Studenți de la Facultatea de Sociologie – București, despre cursurile unui profesor candidat pe listele AUR: „Ne-a spus că femeile cu părul desprins sunt în căutare de bărbați” – Pressone.ro

24.696 de vizualizări
Radu Baltasiu – Foto: Inquam Photos / George Călin
Un profesor de la Facultatea de Sociologie a Universității din București, Radu Baltasiu, candidat pe listele AUR la europarlamentare, le spune studentelor că fertilitatea este indicată de lungimea unghiilor și că e normal să fie puse la punct de capul familiei, dacă vorbesc neîntrebate, scrie Pressone.ro, care citează mărturii ale studenților „revoltați” de cursurile respective. Publicația precizează că a încercat să obțină un punct de vedere din partea lui Radu Baltasiu, dar acesta „ a refuzat dialogul”.

Potrivit sursei citate, studenții au susținut, sub protecția anonimatului, că profesorul „ar vorbi adesea depreciativ despre rolul femeii în societate sau despre minoritățile sexuale”. Ei afirmă că personalități precum Mircea Vulcănescu, antisemit condamnat pentru crime de război, ar fi încadrate „în categoria eroilor naționali” și că la cursuri s-ar vorbi despre responsabilitatea femeilor „de satisfacție a bărbatului” sau despre „femeia lunară” și „bărbatul solar” care „controlează luna”.

  • Pressone.ro redă o încercare de a obține un punct de vedere din partea lui Radu Baltasiu, care este și Director al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE), dar arată că acesta, spunând că „e treaba lor, să creadă ce vor”, a refuzat dialogul.
  • Sursa citată precizează că Radu Baltasiu candidează în alegerile europarlamentare din 9 iunie și apare pe locul 23 pe lista AUR. 

Este prezentat și un punct de vedere al Universității din București, potrivit căreia „spațiul academic nu poate fi utilizat pentru activități ale indivizilor care promovează ideologii şi acțiuni politice”, iar „în învățământul universitar, în cercetare şi în manifestările ştiințifice din cadrul Universității, politica poate reprezenta un obiect de investigație, nu şi o formă de acțiune.”

Instituția, potrivit sursei citate, „se dezice de orice practici care încalcă principiile enunțate mai sus, precum și pe toate celelalte enunțate atât în Carta UB, cât și în legislația în vigoare” și recomandă studenților „să sesizeze instituțiilor competente orice fel de  încălcări ale legislației și ale principiilor enunțate în Carta UB și să reclame situațiile de abuz sau discriminare” – vezi mai mult în articolul complet Pressone.ro.


16 comments
  1. De când a devenit Mircea Vulcănescu antisemit? Ce crime de război o fi făcut ?
    În realitate el a fost condamnat pentru faptul că a făcut parte din guvernul Antonescu, în calitate
    de secretar de stat la economie. Somitate în materie ! Fara rol politic !

  2. Vremea ticalosilor, vorba lui Marin Preda . Si a idiocratiei. Orice student anonim, incult, agramat se inregimenteaza in armata de hateri denigratori. Ei stropesc cu laturi memoria genialului Vulcanescu din a carui opera nu au citit un rand, dar stiu ca e antisemit…Eu l-am auzit pe eruditul profesor vorbind…balsam pentru minte si suflet.

  3. E plin de atfel de exemplare la Universitatea din București. Sunt proști și nu au priceput nimic din cărțile pe care le-au citit, ba chiar au dat la cărți bune interpretări aberante. Scursuri ale societății, astfel de dascăli. M-aș bucura să fie înlăturat de la catedră. Nu e posibil să debitezi atâtea inepții în fața unei săli intregi de studenți, bă, dinozaur comunistoid. Ai decența să-ți păstrezi opiniile și concluziile tale scoase din partea dorsală pt tine, iar studenților transmite-le informațiile într-un mod obiectiv. Fmm

  4. Acum mulți ani, când ideologia de gen nu ajunsese la extrem și când studentul de la Sociologie trebuia sa citeasca serios, înainte de a putea opina, am studiat si eu Sociologia. Am avut imensa onoare de a-i avea profesori, între alții, pe Ilie Badescu, Radu Baltasiu, Dan Dungaciu, Septimiu Chelcea și Maria Larionescu. Nici eu și nici colegii mei nu ne-am simțit vreodată tinte ale discriminarii sau jicnirii din partea nimanui. In schimb, acesti Oameni exceptionali ne-au pregătit mintea și sufletul pentru viata in care tocmai urma sa intram ca tineri adulti.
    Prin urmare, stimati ziaristi, recomandarea mea este sa luați cu rezerva ce primiti și sa înțelegeți “the big picture”. Cred ca etica profesionala va obliga, dacă nu o face constinta.
    Noilor generatii, le recomand sa aibă răbdare, sa citeasca mult, sa reflecteze. Ignoranta, ofensarea și reactiile exclusiv emotionale, nu ii vor ajuta in viata pe tineri.
    Iar despre optiunea politica a d-lui profesor, ce sa spun, au mai fost example la facultate. Nu s-a sesizat nimeni, nici măcar doctoranzi care erau “invitati insistent” sa participe la lansarea nu știu carui distins europarlamentar.
    In sfârșit, înainte de a-i “executa” pe unii și pe alții pentru ce am înțeles noi ca au afirmat, este mai bine sa reflectam, poate chiar sa ii invitam la un dialog, in timp ce avem mintea deschisa. Poate fi foarte constructiv. Dar pentru asta, trebuie sa fim pregatiti inclusiv sa aflam ca nu avem dreptate, ca, de fapt, noi suntem cei care mai au încă mult de învățat.

    1. Cum dialoghezi cu omul care te face “mobilă Ikea” din cauza felului cum arăți și nu te scoate din “prost” și alte calificative de genul?
      Există profesori serioși în facultate care nu insultă studenții. Radu Baltasiu este un om plin de dispreț pentru această meserie și pentru oamenii pe care, după aparențe, ar trebui să îi educe.

      1. Mă tem că domnia ta ești studentul care, la examen, când dl. profesor ți-a cerut să faci portretul lui Nicolae Iorga, ai început să-l desenezi pe o coală de hârtie…🤔🙈🤫

      2. L-am avut și eu profesor pe domnul Baltasiu. Experiența relației profesor – student, a fost una pozitivă, nici vorbă de jigniri.
        E ușor să punem etichete.
        E drept că, și noi studenții de atunci eram pasionați de cunoaștere, implicați, dornici de învățătură. Erau puține locuri la Facultatea de Sociologie în acele timpuri. Examenul de admitere era foarte serios. Cine reușea la facultate, se străduia să învețe cât mai bine, se implica în cercetări etc.

  5. Politicienii trebuie priviți cu un ochi critic şi în niciun caz idolatrizați, apărați orbeşte în numele unor valori comune/”tradiționale”. Observ că prin formularea unor biasuri despre modul în care trăieşte, iar apoi mai departe, despre cum ar trebui să trăiască o persoană pornind de la alegeri personale, care nu stânjenesc în niciun mod libertatea celuilalt, se câştigă un electorat considerabil, dacă nu majoritar. Pe cât de natural este pe scena politică românească (şi mi-aş asuma riscul de a spune că în societatea românească pe larg), cred că această atitudine este un teren alunecos spre polarizarea societății (ori eşti ca noi ori eşti contra noi, or oamenii sunt ființe mult mai complexe decât un simplu reper cartezian). E normal să nu avem aceleaşi priorități, opinii, dar dacă am putea integra prioritar respectul şi toleranța (valori creştine, de altfel) în discursurile/comentariile noastre, cred sincer că ar arăta țara noastră altfel. Este crucial să rezumăm exercițiul de argumentare la faptele exacte, fără a extrapola din discursul persoanei în cauză (oricine ar fi aceasta) secvențe convenabile propriilor ideologi, pe care astfel le legitimăm şi apărăm.

    În plus, te întreb pe tine, drag cititor: cum te va reprezenta pe tine cineva care refuză dialogul despre propriile acțiuni? 🙂 Temă pentru acasă

  6. Afirmațiile domnului profesor, cu siguranță, sunt scoase din context. Legat de afirmația ce face legătura între lungimea unghiilor și fertilitate, cu siguranță a fost și o explicație. Din punctul de vedere al unei mame, ce si-a crescut copilul singură, pot afirma, că unghiile lungi împiedică în realizarea treburilor casnice și în același timp pot constitui un pericol pentru un copil micuț, activ, de care trebuie să te ocupi tot timpul. O mamă cu unghii lungi are nevoie de alte persoane care să se ocupe de copil și casă.
    Dacă domnul profesor ar fi candidat din partea unui partid progresist, nu ar fi existat astfel de discuții, ce au rolul de a denigra un om cu o vastă educație și cu concepții despre lume și viață, ce apără valori precum familia, importanța educației familiale, păstrarea rolurilor de mamă, tată, în defavoarea celor de părinte 1, părinte 2. Asta nu înseamnă discriminarea minorităților. Dar viața se perpetuează din punct de vedere biologic, natural, doar prin relația dintre parteneri se sex opus. Adevărul a ajuns să fie blamat, criticat, inacceptabil.

    1. Un om liber încă, ai tot respectul meu. În câteva fraze ai spus un adevăr absolut. Oare câți îl vor înțelege și asuma? Îmi scot pălăria în fața ta!

  7. Sigur ca profu’ poate fi catalogat ,,misogin” avand in vedere ca nu numai fameile cu parul desprins sunt in cautare de barbati ci si cele care au parul prins sau care-l au scurt. Ca sa nu mai vorbim ca o parte dintre ele (nu stim cate, se intelege) sunt interesate de alte femei. In timp ce unele nu sunt interesate nici de barbati, nici de femei, fiind foarte greu de descoperit de cine sunt totusi interesate. Tragic ar fi, insa, daca n-ar mai fi interesate de nimeni si nimic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Desființarea pripită a inspectoratelor școlare ar genera “un adevărat dezastru, o lovitură finală dată unui sistem aflat în suferință. Acest lucru trebuie făcut, dar trebuie pregătit în timp” – Sorin Cîmpeanu: Nu voi susține o desființare haotică a inspectoratelor, dar voi susține o descentralizare

Ministrul propus al Educației a anunțat în cadrul audierilor din Parlament că nu susține “o desființare haotică a inspectoratelor, dar voi susține o descentralizare, voi susține un plan”. “În cele…
Vezi articolul

Evaluarea externă a școlilor și grădinițelor de stat și private din Republica Moldova a fost suspendată de ministrul Educației. Dan Perciun: Punem moratoriu timp de 1 an pe controale, pentru că nu includeau asistarea la ore și nu țineau de finalități

Ministrul moldovean al Educației, Dan Perciun, a anunțat astăzi că sistează pentru un an toate evaluările externe din școlile și grădinițele din Republica Moldova. „Vom suspenda începând cu 1 ianuarie…
Vezi articolul