Ștefan Pălărie, USR: PSD și PNL se pregătesc să mai creeze sute sau chiar mii de posturi prin noile Legi ale Educației / Vom avea mulți șefi noi, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel

836 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: Facebook.com
Se pare că tovarășii de la PSD și PNL se pregătesc să mai „îngrașe” puțin organigrama prin noile Legi ale Educației. Să mai creeze sute sau chiar mii de posturi. Vor fi multe organisme nou înființate. Vom avea mulți șefi noi, asta este sigur, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel”, susține senatorul USR Ștefan Pălărie, într-o postare pe Facebook.

Vor fi multe organisme nou înființat, la care se adaugă dublarea, probabil, a funcțiilor de la nivel județean, actualele Inspectorate urmând a fi sparte în două, de facto, ca atribuții – management și inspecție. Practic, toate au personalitate juridică, deci vor avea nevoie de organigramă extinsă. Ce înseamnă asta în termeni concreți? Înseamnă contabili, înseamnă juriști – schemă de personal”, explică Ștefan Pălărie . 

Redăm postarea integrală a senatorului USR Ștefan Pălărie de pe pagina personală de Facebook:

Noi tunuri la educație. Se pare că tovarășii de la PSD și PNL se pregătesc să mai „îngrașe” puțin organigrama prin noile Legi ale Educației. Să mai creeze sute sau chiar mii de posturi. La ce e bună o reformă a educației dacă nu face și puțină politizare?! Să-i bucure și pe baroni puțin. Acum înțelegeți de ce e nevoie de „experții” Nicu și Marcel la negocieri?

Cât am apucat să citesc și să analizez proiectele de lege apărute „pe surse”, căci ministrul Ligia Deca și coaliția nu vor deloc transparență, acestea umflă binișor schema de personal și la centru, și în județe. Baronii își freacă mâinile, pentru că mai au de dat locuri de muncă.

Poate vă plac acronimele – vor fi multe organisme nou înființate, doar câteva exemple:

– CNEI (Centrul Naţional pentru Educaţie Incluzivă)

– CNFCD (Centrul Naţional pentru Formare şi Dezvoltare în Cariera Didactică)

– CNRID (Centrul Naţional Românesc pentru Învăţământ la Distanţă)

– UESMATD (Unitatea Executivă pentru Suport, Mentenanţă şi Asistenţă Tehnică pentru Digitalizare)

Se adaugă aici dublarea, probabil, a funcțiilor de la nivel județean, actualele Inspectorate urmând a fi sparte în două, de facto, ca atribuții – management și inspecție. Alte guri de hrănit.

Practic, toate cele de mai sus au personalitate juridică, deci vor avea nevoie de organigramă extinsă. Ce înseamnă asta în termeni concreți? Înseamnă contabili, înseamnă juriști – schemă de personal. 

Cine se uită cu atenție pe situația la nivel județean va vedea în legile-pe-surse-Deca faptul că, de la actualele CCD-uri, CJRAE-uri și Centre Județene de Excelență aflate în subordinea ISJ-urilor, vom ajunge la Inspectoratul Mic și Inspectoratul Mare – adică atât Direcția Județeană de Învățământ Preuniversitar (art. 111 din proiect), cât și Biroul Teritorial ARACIIP (art. 112 alin. (13)). Vom vedea CJRAE (art. 115) (propus spre desființare de Legile Câmpeanu cum reapar), CCD-urile (art. 114 alin. (4)) rămân, dar nu mai sunt Casele Corpului Didactic, ci Centre pentru Carieră Didactică, și mai apar organisme noi – Consiliu consultativ pentru învățământ preuniversitar și Consiliu de coordonare a zonelor prioritare. Vom avea mulți șefi noi, asta este sigur, într-o perioadă în care cu greu găsim profesori sau specialiști de orice fel. 

La fel ca Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca a făcut un proiect pe sufletul partidelor și baronilor. Așchia nu sare departe de trunchi”.


2 comments
  1. Educatie centrata pe o multitudine de institutii si directii, nu pe elev. Birocratizare monstruoasa prin care consumul de hartie va exploda.

  2. Institutii care sunt inventii goale de continut. Doar forme fara fond, nejustificate de nimic… Doar de obtinerea unor bani pentru posturi dedicate unor indivizi care nu au habar de invatamant sau de cercetare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Hăncescu, FSLI, după apelul premierului Ciucă pentru ca profesorii să se întoarcă la catedră: S-ar putea să crească numărul de protestatari mâine. Cum își imaginează că o să intre oamenii la clasă în urma unui mesaj?

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat despre mesajul premierului Ciucă, la Antena 3, că ”s-ar putea să crească numărul de protestatari mâine”, scrie G4Media.ro. Nicolae Ciucă a…
Vezi articolul

Manuale noi 2024 de la Editura Art Klett. La începutul fiecărei unități de învățare din manualul de matematică, de exemplu, elevul află răspunsul la eterna întrebare: „La ce îmi folosește asta?” / Profesorii și elevii câștigă timp pentru exersare (P)

Începând din toamna 2024, elevii de clasa a VII-a vor învăța după manuale noi, aprobate în cadrul licitației organizate de Ministerul Educației. Editura Art Klett a obținut și anul acesta…
Vezi articolul
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

Până miercuri, 24 iulie, inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației raportul cu activitățile de educație juridică din școli, pentru perioada 1 ianuarie-21 iunie 2024 – document

Până miercuri, 24 iulie, inspectoratele școlare vor trimite Ministerului Educației raportul privind activitățile de educație juridică din școli, în perioada 1 ianuarie-21 iunie 2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Școlile din Turcia au fost închise pentru o săptămână, după cutremur, pentru ca oamenii din toate provinciile să poată participa la acțiunile de intervenție și umanitare / UNICEF atrage atenția asupra riscurilor cu care se confruntă mii de copii din Turcia și Siria, în urma dezastrului

Educația a fost suspendată, marți după-amiază, în toată Turcia, până pe 13 februarie, în urma devastatorului cutremur de 7,8 grade pe scara Richter, al cărui bilanț se ridică până acum…
Vezi articolul