Măsurile din Educație ar trebui regândite, din perspectiva PSD, a declarat luni după ședința Biroului Executiv al partidului Sorin Grindeanu, președintele formațiuni politice. Acesta a mai declarat că a solicitat întâlniri cu Ministerul de Finanțe „pentru a vedea o execuție la zi a bugetului de stat și pentru a discuta despre rectificările-rectificarea de buget.”
Este prima reacție a PSD legată de aceste măsuri, de la stabilirea lor prin decizia coaliției de guvernare și legea 141/2025, legea Bolojan.
Redăm declarația lui Sorin Grindeanu:
„În această perioadă solicităm întâlniri cu Ministerul de Finanțe pentru a vedea o execuție la zi a bugetul de stat și pentru a discuta despre rectificările-rectificarea de buget. De ce? Pentru că este absolut necesar să vorbim despre continuare a investițiilor mari și mici, fie că vorbim de investițiile în autostrăzi, spitale și toate obiectivele mari, fie că vorbim de Anghel Saligny și de CNI. De asemenea, tot legat de buget și de rectificare trebuie să discutăm despre ceea ce înseamnă măsuri care din perspectiva noastră ar trebui regândite pe zona de educație. Și în al treilea rând, odată ce aceste lucruri vor continua, repet și vor fi asigurate finanțări pentru Anghel Saligny și pentru investiții, vom trece la etapa a 3-a cea legată de pachetul de măsuri despre care se tot discută pe sănătate, pe administrație, pe dacă vreți, pe măsuri fiscale de care și domnul ministru Nazare a discutat, dar care trebuie să mai cuprindă ceva, și anume măsuri pentru relansarea economiei, măsuri pentru reindustrializare a României.
Astea sunt condițiile pe care PSD-ul le are astăzi. Astea sunt condițiile care au fost, sau punctul de vedere care a fost adoptat în un animitate de către colegii mei astăzi, la propunerea mea, în ședința biroului executiv”.
Articol în curs de actualizare
12 comments
Serios?Nu cumva si voi ați semnat mărirea normei cu 2 ore inpreuna cu usr,pnl udmr?Rușine nesimțiților!!!
te-ai trezit, Ghiocel? voi realizați că AUR vor face 50% cu prostiile ce le faceți non stop?
călcați peste educație doar să vă salvați specialii, asa-i?
Domnul ” Nordis” își dă cu părerea? pe ce baza ? , pe baza că tati a fost inspector general la un isj ? fara nicio legătură cu politicul , se subintelege
mda…PSD nici usturoi n a mâncat,nici gura nu i miroase….n a fost acolo până acum?! n a văzut măsurile?!
și bani aduci tu, nene, de acasă? Tu cu grupul tău infracțional ați făcut haosul ce există acum și în educație. Normal că toți sunt revoltați acum că vor rămâne fără „bănuți”, dar când ați votat salarii de 6000-12000 Ron pentru 3 ore de predare, atunci v-ați gândit un minut că nu este sustenabil??? Cum să dai așa salarii într-o țară unde un angajat din mediul privat abia are 3000 net??? De unde bani pentru bugetari? Din credite, așa-i. Idioți puteți fi …
Problema nu-s salariile „imense” ale profilor (care sunt pt debutanti cam sub minim pe economie si tot asa, la nivel de munca necalificata) si nici pensiile de 1.250-4.000 lei, ci salariile si pensiile bugetarilor de lux, firmele MARI care nu-si achita taxele, „baietii isteti” care fac inginerii financiare cu statul (vezi Micula, costanda, mazare, oprescu etc), firmele „de casa” care fac afaceri numai cu statul etc.
Problema cea mai recenta, care ne-a adus la situatia actuala este cheltuiala bugetara de 65 de miliarde „realizata” de dl prim-minstru Ciolacu si guvernul lui.
Si acum vine psdGrindeanu sa spuna ce mult le pasa lor de oameni si de educatie?!
Ei abia asteapta „rotativa” ca sa intre in campanie electorala si sa re-inceapa cu pomenile electorale din imprumuturi pe dobanzi uriase tot in contul si pe banii nostri!
Asteptam fapte, nu doar vorbe!
Foarte vag….despre Educație dar cat se poate de explicit când vine vorba de programul de furat bani-Anghel Saligny
PSD ieșiți de la guvernare odată! Nu o mai bateți in freză,la mișto,că cică ii da ultimatum lui Bolovan Spânul Îl doare in dos pe Bolovan Spânul de voi atât timp cât e in cârdășie cu USR SRI!!! Ăștia fac jocurile nemernicePNL și USR SRI, trădători!!!
Bună ziua, domnule Mihai Peticila,
Vă rog respectuos să adresați o interpelare către Ministerul Educației, solicitând o statistică oficială cu toate unitățile de învățământ care urmează să fie comasate în România, în urma aplicării Legii nr. 141/2025 („legea Bolojan”).
Conform calendarului, la data de 11 august 2025 toate inspectoratele școlare ar fi trebuit să transmită către minister lista completă a școlilor propuse pentru comasare. Dorim să cunoaștem, pentru fiecare județ:
-numărul unităților de învățământ vizate;
-denumirea fiecărei unități;
-forma concretă de comasare (fuzionare, absorbție etc.).
Vă rog ca, odată obținută această situație, să o publicați pe edupedu pentru informarea publicului.
Vă mulțumesc!
Am solicitat, multumim!
Unde a fost PSD până la apariția legii 141/2025 în Monitorul Oficial? Acum sunt foarte preocupați și îngrijorați? Pe cine cred că prostesc?