Stimulente lunare de 1.000 de lei timp de un an, pentru tinerii sub 26 de ani angajați la primul loc de muncă – propuse de ministrul Muncii, Florin Manole, în programul economic PSD

1.191 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi că va propune implementarea unui program care urmărește să stimuleze angajatorii să integreze în muncă tinerii sub 26 de ani, potrivit Agerpres.

Manole a făcut această propunere în cadrul unei conferințe de presă la sediul central al PSD, unde a fost prezentat programul partidului pentru investiții, locuri de muncă și dezvoltare economică.

„Evident că nu se poate dezvoltare economică, nu se pot implementa investiții fără forță de muncă. (…). Contextul actual ne arată că în cele două extreme ale pieței muncii din România există probleme, iar contextul european este similar. Există o problemă în ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și o problemă în ceea ce privește reîntoarcerea în muncă a șomerilor de lungă durată sau a persoanelor peste 55 de ani. Voi vorbi despre prima categorie de măsuri referitoare la tineri, unde avem un nivel înalt al șomajului. Vom face această intervenție și acest program în favoarea tinerilor pentru accesul la primul loc de muncă, în doi pași”, a spus oficialul.

Iar el a dat exemple: „În primul rând vom modifica legislația acolo unde este necesar, și anume în legea referitoare la bugetul asigurărilor de șomaj și ocuparea forței de muncă, după care vom accesa fondurile europene sau vom folosi și bugetul asigurărilor sociale pentru a finanța și a stimula angajatorii să integreze în muncă tinerii de sub 26 de ani pentru contracte pe perioadă nedeterminată – pentru primele 12 luni un stimul de 1.000 de lei, pentru următoarele 12 luni un stimul de 1.250 de lei, evident cu obligații pentru menținerea la locul de muncă a acelor care primesc acest stimul”, a spus Manole.

Ministrul Muncii a menționat că această măsură este importantă și pentru a combate munca la negru.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Schimbări de scenarii în școlile din Capitală. Monica Anisie: Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Unele școli au cerut alt scenariu / Școala Centrală din București și grădinița Zâna florilor vor începe în scenariul roșu

Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a anunțat în urmă cu puțin timp ministrul Educației, Monica Anisie. La ieșirea de la o ședință pe care…
Vezi articolul

„O mare de biciclete” în faţa şcolii gimnaziale dintr-o comună arădeană. Primarul Letiţia Stoian: Aproape 200 de elevi merg la școală cu bicicleta. Am realizat o pistă de aproape 3 kilometri, pe fonduri europene, și acum mai facem o pistă, cu fonduri de la AFM

O fotografie care surprinde foarte multe biciclete parcate în faţa Şcolii Gimnaziale din comuna arădeană Semlac este redistribuită pe reţelele sociale şi comparată cu imagini din ţările nordice, unde pedalatul…
Vezi articolul

PROIECT Matematică-Informatică, Biologie-Chimie, Istorie-Psihologie, Teologie didactică – Limba și literatura română, în lista programelor de licență didactică cu dublă specializare / Lista completă a specializărilor – document

Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost pusă în consultare publică de Ministerul Educației. Un asemenea program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre proiectul…
Vezi articolul

Evaluare județeană la clasa a IV-a în Cluj: Povestea unei testări organizate pentru a atenua șocul adaptării copiilor la clasa a V-a, cu predare în comun învățător-profesor

Elevii de clasa a IV-a din Cluj încep mâine o evaluare județeană la Limba română, Matematică și Limba maternă. Este al doilea an în care inspectoratul școlar județean organizează această…
Vezi articolul