Sprijinirea studenților și a cadrelor didactice din Ucraina, discutată de reprezentanții Rețelei Universităților de la Marea Neagră

128 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Sprijinirea studenților, cadrelor didactice și a personalului de cercetare din Ucraina a fost discutată de către secretarul general al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN), Eden Mamut, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. 
  • Discuțiile au avut loc cu prilejul vizitei profesorului Erhan Tabakoglu, rector al Universității Trakya din Edirne, Turcia, la data de 30 martie. Acesta are funcția de secretar general al Asociației Universităților Balcanice.

În comunicat se arată că au fost prezentate inițiativele cu privire la scrisoarea de solidaritate care a fost redactată și distribuită de RUMN către toate forurile internaționale și care a fost postată pe pagina oficială a Rețelei. În colaborare cu Universitatea din București, RUMN a deschis un oficiu pentru sprijinirea refugiaților.

Au fost evaluate posibilitățile de colaborare în vederea promovării anumitor inițiative sau proiecte în zona Peninsulei Balcanice. În acest sens, RUMN s-a angajat să invite Universitatea din Edirne la o serie de proiecte de interes pentru cadrele didactice și studenții acestei universități, cum ar fi proiectele de inovare pentru promovarea soluțiilor de renaturare a ecosistemelor acvatice din bazinul Dunării sau proiectele de cooperare în domeniul relațiilor interculturale în spațiul Ponto-Danubian, conform sursei citate.

  • Din delegație au mai făcut parte și Murat Turkyilmaz, Prorector al Universității, Tuna Balkan, Director al Institutului Yunuș Emre din Constanța și Emre Yurdakul, Consulul General al Consulatului Republicii Turcia la Constanța .

Părțile au convenit ca în perioada următoare să intensifice contactele și schimbul de informații pentru identificarea unor proiecte concrete de interes comun, se arată în comunicat.

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezolvarea subiectelor de la Logică și argumentare – Bacalaureat 2023, făcută de profesorul Florin Popovici: Grilele nu ar trebui să ridice dificultăți majore de înțelegere și rezolvare din partea candidaților

Profesorul Florin Popovici a rezolvat subiectul primit de elevi miercuri, 28 iunie, la proba la alegere în funcție de profil și specializare – Logică și argumentare 2023, pentru Edupedu.ro. Candidații…
Vezi articolul