Situație fără precedent în învățământul superior: Înalta Curte impune numirea Ramonei Lile, pentru care există decizie de plagiat, în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad, funcție pentru care primise decizie de „neconfirmare” după alegerile din 2023. De doi ani, poziția de rector este ocupată de altcineva

609 vizualizări
Foto: captură Youtube.com / Glasul Cetății
Ramona Lile, fost rector al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, care a câștigat un nou mandat în 2023, dar nu a fost numită pe post din cauza unei decizii de plagiat în cazul său, trebuie numită acum, după mai bine de doi ani, în această funcție, ocupată între timp de altcineva. Așa a decis luni, 9 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis un recurs în acest sens al Ramonei Lile. Decizia a fost semnalată în prealabil de Special Arad.

Mai precis, în acest dosar, ICCJ anulează un ordin prin care fosta ministră a Educației, Ligia Deca, a decis „neconfirmarea” lui Lile ca rector al UAV, după ce aceasta a câștigat alegerile pentru funcția de conducere, desfășurate la finalul anului 2023. 

Totodată, instanța obligă Ministerul Educației „să emită un ordin prin care să confirme desemnarea reclamantei în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad”.

  • Soluția este definitivă.
Soluția ICCJ din 9 februarie

Soluția ICCJ:

  • „Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă Lile Ramona împotriva Sentin?ei civile nr. 494 din 11 iulie 2024 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare: Admite acţiunea formulată de reclamanta Lile Ramona. Anulează Ordinul nr. 6907 din 29.12.2023 emis de Ministrul Educaţiei. Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei să emită un ordin prin care să confirme desemnarea reclamantei în funcţia de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad. Obligă intimatul-pârât Ministerul Educaţiei la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 10000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronun?ată astăzi, 09 februarie 2026, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Cazul fără precedent Lile-UAV

Din aprilie 2024, adică de aproape doi ani, rector al UAV este Teodor-Florin Cilan, fost prorector. În alegerile desfășurate după respingerea victoriei lui Lile de către minister, acesta a obținut la limită voturile necesare pentru a deveni rector, după cum Edupedu.ro a scris atunci

Prin Ordinul 6907 din 29 decembrie 2023, anulat acum de ICCJ, fosta ministră Ligia Deca decisese „neconfirmarea” Ramonei Lile în funcția de rector al UAV. Edupedu.ro a relatat pe larg situația în acel moment

Ramona Lile tocmai câștigase alegerile pentru al 4-lea mandat de rector. Dar ministerul a invocat, în decizia de neconfirmare, o decizie din 2021 a Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), ce confirma plagiatul în cazul Ramonei Lile. Același ordin de ministru emis în 2023 invoca și un alt ordin al ministerului din 2021, când ministru era Sorin Cîmpeanu, document prin care Lile era sancționată, între altele, cu interdicția de a candida la funcții de conducere timp de 5 ani, conform unei propuneri CNECSDTI – citește mai mult despre această decizie.

  • De notat că președinte al CNECSDTI în momentul deciziei referitoare la Lile era Dacian Dragoș, actualmente judecător al CCR.

Special Arad notează că Înalta Curte, care a emis decizia de acum privind instalarea lui Lile în funcția de rector, respingea definitiv, în 2024, toate cererile acesteia împotriva deciziilor legate de plagiat, plagiat care, astfel, a rămas.

Amintim că Lile a candidat pentru al patrulea mandat de rector, asemenea multor altor rectori din universitățile românești (un sfert dintre aceștia, conform unei analize din 2024), deși atât vechea lege a educației, cât și cea a învățământului superior din 2023 permiteau doar două mandate. Acest lucru a fost posibil, pe de o parte, ca urmare a unei portițe legale care a permis unor rectori să candideze pentru un al treilea mandat pe vechea lege, dacă întrerupeau fie și pentru scurt timp unul dintre mandate; pe de altă parte, ca urmare a faptului că noua lege a resetat la zero numărul mandatelor.


1 comment
  1. decizie corecta. în lipsa unei interdicții legale clare, autonomia universitară si legalitatea procedurii bat considerentele de oportunitate sau etică invocate de minister.

    faptul ca Aradul își alege un rector cu mari probleme de moralitate e alta mâncare de peste si reflecta negativ asupra lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profilul profesional al consilierului școlar și standardele de calitate pentru consilierea și orientarea în carieră a elevilor, finanțate într-un apel de 28 de milioane de euro

Profilul profesional al consilierului școlar și standarde de calitate pentru consilierea și orientarea în carieră a elevilor, crearea Platformei Naționale de Consiliere și Orientare în Carieră (PNCOC) și extinderea serviciilor…
Vezi articolul

Sfatul unui inspector școlar general pentru elevii lăsați fără transport gratuit prin neplata facturilor la transportatori de Ministerul Educației: Să facă toate eforturile necesare să ajungă la școală, în niciun caz să nu abandoneze / Numai în Suceava facturile restante pe trei luni sunt de aproape 5 milioane de lei

„Elevii să facă toate eforturile necesare să ajungă la școală, în nici un caz să nu abandoneze școala”, a spus șeful ISJ Suceava, Grigore Bocanci, întrebat de Edupedu.ro ce le…
Vezi articolul