Ministerul Educației: Sorin Decă este noul director general al direcției România Educată din Minister

4.984 de vizualizări
Foto: © Eval Miko | Dreamstime.com
Sorin Decă este directorul general al Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România Educată, potrivit unei răspuns dat de Ministerul Educației la solicitarea Edupedu.ro: „În prezent, domnul Sorin Ștefan Decă ocupă funcția publică de conducere de director general al Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România Educată”. Amintim că Sorin Decă nu mai este secretarul general adjunct al Ministerului Educației, conform unei decizii publicate în Monitorul Oficial. 

Sorin Decă a participat din funcția de secretar general adjunct al Ministerului Educației la concursul pentru ocuparea postului de director general al al Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România Educată. Edupedu.ro a scris că acest lucru ridică urme de suspiciuni.

Întrebat dacă există vreo verificare pentru concursul pe care l-a câștigat acesta, concurs la care a participat din postura de șef al celor din comisie, Ministerul Educației a răspuns în 3 pagini și a dat de înțeles că nu există suspiciuni. Răspunsul instituției este asumat de Direcția Generală Juridică și Control și de Direcția Resurse Umane și Salarizare.

Articolul scris de Edupedu.ro face referire la faptul că Sorin Decă a dat concurs la o direcție pe care el o coordona la acel moment, potrivit prevederilor din legislație care îi stabilesc atribuțiile. Pe 25 august, când s-au afișat rezultatele, acesta avea două funcții publice: una de secretar general adjunct al Ministerului Educației și alta de director general al Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România Educată.

De menționat este că Sorin Decă a obținut punctajul maxim la interviu, adică 100 de puncte. Când a fost contactat de Edupedu.ro, el a negat că ar fi un conflict de interese și a spus că urmează să fie încadrat pe postul de director.

Precizăm că răspunsul Ministerului Educației a fost dat în aceeași zi în care a fost trimisă solicitarea. În răspunsul instituției apare că „la momentul participării la concurs secretarul general adjunct nu avea în subordinea sa direcții de specialitate din cadrul ministerului. Mai mult, acesta avea stabilit prin ordin de ministru atribuții în ceea ce privește implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”. „Implementarea PNRR presupune atribuții mult mai vaste decât coordonarea unei direcții generale”, potrivit sursei citate.

Ministerul mai spune că „nu poate exista un conflict de interese între funcția de secretar general adjunct și funcția de director general, cu atât mai mult cu cât funcția de secretar general este exercitată cu caracter temporar, în conformitate cu prevederile art.394 și art. 509 din Codul Administrativ”.

În legătură cu persoanele din comisa de concurs, răspunsul a fost construit pe baza unor articole de lege.

Punctul de vedere al Ministerului Educației poate fi consultat mai jos:

Direcția Generală pentru Implementarea Proiectului „România Educată” din Ministerul Educației are două alte direcții în componență, una care se ocupă de strategii pentru implementarea proiectului și alta care are în sarcină monitorizarea și evaluarea implementării acestuia.

La art. 20 alin. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Educației apare că Direcția Strategii pentru Implementarea Proiectului România Educată îndeplinește următoarele funcții și atribuții:

A. Transpunerea obiectivelor și măsurilor stabilite în Proiectul România Educată în documente suport pentru implementarea acestora.

B. Asigurarea organizării cadrului administrativ, tehnic și metodologic necesar pentru coordonarea stadiului îndeplinirii obiectivelor Proiectului România Educată și al reformelor/investițiilor din PNRR.

C. Verificarea îndeplinirii țintelor și indicatorilor din Proiectul România Educată și a țintelor și jaloanelor din PNRR.

D. Realizarea corelării necesare între obiectivele Proiectului România Educată și reformele/investițiile PNRR, pe de o parte, și obiectivele programelor operaționale/proiectelor finanţate din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, pe de altă parte.

E. Asigurarea selecției și contractării unor categorii de proiecte/scheme de granturi din PNRR.

F. Reprezentarea în grupuri de lucru/ comitete/ consilii interne, interinstituţionale, la reuniuni interne, europene şi internaţionale (la nivelul Comisiei Europene ș.a.).

Foto: © Eval Miko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Un șef din Ministerul Educației a candidat pe postul de Director general al Direcției România Educată, care era și în subordinea lui. A luat concursul cu 100 de puncte la interviu / „Dacă era conflict de interese, nu făceam asta”, susține Sorin Decă
OFICIAL Sorin Decă nu mai este secretarul general adjunct al Ministerului Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala trebuie să se asigure că pot participa toți elevii unei clase la o activitate care implică costuri din „Săptămâna verde”, părinții pot contribui financiar prin asociația de părinți / Absenţele elevilor se pun în catalog la rubrica „Purtare” – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică Metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde”. Școala trebuie să se asigure că pot participa toți elevii unei clase la o activitate care…
Vezi articolul

Șerban Iosifescu: Rezultatele PISA nu se pupă cu vorbele politicienilor, 40% dintre elevi nu au progresat semnificativ în ultimii 20 de ani, în ciuda reformelor și programelor anunțate cu surle și trâmbițe

Cercetătorul în științele educației și expertul educațional Șerban Iosifescu vorbește despre discrepanța între „vorbele politicienilor” și rezultatele PISA 2022. Într-o postare recentă pe Facebook el subliniază că aproximativ 40% dintre…
Vezi articolul

Primul Intergrup pentru educație și competențe al Parlamentului European, lansat și condus de Victor Negrescu, vicepreședintele PE: Obiectivul este acela de a aloca 20% din bugetul pe termen lung al Uniunii Europene pentru acest domeniu 

Primul Intergrup din cadrul Parlamentului European, dedicat educației și competențelor, a fost lansat pe 12 ianuarie, într-un eveniment desfășurat la Strasbourg. Inițiativa îi aparține lui europarlamentarului român Victor Negrescu, vicepreședintele…
Vezi articolul