Sorin Cîmpeanu, despre oferirea de mărțișoare cu mănuși sugerată de ministrul Sănătății: Școlile sunt în subordinea Ministerului Educației. Este o exagerare și Ministerul nu susține niciun fel de exagerare

4.582 de vizualizări
Foto: gov.ro
„Școlile sunt în subordinea Ministerului Educației”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, întrebat dacă elevii vor putea oferi flori sau mărțișoare doar cu mănuși, așa cum a sugerat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. „Nu am fost informați, nu am transmis în sistem o astfel de recomandare cu titlu de obligație”, a precizat Cîmpeanu, la Digi 24. Oficialul a adăugat că purtarea mănușilor pentru a putea oferi mărțișoare este „o exagerare”, iar „Ministerul Educației nu susține niciun fel de exagerare”.

Declarațiile integrale ale lui Sorin Cîmpeanu, cu privire la sfatul public dat de Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, ca elevii să dea mărțișoare cu mănuși:

  • „Școlile sunt în subordinea Ministerului Educației.
  • Am îndemnat la maximă prudență și la respectarea tuturor regulilor, în așa fel încât acest moment special, a oferi o floare sau a oferi un mărțișor, să nu se transforme într-o interacțiune care să faciliteze transmiterea virusului.
  • Despre purtarea mănușilor în timp ce oferi mărțișorul nu am nicio competență să mă pronunț, pentru că excede competențele Ministerului Educației. Sunt de natură epidemiologică aceste recomandări, nu am auzit să fie fundamentate, dar dacă cineva le poate fundamenta așteptăm cu interes. Nu am auzit, nu am fost informați, nu am transmis în sistem o astfel de recomandare cu titlu de obligație.
  • Digi 24: Deci pot oferi mărțișoare sau flori?
  • Sorin Cîmpeanu: Mulți dintre noi suntem părinți. Mulți dintre noi am avut copiii clasa I, clasa a II-a și am văzut ce înseamnă să fabrice mărțișoare cu propriile mâini și bucuria de a le oferi învățătoarelor. Nu cred că există vreo autoritate în statul român care să reușească să interzică acest lucru. Este, așa cum am spus și ați repetat și dvs, o exagerare. Ministerul Educației nu susține niciun fel de exagerare„.
Citește și:
Mărțișoare la școală de 1 Martie, replica ministrului Sănătății: Poate dacă poartă mănuși, cred că ar putea să facă gestul acesta


2 comments
  1. Ba susține exagerări și Ministerul Educati.
    A aduce elevii la scoala în scenariul rosu, a da examene usoare, dar numai ca să le dai, a minimiza efortul dascălilor de a face scoala online de calitate și cu vigilenta sporita, deja sunt exagerări crase și o încăpățânare înrudita cu bătaia de joc.

  2. Exagerare e cand spune el ca scoala e un mediu sigur pentru elevi si cadre didactice, ca sunt doar 45 de infectari intr-o zi! Ce idiot poate sa creada ca in scoala romaneasca sunt doar 45 de infectari dovedite?????
    Si asta cu martisoarele e coliva de pe tort! Grija lui era sa nu ramana cadrele didactice fara martisor! Ce gretos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pericolul adoptării a trei legi ale educației, în viziunea Asociațiilor de Elevi care condamnă faptul că nu au fost consultate de guvern și sindicate

„Atragem atenția asupra pericolului adoptării a trei legi ale educației, fiecare reglementând individual învățământul preuniversitar, cel superior, precum și statutul cadrelor didactice. În primul rând, fragmentarea învățământului superior de cel…
Vezi articolul

Florian Lixandru, șeful ISMB, despre activitățile plătite de părinți în Săptămâna Verde și Școala Altfel: Au dreptate să se plângă. Cei care nu respectă vor suporta consecințele / Vom transmite precizări utile pentru directori în București, miercuri

Inspectorul general Școlar al Municipiului București, Florian Lixandru, a spus că miercuri, 15 octombrie, școlile din Capitală vor primi o informare cu privire la modul în care trebuie să desfășoare…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiectele la Geografie – Bacalaureat 2024, fotografiate într-o sală de examen. Candidata care fraudează proba pare să fie în a doua bancă / UPDATE 2: Inspectorul șef Marius Gondor: Frauda nu este din județul Arad

Subiectele de la o probă scrisă a examenului de Bacalaureat, sesiunea de vară au apărut pe Internet la scurt timp după începerea examenului. De data aceasta, la proba la alegere…
Vezi articolul

Câte clădiri cu risc seismic 2 sunt înregistrate în sistemul școlar? Ministrul Deca: „În jur de 600 de clădiri cu destinație educațională” / „Ne dorim să extindem programul” de consolidare, dar clădirile în risc seismic I sunt „prima urgență”

“Cifrele sunt undeva în jur de 600 de clădiri cu destinație educațională”, a spus, miercuri, ministrul Educației, Ligia Deca, întrebată fiind de jurnaliști câte clădiri cu risc seismic 2 sunt…
Vezi articolul