Stelian Fedorca a demisionat de la șefia Autorității pentru formarea profesională în sistem dual

2.970 de vizualizări
Stelian Fedorca a demisionat din funcția de președinte al Autorității nou-înființate care se ocupă de școlile profesionale în sistem dual. În locul său a fost numit Gabriel Bratu, care până acum a fost șeful său de cabinet. Contactat de Edupedu.ro, Fedorca s-a limitat să declare că eliberarea sa din funcție a fost la cerere. “Rămân în activitate, pentru moment, în cadrul Autorității, pentru a continua procesul de organizare a instituției”, a precizat Stelian Fedorca, pentru Edupedu.ro.

Monitorul Oficial a publicat astăzi decizia premierului Viorica Dăncilă “privind eliberarea, la cerere, a domnului Victor Stelian Fedorca din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual”.

Foto: Monitorul Oficial

Stelian Fedorca este membru ALDE și primul președinte al acestei autorități, care a fost înființată în iunie 2018 prin preluarea unei părți dintre activitățile Centrului pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic din subordinea Ministerului Educației.

Demisia lui Stelian Fedorca vine în contextul în care ministrul Educației, Ecaterina Andronescu – cea care în 2009 a desființat învățământul profesional de scurtă durată dând peste noapte cifră de școlarizare zero Școlilor de Arte și Meserii – tocmai a lansat o serie de principii care să stea la baza unei viitoare legi a educației. Printre obiectivele anunțate de Andronescu: introducerea unui Bacalaureat tehnologic, care să certifice competențe profesionale. Prima formă de învățământ lovită de un astfel de Bacalaureat este învățământul profesional dual, care are durata de 3 ani și care nu se finalizează cu diplomă de BAC, ci cu certificat de competențe.   

Tot astăzi, în Monitorul Oficial a fost publicată și numirea lui Ion Gabriel Bratu în funcția de președinte al Autorității pentru învățământ dual.

Amintim că învățământul dual pe model german a fost înființat în 2012, pe când ministru al Educației era Daniel Funeriu. Vezi aici declarații de la conferința de presă în care Funeriu a anunțat înscrierile la învățământul dual

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Redeschiderea unităților de învățământ este o „nebuloasă”, acuză Alianța studenților, care semnalează probleme birocratice și operaționale privind întoarcerea la școală / Măsurile propuse pentru studenți

Redeschiderea unităților de învățământ începând cu 8 februarie este descrisă de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-un comunicat transmis alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE), drept…
Vezi articolul

Planul inspectorului școlar general din Dolj pentru „eficientizarea”, fără desființare de clase, a învățământului simultan: Elevi din mai multe structuri, respectând distanțe, vârsta elevilor, pot învăța într-o clasă de sine stătătoare / E o viziune pe termen lung

În învățământul simultan din județul Dolj învață în prezent 3.573 de elevi, în 71 de unități școlare, conform datelor primite de Edupedu.ro de la Inspectoratul Județean Dolj. Soluția propusă de…
Vezi articolul

Controale ale Protecției Consumatorului la rechizite și uniforme școlare, înainte de începerea cursurilor. ANPC, atenționare pentru părinți: Uneori un preț exagerat de mic poate ascunde probleme legate de calitatea produselor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță că derulează, în perioada premergătoare începutului noului an şcolar, o serie de acţiuni de verificare a modului în care este respectată legislaţia în…
Vezi articolul