Premieră la Olimpiada de Matematică: Elevii vor fi reexaminați dacă există suspiciuni că au copiat, iar notele vor fi comparate, anunță Societatea de Științe Matematice

3.782 de vizualizări
Foto: © Xalanx | Dreamstime.com
Societatea de Științe Matematice din România, care în prezent organizează Olimpiada Gazetei Matematice, anunță modificări la regulamentul de desfășurare a olimpiadei, înaintea etapei a doua, modificări menite să combată și să prevină tentativele de fraudă. Măsura vine după ce președintele Societății, profesorul Radu Gologan, a tras semnale de alarmă cu privire la astfel de tentative și spusese că “nu trebuie să existe milă pentru furt”.

Premiera o reprezintă introducerea în regulament a obligativității reexaminării elevilor pentru care există suspiciuni de fraudă și compararea notelor. Concret, noua regulă este următoarea:

  • Dacă există suspiciuni de fraudă, comisia națională va numi comisii locale care vor organiza reexaminări (pe bază de interviu pe google meet, zoom, teams, etc.) ale elevilor implicați. În condițiile în care frauda este dovedită sau dacă rezultatul obținut în urma interviului este mult sub cel de la testul online al etapei a 2-a, elevii vor fi descalificați și nu vor mai avea drept de participare la olimpiada gazetei în următorii ani.”

La sfârșitul săptămânii trecute, SSMR a anunțat, pe Facebook, că a adăugat un punct la regulamentul Olimpiadei sale, privind organizarea etapei a II-a:

  • Dacă există suspiciuni de fraudă, comisia națională va numi comisii locale care vor organiza reexaminări (pe bază de interviu pe Google Meet, Zoom, Teams etc.) ale elevilor implicați. În condițiile în care frauda este dovedită sau dacă rezultatul obținut în urma interviului este mult sub cel de la testul online al etapei a 2-a, elevii vor fi descalificați și nu vor mai avea drept de participare la olimpiada gazetei în următorii ani. De asemenea ei nu vor mai primi (eventualele) medalii SSMR decernate în competițiile viitoare.”

Mesajul Societății de Matematică:

Situația tentativelor de fraudare a competițiilor, testelor și examenelor școlare a fost semnalată în mod repetat, în ultimele zile, de președintele Societății, Radu Gologan. Acesta spunea, săptămâna trecută, într-un interviu pentru Edupedu.ro că un “copil educat din clasele mici în acest sistem [n. red. al fraudei] este un mare pericol pentru viitorul acestei țări” Și atrăgea atenția că, în timp ce țări unde “pandemia” comportamentului neetic practic dispăruse au luat, în timpul perioadei de școală online, măsuri drastice pentru a preveni frauda, “noi nu am ajuns niciodată să conștientizăm că acestea sunt lucruri extrem de grave”.

Citește integral: INTERVIU Radu Gologan avertizează că 5% din elevii de la Olimpiada online au copiat, unii ajutați de părinți: Nu trebuie să existe milă pentru furt / Sprijinul părinților pentru fraudare este mai mare, cu cât copiii sunt mai mici

Photo 85723932 © XalanxDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Nu trebuiau date olimpiade online.
    Nu se dădeau în acest an.
    Nu trebuia sa se cedeze insistentelor părinților orgolioși.
    Copiii nu sunt nici cai de curse, și nici nu trebuia sa se dea ocazia fraudării.

  2. că să vezi ….matematicienii care se cred regii școlii…dar afacerile de la corectură ,când profesorul își corectează propriile teze ,că e olimpiada sau examen national ,cum e?

  3. NELĂMURIRE
    Toate olimpiadele școlare și concursurile au fost AMÂNATE pentru anul școlar viitor. Ordinul nr. 5924/2020 prorogă pentru anul școlar 2021-2022 olimpiadele/competițiile școlare, activitățile educative, școlare și extrașcolare.

  4. Absolut corect! Aveti insa grija si de profesorii care fraudeaza! Sunt destui:(

  5. Corect!
    Sa vadă și părinții respectivilor elevi, ca au făcut rău ajutându-i copiii sa fraudeze olimpiada.
    Altfel ar fi continuat asa și cu alte ocazii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: De foarte multe ori elevii nu fac diferența între o faptă făcută în glumă și o faptă penală. Rog părinții, bunicii, cadrele didactice, să raporteze și faptele de consum de droguri, nu doar pe cele de violență. Nu vă temeți de reacția părinților și a societății

Alina Gorghiu, ministra Justiției, a spus că e nevoie de educație juridică în școli, că „partea de prevenție trebuie făcută mult mai bine” și a subliniat că profesorii și elevii…
Vezi articolul

Petiție a Consiliului Elevilor din Vrancea pentru a învăța online din cauza frigului din clase: „Căldura nu este o materie opțională”! Această situație afectează procesul educațional și pune în pericol sănătatea elevilor / Protest în școli, vineri, 15 noiembrie

Consiliul Elevilor Vrancea cere printr-o petiție ca orele să se desfășoare online pentru elevii din cele 21 de școli și grădinițe unde nu este căldură, din cauza datoriilor pe care…
Vezi articolul

Să nu dăm această lovitură sectorului de tehnologie din România – mesajul Evelinei Necula, co-fondator Kinderpedia, despre impactul pe care l-ar avea alegerea unui președinte extremist asupra antreprenorilor și companiilor

Duminică mergem la vot. Avem de ales între un parcurs pro-european și izolare. Între dezvoltare și subdezvoltare, între investiții și dezvoltare sau fuga capitalului din țară, scrie Economedia.ro. Mai mulți…
Vezi articolul