Studenții din Regie, căminele Politehnicii, lăsați fără apă caldă de o săptămână, după surparea peste conducte a unei străzi din apropiere / Probleme și la U-uri, căminele Universității de Medicină

1.514 vizualizări
Foto: international.upb.ro
Studenții cazați în căminele Politehnica București (UNSTPB) au fost lăsați fără apă caldă de o săptămână, potrivit surselor Edupedu.ro. Neregula vine după ce săptămâna trecută peste conductele de apă s-a surpat o stradă din apropiere, în Sectorul 6.

Mai exact, problema afectează studenții cazați în căminele din Regie, cel puțin cele care aparțin de Politehnica București. În acest campus sunt 26 de cămine studențești ale UNSTPB (sursa).

În mai multe mesaje primite pe adresa redacției (redactie@edupedu.ro), studenții reclamă că „în aplicația Termoalert nu e trecut niciun termen pentru reluarea furnizării apei calde”.

Ei mai scriu că „a început să se lase și frigul, iar noi nu avem niciun fel de informație cu privire la situația conductei cu apă caldă”.

„Apa caldă s-a oprit de miercuri, 9 octombrie, în jurul orei 16”, adică de acum o săptămână, menționează studenții care ne-au scris.

Fără apă caldă și în căminele de la „Carol Davila”

Probleme au fost și mai sunt și la căminele Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD), potrivit acelorași surse.

„La căminele U1, U2, U3 nu sunt probleme, s-au remediat. Mâine [N. Red. 18 octombrie] se rezolvă problema și la U4, urmând ca la căminele U5 și U6 să fie remediată situația la 1 noiembrie”, au transmis reprezentanții UMFCD pentru Edupedu.ro.

Pe 9 octombrie, o mașină a căzut într-o groapă pe Șoseaua Orhideelor din Sectorul 6, după ce strada s-a surpat, scrie G4Media.ro.

A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conform aceleiași surse.

Primăria Sectorului 6 a spus că este vorba de un teren privat și că strada s-a surpat din cauza unei mașini de gunoi care se afla lângă autoturismul mic care a căzut în groapă.


2 comments
  1. Să se repare cât mai repede conducta de apă caldă , fac studenții baie cu apă rece, foarte trist, deja mâine e în data de 21 și nu au apă caldă la camine ,P16….

  2. Nu cred ca sunt vinovați studenți ca să surpat un drum problema este a primăriei că nu remediază situația . Domnilor stați și voi o săptămână, faceți baie cu apă rece și apoi o sa vedeți, așa ar trebui . Hal de primar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Sesiunea de toamnă BAC 2025. Proba scrisă la Limba și literatura română a început la ora 9. Candidații trebuie să folosească doar instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră

Luni, 11 august, candidații înscriși la sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2025 susțin proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și…
Vezi articolul

Schimbarea subiectelor la BAC și Evaluarea Națională 2019 – Federația Părinților: Este o decizie bună, având în vedere diferențele din contestații

Schimbarea subiectelor pentru Bacalaureatul și Evaluarea Națională de anul acesta “este o decizie bună”, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Acesta argumentează că introducerea testelor grilă…
Vezi articolul

FOTO Studenții protestează la București, Timișoara, Iași și Cluj față de decizia Guvernului de a elimina transportul gratuit cu trenul: „Educația e pe drumuri și studenții plătesc bilet” / „Nu vă fie frică, studenții se ridică”

Studenții din marile centre universitare din Cluj, Timișoara, Iași și București au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de decizia Guvernului de a elimina gratuitatea transportului feroviar pentru…
Vezi articolul

Daniel David: Suplinitorii calificați au rămas cam în aceeași zonă. Avem mai puțini suplinitori necalificați, dar eu cred că este un lucru bun că ai mutat orele în zona celor calificați

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „suplinitorii calificați au rămas cam în aceeași zonă”, după ce norma didactică a crescut, în medie, cu 2 ore. „Suplinitorii necalificați,…
Vezi articolul