Ștefania Andreescu, ministerul muncii: Trebuie să ne gândim cum sprijinim părinții ca să-și permită să meargă la muncă / O mamă singură mi-a spus: Doamnă, am cinci copii și trei perechi de pantofi și îi trimit pe rând la școală, pentru că trebuie să se încalțe pe rând cu pantofii. Cum să fac? Dacă au absențe, îmi taie și venitul minim de incluziune

0 vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Director general în Ministerul Muncii, Ștefania Andreescu, a explicat în contextul unei dezbateri privind investițiile în școli că „simpla existență a acestor resurse, faptul că atât de multe structuri de învățământ au beneficiat de aceste investiții nu înseamnă în mod automat și accesul la ele”. 

Ștefania Andreescu, director în ministerul Muncii a spus că „PNRR a fost un exercițiu extrem de dificil, arată bine în cifre la acest moment” dar a dat ca exemplu „realitățile din teren”.

„Într-una din vizitele de monitorizare, vorbeam cu o mamă singură de cinci copii. Se străduia să-și trimită copiii la școală într-acea școală renovată prin PNRR și avea o dilemă: «Doamnă, am cinci copii și trec perechi de pantofi și îi trimit pe rând la școală, pentru că trebuie să se încalce pe rând cu pantofii. Cum fac, că dacă au absențe, îmi taie și VMI-ul» (n. red VMI este venitul minim de incluziune), pentru că, din păcate așa a fost gândirea la acel moment să combatem abandonul școlar prin pedepsirea sărăciei”.

Ea a mai spus că statul trebuie să ajute părinții ca să poată munci și să le asigure copiiilor un trai decent:

„Trebuie să vorbim și despre asta, de foarte multe ori, oamenii sunt prea săraci ca să muncească, sunt prea săraci să-și facă un abonament de tren, să meargă să muncească în cel mai apropiat oraș, astfel încât să poată să meargă și copiilor la muncă. (…)

Foarte, foarte multe gospodării, foarte multe familii renunță fie să repare acoperișul, fie să pună un termopan sau mai știu eu ce, ca să spună că vrea să cumpere un birou, copilului care să facă lecțiile, să îi cumpere o lampă sau să aibă condiții cât de cât decente. 

Sunt dureroase aceste aceste realități de care mă lovesc, pentru că de aici mă duc din nou la minister și semnez niște rapoarte care într-adevăr arată foarte frumos pe hârtie, dar în același timp nu pot să nu țin minte aceste realități„, a spus directoarea din cadrul ministerului Muncii.

Redăm declarația integrală

Ștefania Andreescu, ministerul Muncii: Mulțumesc foarte mult și mă bucur foarte tare că vorbesc după partenerii noștri de dialog de la Consiliul Copiilor, pentru că astfel am ocazia să fac cumva o tranziție de la această abordare cumva de policy, chiar și prudent optimistă, cum a zis domnul profesor, și să merg cumva în zona de implementare, pentru că pe măsură ce treceai prin prezentare, expunând acele probleme, aveam flashback-uri cu problemele pe care mi le spuneau consilierii școlari, mediatorii școlari, copii, familiile copiilor cu care am stat de vorbă în vizitele mele de monitorizare în teren pentru implementarea proiectului cu servicii comunitare integrate în mediul rural. 

Într-adevăr, PNRR a fost un exercițiu extrem de dificil, arată bine în cifre la acest moment. De altfel, și noi și toate ministerele partenere am raportat și încă raportăm rată de absorbție la hectar, ca să zic așa, pentru că, din păcate, procedurile ne obligă să avem această abordare.

Dar trebuie să ne gândim că simpla existență a acestor resurse, faptul că atât de multe structuri de învățământ au beneficiat de aceste investiții nu înseamnă în mod automat și accesul la ele. 

Faptul că ele există nu înseamnă că toți copiii, mai ales de cei din mediile defavorizate, au acces la ele. Într-una din vizitele de monitorizare, vorbeam cu o mamă singură de cinci copii. Se străduia să-și trimită copiii la școală într-acea școală renovată prin PNRR și avea o dilemă: «Doamnă, am cinci copii și trec perechi de pantofi și îi trimit pe rând la școală, pentru că trebuie să se încalce pe rând cu pantofii. Cum fac, că dacă au absențe, îmi taie și VMI-ul», pentru că, din păcate așa a fost gândirea la acel moment să combatem abandonul școlar prin pedepsirea sărăciei. Îmi asum să spun lucrul ăsta pentru că și eu am semnat documentele de raportare a acestei reforme în PNRR către Comisia Europeană.

Deci ar trebui cumva să ne gândim cum facem să luăm și acești copii de mână, să îi ducem la școală, să se bucure de aceste investiții. Trebuie să ne gândim de asemenea, cum sprijinim părinții să aibă un trai decent, astfel încât să poată merge, să-și permită să meargă la muncă. Trebuie să vorbim și despre asta, de foarte multe ori, oamenii sunt prea săraci ca să muncească, sunt prea săraci să-și facă un abonament de tren, să meargă să muncească în cel mai apropiat oraș, astfel încât să poată să meargă și copiilor la muncă. În acest proiect privind serviciile comunitare integrate, acordăm un grant de 100.000 euro fiecărei comunități, pe o măsură care se numește îmbunătățirea condițiilor de locuire.

Foarte, foarte multe gospodării, foarte multe familii renunță fie să repare acoperișul, fie să pună un termopan sau mai știu eu ce, ca să spună că vrea să cumpere un birou, copilului care să facă lecțiile, să îi cumpere o lampă sau să aibă condiții cât de cât decente. 

Sunt dureroase aceste aceste realități de care mă lovesc, pentru că de aici mă duc din nou la minister și semnez niște rapoarte care într-adevăr arată foarte frumos pe hârtie, dar în același timp nu pot să nu țin minte aceste realități. Într-adevăr este este ziua profesorului astăzi le prețuim foarte mult munca, le suntem recunoscători.

Dar pentru ca munca profesorului să fie cu adevărate eficace, haideți să ne uităm și la consilierii școlari și la mediatorii școlari, pentru că ei sunt cei care iau de mână copiii din aceste familii, din aceste medii și îi aduc la școală, acolo unde profesorii își pot pune în practică și pot pune valoare în vocația lor. 

Eu consider că putem face mult mai mult pentru a maximiza investițiile pe care le-am făcut până acum, investițiile hard și investițiile soft, într-adevăr, vorbim de despre programe de formare, vorbim despre modernizare a curriculei, dar din nou, copiii se pierd pe drum, nu știm ce se întâmplă cu ei, foarte mulți dintre ei. … poate ne gândim cumva și la dimensiunea de bullying în școli, care este un motiv extrem, extrem de important care duce la abandonul școlar. 

Povestea un copil de etnie romă că el nu mai vrea să meargă la școală pentru că mereu doamna, când vrea să pedepsească un copil, îl pune cu el în bancă, practic aceasta fiind pedeapsa. Cum convingem un astfel de copil să vină la școală să se bucure de aceste investiții? Nu știu ce aș putea să spun mai multe, ce ar trebui să măsurăm față de de ce s-a spus mai devreme. Tot ce pot să spun este că mi-ar plăcea ca atunci când deschid pagina de Facebook vedem foarte multe postări cu felicitări lotului olimpic al României și așa mai departe.

Este minunat, suntem foarte multi cu toții de ei. Poate găsim și astfel de felicitări pentru profesorul care a crescut promovabilitate la clasă sau care a reușit să scadă rata abandonului școlar și rezultate de acest fel care sunt cel puțin la fel de valoroase ca rezultatele la olimpiade”.

Informații de context

Un studiu World Vision publicat luni, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Profesorului arată că 43% dintre elevii participanți la un studiu spun că au nevoie de explicații suplimentare sau meditații la materiile dificile.  „Dezvoltarea competențelor presupune acces frecvent și direct la dispozitive și utilizarea efectivă a tehnologiei în procesul de învățare”, se arată în comunicatul World Vision.

Jumătate dintre liceeni participanți la un studiu World Vision România spun că au nevoie de mai multă pregătire practică pentru viața de adult, iar 36% vor stagii, voluntariat sau internshipuri, conform unui comunicat de presă. Deși 79% dintre elevi au observat echipamente noi în școli, numai 18% spun că au participat la activități care să îi ajute să își dezvolte competențele digitale.

Pentru a învăța mai bine, 43% cer explicații suplimentare sau meditații, arată studiul.

Întrebați ce i-ar ajuta să învețe mai bine, respondenții au indicat atât sprijin direct din partea profesorilor, cât și schimbări în felul în care se desfășoară activitățile:

  • 43%: explicații suplimentare sau meditații la materiile dificile;
  • 38%: sprijin și îndrumare din partea profesorilor;
  • 29%: activități mai interactive și aplicate;
  • 28%: materiale educaționale mai clare și practice;
  • 27%: acces mai bun la tehnologie;
  • 25%: un program de studiu flexibil sau adaptat;
  • 21%: sprijin emoțional pentru gestionarea stresului;
  • 20%: sprijin financiar pentru continuarea studiilor;
  • 18%: ajutor pentru organizarea timpului și învățare eficientă.

Numai 14% spun că nu întâmpină dificultăți pentru care ar avea nevoie de sprijin.

Nevoile diferă în funcție de vârstă. În ciclurile primar și gimnazial predomină explicațiile suplimentare, activitățile remediale și îndrumarea profesorilor. La liceu devin mai importante pregătirea practică, gestionarea stresului, orientarea în carieră și experiențele care îi apropie pe elevi de viața adultă.

Studiul „Participarea elevilor la programe de sprijin, experiența școlară și nevoile educaționale” a fost realizat la nivel național, în unități de învățământ preuniversitar de stat.

Din cei 729 de respondenți, 32% reprezintă ciclul primar, 38% gimnaziul și 29% liceul. Participanții provin în proporție de 52% din urban și 48% din rural; 51% sunt fete și 49% băieți. Pentru ciclul primar au răspuns părinții sau tutorii.

Comunicatul indică o marjă maximă teoretică de eroare de aproximativ ±3,7 puncte procentuale, la un nivel de încredere de 95%.

Cercetarea analizează participarea declarată la programe, accesul perceput la sprijin și schimbările raportate de beneficiari. Nu verifică administrativ participarea la programe și nu estimează efecte cauzale.

Alte subiecte din cadrul dezbaterii:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *