Studenții și masteranzii între 18 și 35 de ani pot să participe gratuit la un program de formare și practică pedagogică, cu subvenții și premii, lansat de asociația Școala Încrederii

12.816 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Studenții și masteranzii între 18 și 35 de ani, care doresc să urmeze o carieră didactică pot să participe, până în 2026, la un program de formare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și a competențelor verzi în educație și la un program de practică pedagogică, ambele în cadrul proiectului „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”, arată un comunicat de presă.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare, cu un buget alocat de 4.701.518,60 lei și este lansat de asociația Școala Încrederii.

  • Perioada de derulare a proiectului este 1 noiembrie 2024 – 31 august 2026.
  • Înscrierea în program este gratuită. Mai mult, fiecare student care va parcurge programul de stagii de practică va primi o subvenție în valoare de 570 lei și va putea intra în competiția cu premii în valoare totală de 140.000 de lei, transmit organizatorii.

„Obiectivul general al proiectului Școala Tinerilor Profesori de Încredere este să ajute la creșterea relevanței formării profesionale pentru 280 de studenți cu domiciliul în regiuni mai puțin dezvoltate, prin organizarea a 280 stagii de practică în școli de aplicație, pe o perioadă de 24 luni (1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026)”, este menționat în comunicatul amintit.

Ca obiective specifice, proiectul vizează îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, inclusiv de competențe de antreprenoriat și digitale, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie.

În cadrul proiectului, studenții vor avea posibilitatea să participe la 2 mari activități: un program de formare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și a competențelor verzi în educație și un program de practică pedagogică, mai este specificat în comunicat.

Programul de formare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și a competențelor verzi în educație, cu o durată de 70 de ore, se va derula pe parcursul unui an, online și onsite și va aborda subiecte precum:

  • dezvoltarea abilităților de leadership și management a resurselor și a timpului
  • integrarea principiilor de sustenabilitate în activitatea didactică
  • dezvoltarea competențelor digitale pentru crearea de lecții de impact
  • dezvoltarea abilităților de crearea de prezentări ș interacțiuni memorabile cu elevii în clasă etc.

Programul de practică pedagogică, cu o durată de 95 de ore, pe parcursul unui an, „este gândit să vină în întâmpinarea nevoilor studenților prin vizite în școli, sesiuni de planificare a lecțiilor, mentorat la lecții, sesiuni de predare la clasă concomitent cu aprofundarea noțiunilor de pedagogie și primirea de feedback aplicabil din partea mai multor tutori”, mai transmit organizatorii.

„Proiectul «Școala Tinerilor Profesori de Încredere» vine în sprijinul studenților și masteranzilor, dar și în întâmpinarea profesorilor universitari, fiindcă numai împreună și completând ceea ce se învață în universități putem crea o comunitate mai mare și mai puternică, care ulterior, poate oferi cea mai bună experiență ca pedagog. Suntem încrezători în acest proiect pentru că reprezintă contextul pedagogic, construit din mai multe direcții, pentru 280 de profesori ce vor deține resursele necesare și adaptate pentru copiii din învățământul preuniversitar”, a declarat Letiția Suciu, Director Executiv al Asociației Școala Încrederii, potrivit comunicatului amintit.

Mai multe detalii despre proiect puteți consulta pe site-ul organizatorilor.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zilele Bucureștiului 2025, sărbătorite în weekendul 20-21 septembrie prin concerte în aer liber, spectacole de teatru, proiecţii de film, expoziţii şi tururi ghidate / Programul complet al evenimentelor

Zilele Bucureştiului se desfășoară sâmbătă şi duminică, 20-21 septembrie, anunță Primăria Capitalei. Se împlinesc 566 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, iar evenimentul va fi sărbătorit prin…
Vezi articolul

Apel de 234 de milioane de euro din PNRR pentru digitalizarea în universități – ghidul va fi pus în consultare miercuri, anunță ministrul Cîmpeanu: „De la aproape 3 milioane până la circa 8 milioane de euro” per instituție de învățământ superior

Ministerul Educației urmează să lanseze în consultare, miercuri, ghidul pentru un apel de 234 milioane de euro, fonduri din PNRR, pentru digitalizarea proceselor din universitățile românești, a anunțat ministrul Sorin…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor și Alianța Studenților: În prezent nu este funcțională vreo structură care să coordoneze implementarea proiectului „România Educată” / Organizațiile cer guvernului să adopte un calendar de acțiune rapidă pentru proiectul prezidențial

În momentul în care guvernul își va asuma prin memorandum proiectul “România Educată”, așa cum s-a anunțat săptămâna trecută, el ar trebui să aprobe și un “calendar ambițios” pentru punerea…
Vezi articolul

Memoriu al profesorilor de informatică de la trei colegii naționale din Târgu Jiu către Ministerul Educației: organizarea pe grupe la clasele cu predare intensivă să fie păstrată, la trecerea pe noile planuri-cadru de liceu, ca prevedere explicită

Profesorii de Informatică de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu cer Ministerului Educației și Cercetării să precizeze explicit în…
Vezi articolul