion Hăncescu, președintele FSLI / Foto: FSLI
“Federația Sindicatelor Libere din Învățământ face apel la Președintele României, domnul Klaus Iohannis, să promulge Legea de protecție a cadrelor didactice, care a primit ieri votul senatorilor”, anunță FSLI. Sindicatele conduse de Simion Hănescu precizează că legea prin care profesorii capătă statut de autoritate publică a fost realizată la propunerea FSLI.
  • Reacția FSLI vine după ce Consiliul Național al Elevilor i-a cerut președintelui să nu promulge legea și a anunțat că va ataca actul normativ la Avocatul Poporului

“Facem apel la Președintele României să promulge Legea de protecție a cadrelor didactice!”, anunță FSLI, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

“Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că Legea privind măsurile de protecție a personalului didactic, de conducere, îndrumare și control în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției reprezintă o necesitate pentru sistemul educațional românesc, după ce în ultimii ani ne-am confruntat cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri în care colegii noștri au fost bătuți, agresați, scuipați, înjurați sau umiliți în cadrul unităților de învățământ”, spune federația.

Potrivit proiectului de lege,

“Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică.
Art. 2. În aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control se bucură de:
a) respect și considerație față de persoana sa şi față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalți salariați ai unității;
b) un climat de ordine, disciplină și respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale;
c) autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare;
d) susținerea părinților sau reprezentanților legali ai beneficiarilor primari ai educației, în realizarea actului educaţional;
e) dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;
f) protecție juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
g) sprijin și implicare din partea autorităților, inclusiv a celor care au atribuții în domeniul învățământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcției, în raport cu importanța socială și sarcinile specifice;
h) beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel național și local, de către autoritățile administrației publice, pentru creșterea consideraţiei și prestigiului social.”

Totodată, legea majorează pedepsele cu o treime, în cazul tuturor formelor de amenințări sau de agresiune la adresa unui cadru didactic.

“Art.5.- (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.”

FSLI susține că “legea oferă protecție cadrelor didactice, care sunt în acest moment expuse agresiunilor. Această lege nu transformă cadrele didactice în persoane intangibile, așa cum s-ar putea crede în spațiul public. Personalul didactic care nu respectă legea, care nu își desfășoară activitatea potrivit normelor legale și morale, va răspunde în fața comisiei de disciplină și acolo unde este cazul, în fața autorităților. Vrem să îi asigurăm pe elevi și pe părinți că noi suntem partenerii lor și că vrem să avem un sistem educațional în care respectul și angajamentul este reciproc”.

Violența la adresa cadrelor didactice este un atac la adresa întregului sistem de învățământ. Această lege nu își dorește să formeze tabere sau să dea naștere adversităților între elevi, profesori și părinți. Ne dorim școli în care nici profesorii nu vor mai fi victime și nici elevii nu vor avea de suferit. Nimeni nu este mai presus de lege și de aceea considerăm că prin această reglementare nu se face altceva decât dreptate personalului didactic care a fost umilit de-a lungul anilor, fără ca cineva să poată interveni. Solicităm Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, să promulge această lege care reprezintă o formă prin care putem să readucem respectul față de profesia de cadru didactic. Îi asigur pe elevi și pe părinți că nu ne dorim cadre didactice mai presus de lege, dar nu vrem ca un dascăl să fie umilit de un sistem care nu îi oferă nicio formă de protecție. Federația noastră va face demersuri în continuare pentru o educație în care să nu mai existe cazuri de violență nici la adresa profesorilor și nici la adresa elevilor, iar cei care greșesc să fie trași la răspundere“, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

  • Senatul României – în calitate de cameră decizională – a adoptat luni Legea privind învestirea personalului didactic cu exerciţiul autorităţii publice “pe timpul şi în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”. Proiectul a fost iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae, la cererea sindicatelor FSLI conduse de Simion Hăncescu.
Citește și:

 


1 comment
  1. Păi normal că elevii nu vor să fie promulgată această lege. Ei se duc la şcoală să -și etaleze țoalele de firmă, prostia și să facă panaramă la ore.
    Mie scârbă să merg pe stradă să mă uit la elevii de azi care nu ştiu decât să se călărească în văzul tuturor sau prin scări de bloc, să fumeze să bea și să înjure.
    Dragilor, dacă nu vă convine, nu vă mai duceți la şcoală că oricum voi le ştiți pe toate.
    Sper ca cei care ne conduc să aibă ceva mai mult creier și să țină cont de faptul că nu toți din țară asta vrem să fim inculți.
    Cei care au făcut ceva carte înainte de 89 au devenit oameni pentru că au învățat nu pentru că au trecut clasa cu plicul de bani sau cu sacoșa așa cum se face în ziua de azi.
    Asta demonstrează lipsa de respect și de bun simț a elevilor la adresa celor care vor să facă oameni din ei.
    RUȘINE! !!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Decizia conducerii PNL: Sebastian Burduja va fi numit ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Marcel Boloș rămâne la Fonduri Europene / Cine este liberalul propus ministru responsabil cu Cercetarea

Conform informațiilor G4Media, liderii PNL au decis joi după-masă, în cadrul Biroului Executiv, să-l nominalizeze pe Sebastian Burduja pentru portofoliul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, deși pentru acest minister era…
Vezi articolul

Profesorii și angajații din școli, anunțați de sindicate că au semnat contractul colectiv de muncă abia după ce au făcut acest lucru. Motivul – pentru ca la banii de concediu să fie luată în calcul și indemnizația de hrană, plus alte beneficii / Niciun cuvânt despre închiderea grevei generale – document

Cei doi lideri sindicali, Marius Nistor și Simion Hăncescu, au trimis un comunicat comun către membri celor două federații, la câteva ore după ce ministrul Educației a anunțat semnarea contractului…
Vezi articolul

Ungaria va avea un registru al pedofililor: condamnații nu vor putea ocupa locuri de muncă în care interacționează cu copii / Modificarea legislației stabilește și reglementări privind educația sexuală în școală, care nu va putea avea ca obiectiv promovarea schimbării de gen sau a homosexualității

În Ungaria va fi creat un registru al persoanelor care comit infracțiunea de pedofilie. Modificarea Codului Penal mai prevede că pedofilii nu vor putea ocupa locuri de muncă în care…
Vezi articolul