Studenți ai Universității de Vest din Timișoara se implică în campania de vaccinare din județ prin acțiuni de diseminare a informațiilor pro-vaccin

132 de vizualizări
Foto: UVT / Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara și Spitalul Clinic Militar de Urgență „Doctor Victor Popescu” anunță un acord de parteneriat prin care studenții de la UVT vor sprijini echipele medicale de vaccinare de la instituția menționată, prin acțiuni de diseminare a informațiilor privind vaccinarea.

Începând cu această săptămână, echipe de studenți și cadre didactice de la Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT urmează să realizeze activități de consiliere pe teren și să disemineze informații pro-vaccinare în localitățile din județul Timiș unde urmează să se deplaseze echipele mobile de vaccinare de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Doctor Victor Popescu”, precizează Universitatea.

Potrivit comunicatului, „în criza sanitară globală, asistentul social este unul dintre specialiștii cu rol de agent al schimbării indivizilor în comunitate, fiind un partener real al cetățenilor în procesul de schimbare inițiat. Considerăm că persoanele care locuiesc în comunitățile rurale nu au întotdeauna un acces facil la informațiile obiective privind măsurile de protecție pe termen scurt, mediu și lung împotriva virusului SARS-COV-2. Unul din rolurile profesionale ale asistentului social este cel de mobilizator, care încurajează și stimulează oamenii din comunitate să se vaccineze, valorificând, în situația dată, oportunitatea oferită de echipele mobile de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Doctor Victor Popescu”.

Campania va fi demarată în acest sfârșit de săptămână în localitățile Variaș, Sânpetru, Valcani, Dudeștii Vechi și Găvojdia, urmând să continue în următoarele șase luni, în funcție de realitățile din teren.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marian Preda, rectorul Universității din București, despre prezența sa în comisiile care aleg membrii CNADTCU: Eu sunt acolo tocmai pentru a preveni formarea unei comisii în care să nu fie reprezentate cele mai bune universități

Marian Preda, rectorul Universității din București și unul dintre cei 12 rectori care vor să numească membrii CNATDCU, a declarat pentru Edupedu.ro că dacă Ministerul Educației vrea să le interzică…
Vezi articolul

Mesaj de susținere pentru Marilen Pirtea, vehiculat pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, din partea a 30 de directori și reprezentanți ai institutelor de cercetare-dezvoltare

Directorii mai multor institute naționale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare au transmis un comunicat public de susținere pentru Marilen Pirtea. În contextul vehiculării numelui rectorului UVT…
Vezi articolul

Standardele minimale pentru titlurile de profesor universitar și conferențiar – criticate de Facultatea de Administrație și Management Public din ASE București. Memoriu adresat Ligiei Deca: „Este îngrijorător faptul că indicatorii care vizau componenta didactică au fost complet eliminați”

Standardele minimale naționale naționale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, elaborate de CNATDCU și care au stârnit critici numeroase…
Vezi articolul

Asociația Studenților la Comunicare cere Facultății de Jurnalism a Universității din București să revizuiască decizia de ocupare a postului de asistent universitar în instituție de către fostul șef de resurse umane al SRI

Reacție a studenților de la FJSC, după ce Facultatea l-a angajat miercuri pe Antonio Amuza, fostul șef al departamentului de resurse umane al Serviciului Român de Informații, ca asistent universitar…
Vezi articolul