Premieră la Olimpiada de Matematică: Elevii vor fi reexaminați dacă există suspiciuni că au copiat, iar notele vor fi comparate, anunță Societatea de Științe Matematice

3.778 de vizualizări
Foto: © Xalanx | Dreamstime.com
Societatea de Științe Matematice din România, care în prezent organizează Olimpiada Gazetei Matematice, anunță modificări la regulamentul de desfășurare a olimpiadei, înaintea etapei a doua, modificări menite să combată și să prevină tentativele de fraudă. Măsura vine după ce președintele Societății, profesorul Radu Gologan, a tras semnale de alarmă cu privire la astfel de tentative și spusese că “nu trebuie să existe milă pentru furt”.

Premiera o reprezintă introducerea în regulament a obligativității reexaminării elevilor pentru care există suspiciuni de fraudă și compararea notelor. Concret, noua regulă este următoarea:

  • Dacă există suspiciuni de fraudă, comisia națională va numi comisii locale care vor organiza reexaminări (pe bază de interviu pe google meet, zoom, teams, etc.) ale elevilor implicați. În condițiile în care frauda este dovedită sau dacă rezultatul obținut în urma interviului este mult sub cel de la testul online al etapei a 2-a, elevii vor fi descalificați și nu vor mai avea drept de participare la olimpiada gazetei în următorii ani.”

La sfârșitul săptămânii trecute, SSMR a anunțat, pe Facebook, că a adăugat un punct la regulamentul Olimpiadei sale, privind organizarea etapei a II-a:

  • Dacă există suspiciuni de fraudă, comisia națională va numi comisii locale care vor organiza reexaminări (pe bază de interviu pe Google Meet, Zoom, Teams etc.) ale elevilor implicați. În condițiile în care frauda este dovedită sau dacă rezultatul obținut în urma interviului este mult sub cel de la testul online al etapei a 2-a, elevii vor fi descalificați și nu vor mai avea drept de participare la olimpiada gazetei în următorii ani. De asemenea ei nu vor mai primi (eventualele) medalii SSMR decernate în competițiile viitoare.”

Mesajul Societății de Matematică:

Situația tentativelor de fraudare a competițiilor, testelor și examenelor școlare a fost semnalată în mod repetat, în ultimele zile, de președintele Societății, Radu Gologan. Acesta spunea, săptămâna trecută, într-un interviu pentru Edupedu.ro că un “copil educat din clasele mici în acest sistem [n. red. al fraudei] este un mare pericol pentru viitorul acestei țări” Și atrăgea atenția că, în timp ce țări unde “pandemia” comportamentului neetic practic dispăruse au luat, în timpul perioadei de școală online, măsuri drastice pentru a preveni frauda, “noi nu am ajuns niciodată să conștientizăm că acestea sunt lucruri extrem de grave”.

Citește integral: INTERVIU Radu Gologan avertizează că 5% din elevii de la Olimpiada online au copiat, unii ajutați de părinți: Nu trebuie să existe milă pentru furt / Sprijinul părinților pentru fraudare este mai mare, cu cât copiii sunt mai mici

Photo 85723932 © XalanxDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Nu trebuiau date olimpiade online.
    Nu se dădeau în acest an.
    Nu trebuia sa se cedeze insistentelor părinților orgolioși.
    Copiii nu sunt nici cai de curse, și nici nu trebuia sa se dea ocazia fraudării.

  2. că să vezi ….matematicienii care se cred regii școlii…dar afacerile de la corectură ,când profesorul își corectează propriile teze ,că e olimpiada sau examen national ,cum e?

  3. NELĂMURIRE
    Toate olimpiadele școlare și concursurile au fost AMÂNATE pentru anul școlar viitor. Ordinul nr. 5924/2020 prorogă pentru anul școlar 2021-2022 olimpiadele/competițiile școlare, activitățile educative, școlare și extrașcolare.

  4. Corect!
    Sa vadă și părinții respectivilor elevi, ca au făcut rău ajutându-i copiii sa fraudeze olimpiada.
    Altfel ar fi continuat asa și cu alte ocazii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Un absolvent de liceu pedagogic care vrea să fie învățător și un tânăr cu studii superioare care vrea să se facă profesor pentru învățământ primar – ce trasee de angajare și profesionale vor avea, potrivit noii legi a Educației

Din anul școlar 2028-2029, absolvenții de liceu pedagogic vor da concursul național de ocupare a posturilor didactice, adică titularizarea, doar că vor putea fi angajați pe o perioadă determinată de…
Vezi articolul

Organizarea anului școlar pe module este „defectuoasă” și „nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală”, este de părere profesorul Cătălin Ciupală: Modulele au fost introduse după ureche, după părerea mea, și nu au fost făcute studii

„Ideea de structurare modulară a anului școlar, după părerea mea, este foarte defectuoasă și nu se potrivește deloc cu ceea ce avem noi în școală”, a declarat, pentru Edupedu.ro, profesorul…
Vezi articolul

Pe 15 noiembrie, toate școlile cu clase primare și gimnaziale vor testa o aplicație a Ministerului Educației, pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a / Calendarele acestor evaluări sunt întârziate de 2 luni

Pe 15 noiembrie, între orele 9-12, toate școlile care au clase primare și gimnaziale vor testa o aplicație dezvoltată de Centrul Național de Evaluare și Politici în Educație, potrivit unui…
Vezi articolul